Arhiva pentru octombrie, 2008

E dimineata, mult prea dimineata…e foarte intuneric afara si dupa cum suna alarma telefoanelor la ora asta asa de matinala imi aduc aminte ca da, desi foarte rar, plecam cu totii spre Brasov. Cica e un fel de conferinta la care trebuie sa luam si noi parte. In fine,…incerc sa ma trezesc, ma spal, ma schimb, cobor, imi iau sandwich-urile si sticla cu apa…si intr-un grup neorganizat ne indreptam care cum poate spre gara. Binenteles, imi iau o cafea, luam biletele, suntem vre-o 30, curiosi fiecare, zic eu, de ce-o sa fie.

Pana la Brasov, poti sa faci atat de multe…sa discuti doctrina, in special, despre mantuire….poti (more…)

Vultur sau Curcan?

Posted: 03/10/2008 in Christian "Pictures"
Etichete:,

Odata, mai demult, un pui de vultur a cazut pe pamant din cuibul sau care se afla pe o stanca inalta.

In timp ce, orbit fiind, se tara pe jos, micutul pui de vultur a fost gasit de catre un card de curcani salbatici. Fiind creaturi dragute, generoase, curcanii au hotarat sa-l ia pe puiusorul de vultur sub aripile lor si sa-l invete toate lucrurile de care avea nevoie pentru a putea supravietui. Curcanii, avand inima buna, l-au invatat pe micul vultur sa scormoneasca dupa ghinda atunci cand simtea ca burtica ii este goala. Totusi, dupa ce manca pana se satura, exista in inima lui o foame ciudata, nesatisfacuta.

Dupa ce si-a pierdut primele pene, el a inceput sa dea din aripi si sa cada cand intr-o parte cand intr-alta. Binenteles ca arata ca un prostut, iar curcanii abia se abtineau sa nu rada de el. Cand aripile i-au crescut extrem de mari si voluminoase, nu le putea tine stranse impreuna ca si ceilalti curcani. De fapt, cu cat crestea, semana tot mai putin cu ei. Intre timp, femelele-curcan, in maternitatea lor, erau ingrijorate cu privire la ciudateniile lui, facandu-l sa se simta si mai jenat si confuz.

In cateva ocazii, in curgerea timpului, puiul de vultur a privit in sus si a vazut multi vulturi maturi ca si el, zburand mult deasupra pamantului. Mica sa inima i-a batut cu tarie, dorind sa zboare si el, dar un batran curcan a tipat la el: „Nu, nu! Tu nu vrei sa fii ca ei! Cei de acolo sunt vulturi!” Zdrobit si infrant, puiul de vultur a ajuns matur fara sa paraseasca macar o singura data pamantul. A incercat din rasputeri sa fie un curcan bun, dar era nefericit si nu stia de ce.

Intr-o zi, in timp ce vulturul scormonea pamantul din padure, tragandu-si trupul dupa el, fara sa-si foloseasca aripile, o bufnita inteleapta, care sta cocotata pe o ramura, a privit in jos si a zis vulturului: „Cineeee esti tu? Si ce faci aici?”

Vulturul i-a raspuns: „Sunt un curcan rau. Am incercat din rasputeri, dar nu pot face nimic cum trebuie. „ Batrana bufnita i-a raspuns: „Problema ta este ca nu stii cine esti. Tu ai fost curcanizat! De fapt, tu esti vultur, iar vulturii sunt destinati pentru cer. Niciodata nu vei fi fericit atata timp cat vei trai pe pamant.”

Ochii vulturului s-au deschis. A vazut cine era cu adevarat. A inteles pentru ce anume a fost creat si a gasit curajul sa faca ceea ce nu facuse niciodata. In uimirea lor, curcanii buni au inceput sa strige. Le-a fost teama ca va cadea. Dar vulturul si-a ridicat aripile si s-a inaltat purtat de curentii de aer.
Niciodata nu a trebuit sa mai priveasca inapoi. Acum, vulturul putea face acel lucru pentru care a fost creat… pentru ca acum stia cine este cu adevarat.

Cand il primesti pe Isus Hristos ca Domn si Mantuitor personal, Dumnezeu iti da o noua identitate. Cand Duhul lui Dumnezeu, locuieste in tine, ai o identitate cereasca, esti fiul lui Dumnezeu. Nu te lasa curcanizat de lumea aceasta…Traieste pentru cer, si indiferent de parerile celorlalti despre tine, indiferent ce zici u despre tine, pana la urma conteaza ce zice Dumnezeu despre tine. Ai valoare, semnificatie, esti pretios in ochii Lui.
Fii ceea ce Dumnezeu a intentionat sa fii.

Iubiri nepotrivite. Dezamăgiri.

Posted: 02/10/2008 in Fără categorie
Etichete:, , , , , ,

     “Pentru majoritatea adolescenţilor a face o pasiune este ceva tot la fel de obişnuit ca şi guturaiul”- scria de curând o revistă.
    Aproape toţi tinerii trec prin aşa ceva şi aproape toţi reuşesc să supravieţuiască până la maturitate şi să-şi păstreze intacte mândria şi simţul umorului. Totuşi, când eşti prins în mrejele unei pasiuni nu-ţi prea mai vine să râzi.
     Un tânăr îşi reaminteşte:”Mă simţeam frustrat fiindcă nu puteam face nimic. Ştiam că era prea în vârstă pentru mine, dar îmi plăcea de ea. Pur şi simplu îmi pierdusem capul”.
     Nu este nici un păcat să ai sentimente puternice faţă de cineva, cu condiţia ca ele să nu fie imorale sau nepotrivite, cum ar fi cele pentru o persoană căsătorită.
    “Bea din fântâna ta şi din izvoarele puţului tău. Ce, vrei să ţi se verse izvoarele afară… . Lasă-le să fie numai pentru tine şi nu pentru străinii de lângă tine. Izvorul tău să fie binecuvântat şi bucără-te de nevasta tinereţii tale… fii îndrăgostit necurmat de dragostea ei… pentru ce fiule ai fi îndrăgostit de o străină şi ai îmbrăţişa sânul unei necunoscute”(Proverbe 5:15-20).
    Când eşti tânăr însă “poftele tinereţii” îţi stăpânesc deseori gândurile şi acţiunile:”Fugi de poftele tinereţii şi urmăreşte neprihănirea… împreună cu cei ce cheamă pe Domnul” (2Timotei 2:22).
    În timp ce învaţă să-şi controleze noile şi puternicele sentimente declanşate de pubertate/ adolescenţă, un tânăr ar putea fi copleşit de sentimente romantice exagerate şi să nu aibă faţă de cine să le manifeste. În plus, fetele devin echilibrate şi degajate mai devreme ca băieţii.
    Ca urmare ele îi consideră pe colegii lor de clasă imaturi şi neinteresanţi în comparaţie cu profesorii sau cu alţi bărbaţi mai în vârstă şi mai inaccesibili.
     O fată ar putea deci să-şi imagineze că un profesor favorit sau o cunoştinţă mai matură reprezintă bărbatul ideal.
Băieţii se îndrăgostesc, adesea, în acelaşi mod. Totuşi, iubirea simţită pentru astfel de personaje de neatins îşi are rădăcinile mai mult în fantezie decât în realitate.
    Cu toate că o pasiune are în general o viaţă uimitor de scurtă, ea îi poate provoca o mulţime de daune unui adolescent. În primul rând mulţi dintre cei iubiţi de adolescenţi nu prea sunt demni de consideraţie:”Nebunia este pusă în locuri înalte”(Eclesiast 10:6). Astfel, un cântăreţ sau un actor este idolatrizat pentru vocea sa sau pentru aspectul său exterior. Dar trăsăturile morale sunt ele demne de laudă? Este persoana respectivă “în Domnul”, adică un creştin veritabil?
    Biblia mai avertizează:”Prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu”(Iacov 4:4).
“Nufărul de pe lac îşi înfige rădăcinile dincolo de suprafaţa de mocirlă şi noroi şi prin tulpina lui poroasă îşi trage acele substanţe care îl ajută la creştere şi scot la iveală floarea lui nepătată (…) Putem să luăm învăţătură de la nufăr. Deşi împresuraţi de influenţe care ar ţinti să facă să decadă moralitatea şi să mineze sufletul, noi ne putem feri de stricăciune şi putem să luăm astfel de măsuri încât tovărăşiile rele să nu ne ticăloşească inima. Fiecare tânăr trebuie să caute prietenia cu aceia care se luptă hotărât să meargă în sus”
    Nu ţi-ar periclita prietenia cu Dumnezeu dacă ţi-ai îndrepta inima spre o persoană a cărei conduită este condamnată de Dumnezeu?
   De asemenea, Biblia cere:”Feriţi-vă de idoli!” în 1Ioan 5:21.
    Cum vei numi tu faptul că un tânăr îşi decorează pereţii camerei cu fel şi fel de postere? Nu cumva “idolatrie”? Cum ar putea acest lucru să-i placă lui Dumnezeu?
    Unii tineri permit chiar ca fanteziile să le întunece raţiunea. O tânără spune:”De fiecare dată când îl întreb ce simte faţă de mine, neagă întotdeauna faptul că ţine la mine. Însă din felul în care mă priveşte şi acţionează pot spune că nu-i adevărat”. Tânărul în discuţie a încercat cu tact să o facă să înţeleagă că nu ţine la ea, însă ea nu vrea să accepte că răspunsul este “nu”.
    O altă fată scria despre pasiunea ei despre un cântăreţ la modă:”Vreau să fie prietenul meu şi m-am rugat ca să mi se îndeplinească dorinţa! Obişnuiesc să mă culc cu caseta lui deoarece acesta este modul în care pot să fiu cel mai aproape de el”.
    Ar putea o astfel de pasiune total lipsită de raţiune să placă lui Dumnezeu care ne cere să-I slujim cu o “judecată sănătoasă”?
    Biblia spune:”O speranţă (nădejde) amânată îmbolnăveşte inima”. Cultivarea unor speranţe romantice cu privire la o legătură imposibilă este deci un lucru nesănătos, iubirea neâmpărtăşită fiind citată de medici drept cauza “depresiei, neliniştii şi a tulburărilor generale… a insomniei sau a apatiei, a durerilor în piept sau a lipsei de aer”. O fată îndrăgostită mărturisea:”Nu pot mânca… Nu mai pot învăţa… Îl visez cu ochii deschişi… Sunt cea mai nefericită”.
Gândeşte-te la dezastrul pe care îl provoci dacă-i permiţi unei fantezii să-ţi domine viaţa.
    Dr. Bauman a remarcat faptul că unul dintre primele semne ale unei pasiuni este “scăderea interesului faţă de şcoală”.
O altă consecinţă frecventă este şi izolarea de prieteni şi de familie. Mai poate interveni şi umilirea:”Mi-e ruşine să recunosc, dar mă comportam ca un bufon cât timp am fost îndrăgostit de X”.
    Poţi roşi încă mult timp după ce dragostea s-a stins, amintindu-ţi de insistenţele tale, de scenele în public şi alte lucruri pe care le-ai făcut şi care prizau ridicolul. Regele Solomon, unul dintre cei mai înţelepţi oameni care au trăit vreodată s-a îndrăgostit nebuneşte de o fată.
    El a compus pentru ea una dintre cele mai frumoase poezii care s-au scris vreodată, spunându-i:”frumoasă ca luna, curată ca soarele”. Dar, s-ar părea că nu a obţinut nimic de la ea!
    “… dar cumplită ca nişte oşti sub steagurile lor”. În cele din urmă, Solomon a renunţat la încercările sale de a o cuceri.
Cum ai putea să devii şi tu stăpân pe sentimentele tale? “Cine se încrede în inima lui este un nebun!”
    Aceasta este deosebit de adevărat când cazi pradă unei fantezii romantice.
Totuşi, “cine umblă în înţelepciune va fi scăpat”. Aceasta înseamnă că trebuie să vedem lucrurile aşa cum sunt.
Cum poţi deosebi o speranţă întemeiată de una lipsită de fundament? Simplu! Analizând lucrurile cu atenţie şi în mod realist.
    Gândeşte-te: ce şanse există de a stabili cu această persoană o relaţie de iubire adevărată?
Dacă persoana respectivă este o celebritate, nu prea ai şanse să-l întâlneşti vreodată.
Şansele tale sunt la fel de scăzute şi când este vorba de persoane mai în vârstă, cum ar fi un profesor.
Mai mult decât atât, persoana de care îţi place a arătat până acum vreun interes faţă de tine? Dacă nu, ai vreun motiv real de a crede că lucrurile se vor schimba în viitor?
    Sau nu cumva tu eşti cel sau cea care interpretează cuvintele şi gesturile sale banale drept un semn de interes sentimental?
    În treacăt fie spus, în multe părţi ale lumii este obiceiul ca bărbaţii să ia iniţiativa în ce priveşte înfiriparea unei legături.
   O tânără s-ar putea umili copleşindu-l cu insistenţele ei pe un băiat total indiferent faţă de ea.
În plus, ce ai face dacă persoana respectivă ar răspunde la sentimentele tale?
Eşti pregătit pentru responsabilităţile unei căsătorii?
Dacă nu eşti “îndepărtează nemulţumirea din inima ta” refuzând să mai stărui în fantezii.
“Iubitul îşi are timpul lui” şi acest timp poate că va veni peste câţiva ani când vei fi mai mare.
De obicei, când eşti îndrăgostită, idealizezi persoana respectivă, condiderând-o perfectă, înzestrată cu toate calităţile visate.
    Şi totuşi, o asemenea persoană nu există şi ştim foarte bine lucrul acesta:”Căci toţi au păcătuit şi n-au ajuns la slava lui Dumnezeu” (Romani 3:23). De aceea, întreabă-te: cât de bine cunosc persoana spre care mi-am îndreptat inima?
Sunt îndrăgostit de o închipuire? Închid ochii la defectele acestei persoane? O privire obiectivă asupra iubirii tale din vis ar putea fi suficientă pentru a te trezi din letargia romantică. Ţi-ar putea fi de folos şi dacă ai analiza felul de iubire pe care o nutreşti faţă de persoana respectivă. De ce? Pentru că iubirea copilărească poate apărea şi dispărea într-o clipă.     Nu te preocupi decât de tine şi eşti, pur şi simplu, îndrăgostit de ideea că eşti îndrăgostit.
   Iubirea copilărească este obsedantă, egoistă şi geloasă… Iubirea copilărească cere perfecţiune… .
   Trebuie să recunoaştem că în pofida tuturor argumentelor din lume, nu vei putea alunga complet din inimă ceea ce simţi. Însă poţi evita să agravezi problema. Citind romane de dragoste tulburătoare, vizionând filme de dragoste la televizor sau ascultând un anume gen de muzică, îţi poţi accentua sentimentul de singurătate. Aşa că, refuză să te mai complaci în această stare. “Când nu mai sunt lemne, focul se stinge” spun Proverbele.
    O pasiune iluzorie nu îi poate înlocui pe cei care te iubesc cu adevărat şi se interesează de tine. De aceea, nu te retrage în singurătate. S-ar putea să descoperi că părinţii îţi pot fi de mare ajutor. Cu toate încercările tale de a-ţi ascunde sentimentele, ei au simţit probabil că ceva te macină. Ce-ar fi să-i abordezi şi să-ţi deschizi inima faţă de ei? Un creştin matur se poate dovedi şi un bun ascultător.
    Găseşte-ţi mereu o ocupaţie! Nu este uşor să-ţi revii dintr-o pasiune, dar cu trecerea timpului durerea se va atenua. Între timp vei învăţa multe despre tine şi vei deveni mai bine pregătit să întâmpini iubirea adevărată pe care ţi-o va aduce, probabil, viitorul.

(material preluat)

Iubirea in familie

Posted: 02/10/2008 in Fără categorie
Etichete:, , , , , , , ,

      Cineva odată întreba: “Ştii unde pot căpăta definiţia omului? Răspunsul pe care l-a găsit după o viaţă de aproape un secol era: În templu. În biserică. Acolo eşti comparat cu Dumnezeu, fiindcă exprimi chipul şi asemănarea Lui. Doar comportându-se cu Creatorul său omul capătă calitatea sa esenţială: sunt ca Tatăl, deci sunt etern. Veşnicia este doar a copiilor lui Dumnezeu. Acest adevăr doar Dumnezeu îl poate releva celor care i se supun de bunăvoie, celor care simt nevoia de Tată, Îl caută, Îl descoperă, Îl cunosc, Îl iubesc, Îl urmează. Cum putem lua contact cu cel ce ne e Tată dar în acelaşi timp Creatorul a ceea ce mintea noastră nu poate să cuprindă. Zicem, şi cu câtă uşurinţă o facem: “Creatorul universului”, “Creatorul cerului şi pământului”.
     Dar există sau a existat vreodată o minte omenească care să cuprindă acest infinit al creaţiei divine? Nu! Doar Isus Hristos şi asta după botez “când Se ruga, s-a deschis cerul şi Duhul Sfânt S-a pogorât peste El în chip trupesc, ca un porumbel. Şi din cer s-a auzit un glas care zicea: “Tu eşti Fiul Meu prea iubit: în Tine Îmi găsesc toată plăcerea Mea”(Luca 3:21-22). Abia începând din acel moment Isus a aflat despre existenţa Sa preumană şi să realizeze grandoarea infinită a creaţiei Tatălui Său divin.
     Ei bine, Cel făr’ de’nceput şi făr’ de sfârşit, al cărui Fiu este Hristosul ne are ca fii şi pe noi. Prin rugăciune au descoperit acest adevăr şi prin credinţă, prin rugăciune am trăit acest adevăr şi prin credinţă, prin rugăciune rămânem în Tatăl şi El în noi şi prin credinţă. Prin rugăciune am ajuns la credinţă şi prin rugăciune rămânem neclintiţi în credinţă. Rugăciunea este contactul direct, nemijlocit, nemeditat între Dumnezeu şi copii Săi de pe pământ; este singura umilinţă care nu înjoseşte, ci înnobilează, care nu coboară pe om, ci îl urcă până la tronul de har al Tatălui. Din tot ce a făcut Dumnezeu numai noi oamenii suntem chemaţi la asemuire cu El şi contopire cu Fiul.
     Toate cele făcute de Domnul sunt “foarte bune”(Geneza 1:31) dar numai omul a fost făcut “după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească…”(Geneza 1:26). 

    Iertată fie-mi expresia profană, dar eu îndrăznesc a spune că dragostea este cordonul ombilical dintre Părintele nostru şi noi: El este autorul şi dătătorul acestei stări ce nu poate fi descrisă nici în limbi omeneşti, nici în limbi îngereşti. În 1Corinteni 13 ne sunt descrise câteva forme prin care se manifestă dragostea, câteva repere care să ne fie de folos aici pe pământ, când cunoaştem “în parte” şi prin care, când vom fi faţă în faţă cu Cel de Sus, vom cunoaşte pe deplin. Vom cunoaşte şi vom trăi dragostea deplin: infinitatea sentimentului în veşnicia timpului dumnezeiesc. Dragostea e cauza şi efectul. Credinţa şi nădejdea sunt trepte necesare, dar intermediare. Prin şi pentru dragoste veşnicia dăruită omului de Dumnezeu are sens.
Aici pe pământ dragostea începe cu 1+1(un bărbat şi o femeie) “dragostea adevărată este drumul în doi spre lumina unui ideal comun”(definiţie dată de dicţionar). Deci două sunt condiţiile care constituie dragostea adevărată:
• să fie doi(cuplu)
• să se manifeste în lumină şi spre lumină.

    Nu mai există drumuri proprii, interioare, parcurse în penumbra egoismului.
Suntem imperfecţi şi propriile imperfecţiuni sunt mai suportabile, chiar acceptate de unul singur, dar în cuplu trebuie pus în bătaia reflectoarelor totul.
    Omeneşte şi de bun simţ este să ne ruşinăm de propriile nedesăvârşiri, dar ţinându-le ascunse la perpetuăm, îl minţim pe celălalt şi ne minţim şi pe noi. Cămara sufletului nostru în loc să o curăţim temeinic şi să o luminăm puternic, ascundem ceva gunoi sub covor… Cu siguranţă Duhul Sfânt nu poate locui în asemenea condiţii, iar cel ce face aşa ceva nu a dobândit calitatea de Templu al Domnului.
    Cei care procedează în acest mod prezintă de obicei anumite trăsături de personalitate, nepregătite pentru acest mod de comuniune completă şi matură, sunt inapţi din punct de vedere relaţional să se angajeze într-un parteneriat conjugal.
    Doresc să menţionez faptul că în asemenea cazuri nu este vorba de anormalitate, patologie sau altceva de acest gen, ci de forme imature sau incomplete ale iubirii reale. Este ceea ce numim iubirea aparentă.
    Iubirea aparentă, înşelătoare şi autoînşelătoare, are multe manifestări. Să trecem în revistă unele dintre acestea.
O formă ar fi “iubirea tranzitorie” sau “sindromul Don Juan”. Sunt persoane deosebit de sensibile la stimulii erotici din mediu. Şi sunt destui căci să nu ne amăgim că dacă e vorba de dragoste şi dragostea e Dumnezeu, Satana stă cu mâinile încrucişate şi ne lasă în pace.
    Dacă în timpurile trecute mai era ruşine, iar stimulii erotici erau mai mult desimulaţi, acum, la vremea sfârşitului, atacă din toate părţile şi sub toate formele. Aşa cum am afirmat mai sus sunt oameni cu o sensibilitate afectivă vibrantă şi sinceră. Există şi e bine că există, însă această disponibilitate deosebită de a iubi trebuie pusă la picioarele Domnului spre a o sfinţi şi canaliza altminteri o ia pe căi greşite. Aici capătă stabilitate, constanţă şi profunzime.
   Rămasă în lume această calitate se transformă în defect, sensibilitatea afectivă vibrantă, debordantă dă naştere oricum, oricui, oricând, este sinceră şi entuziastă, este foarte stabilă “veşnică” pentru o clipă, constantă ca vântul şi profundă cât e caimacul pe lapte.
    Mai sunt şi iubirile egoiste. Partenerul care iubeşte în acest mod manifestă o remarcabilă tendinţă de dominare, autoritarism, orgoliu excesiv în raport cu celălalt. Dragostea creşte direct proporţional cu supunerea celuilalt. Unul este dispus să iubească exact cu măsura în care celălalt este dispus să i se supună. Cu alte cuvinte, cam aşa ar suna o declaraţie de dragoste făcută de un asemenea ins: “Te iubesc atât de mult că te-aş face plastilină!” Doreşte cu străşnicie să absoarbă şi să dilueze personalitatea celuilalt în conformitate cu propriile dorinţe şi expectaţii(aşteptări). În asemenea cazuri întrebarea de bun simţ care se poate pune este: Oare pe cine iubeşte cu adevărat? Pe sine? Pe o altă persoană care nu-i este accesibilă? Pe cel(cea) în cauză sigur nu din moment ce doreşte să-l transforme într-un cu totul alt fel, din temelii. Nu de defecte este vorba, ce firesc este să fie distruse sau folosite anumite valenţa şi li se dă o altă coloratură şi un alt drum. O femeie vorbăreaţă poate deveni o femeie sfătoasă, o bună misionară. Niciodată nu va deveni o tăcută. Poate, şi e mai sigur aşa, o refulată, o frustrată, o neînţeleasă. Şi un dar rămâne needucat şi neroditor! Deci, iubirea egoistă apare urmării autorităţii excesive a unuia din soţi. Şi nu e doar cazul bărbaţilor! Sunt şi femei autoritare şi dornice de a-şi impune dominaţia. Sunt însă şi cupluri vădit inegale. Un bărbat de exemplu, foarte inteligent şi instruit poate avea o soţie mai puţin dotată intelectual. Nu este cazul nici să se ruşineze, dar nici să-şi concentreze eforturile de a o transforma în intelectuala rafinată pe care şi-ar fi dorit-o. Dacă Domnul i-a dat doar doi talanţi de unde să scoată mai mult? Dar ea poate fi harnică, o femeie gospodină, ordonată, o bună mamă şi o soţie iubitoare. De asta este bine să se cunoască temeinic cei doi viitori soţi, pentru a nu-şi crea imagini eronate unul despre celălalt ca ulterior să încerce să transforme realul în imaginar.Femeia este “slava bărbatului”, iar bărbatul este capul lui Hristos. Asta suntem de la Dumnezeu şi aşa trebuie să ne privim unul pe altul.
   Un alt tip de iubire ce apare în cuplu este iubire-compromis. Sunt mai multe situaţii care determină o iubire să se transforme în compromis. Honore de Balzac a spus: “Căsătoria trebuie să lupte fără încetare cu acel monstru care distruge totul: obişnuinţa” Din laşitate sau din comoditate mulţi nu luptă, nu luptă permanent cu obişnuinţa, cu rutina. Este uşor şi dibaolic de amăgitor să te laşi dus de viaţă pentru că orice am face totul se repetă, devine plicticos şi indiferenţă, obişnuinţa nu-i bună şi plăcută, dar nu te osteneşte măcar.
Toate culorile vii, pastelate, care dădeau atâta farmec vieţii în doi îşi pierd treptat din strălucire şi când vin anii marilor aniversări(15,20,25…) tabloul este de necunoscut: totul e cenuşiu! Se mai dă cu puţin fard în prezenţa copiilor, când sunt musafiri, când se iese în lume. În doi, însă, nu mai este vibrare, nu mai este trăire. Semnul ieşirii din viaţa de cuplu apare atunci când nu mai este cu putinţă atingerea. Ochii pot să se întâlnească, dar privirile să nu se atingă. Cei doi trec unul pe lângă altul cu mare grijă… să nu se atingă!
     De aceea, nu numai că este bine şi de dorit, este imperios necesar ca cei doi să nu neglijeze să-şi întărească vorbele cu gesturi şi atingeri care vor menţine mereu trează atenţia şi dragostea unul faţă de celălalt. Iubirea compromis mai apare şi în cazurile celor care sunt necăsătoriţi. Un eventual nou eşec(sau aparenţa unui eşec) îi determină să recurgă rapid la soluţia cea mai comodă: “Iar am greşit. Nu mă mai pot despărţi. Va fi un compromis. Măcar din greşelile făcute dacă ar învăţa câte ceva şi nu se ajunge la soluţia compromisului.
     Adevărul este că evadarea în compromis este cea mai comodă soluţie: se depun armele şi căsnicia îşi urmează cursul în virtutea inerţiei. Fără nici un efort, fără nici o bucurie.
     Compromisul mai apare şi în căsniciile întemeiate în virtutea unor împrejurări, altele decât cele fireşti: o sarcină, intervenţia familiei. În asemenea cazuri căsătoria se face în pripă ori pentru a scăpa de sâcâielile celor din jur şi temelia nu este bine consolidată: dragostea nu este coaptă.
    Dar cel mai mare producător de compromis rămâne infidelitatea conjugală.
În asemenea cazuri sunt două soluţii: despărţirea sau menţinerea căsătoriei. În cazul în care se optează pentru cea de-a doua variantă armonia conjugală se păstrează, dar este doar o aparenţă. De obicei concesia afectivă şi relaţională este făcută de femeie(soţie) pentru a păstra(salva, mai bine spus) imaginea tatălui în faţa copiilor. Copii sesizează raporturile afective alterate dintre părinţi, dar nu au maturitatea necesară de a analiza în profunzime resorturile pe cât de intime, pe atât de complexe ale unor astfel de situaţii. Poate fi o lecţie pentru ei, copiii, când vor fi mari şi vor înţelege: cât costă un pas greşit! cât durează în realitate o clipă de rătăcire! Bilanţul amar îi va face să reflecteze matur la “costurile” păcatului. În toate situaţiile însă enumerate până acum toate au ca numitor comun copiii. Ei sunt cei care îi ţin pe părinţi împreună, menţin familia şi de multe ori sacrificiul făcut pentru ei dă roade nesperate, crezute pierdute iremediabil.
     Un alt tip de iubire întâlnită în cuplu este iubirea incompletă. În categoria iubirilor incomplete intră cazul persoanelor cerebrale, care se armonizează în plan raţional şi mai puţin sau de loc în plan afectiv sau erotic. Deşi acest tip de iubire este incompletă este totuşi de durată. Dacă cei doi se înţeleg perfect în planul ideilor, căsnicia poate fi mai reuşită decât în cazul celor afective. Inteligenţe păşeşte cu siguranţă, detaşare şi eleganţă peste piedicile în care se împotmolesc de regulă alţii.
    Mai sunt şi acele iubiri preponderente afectiv erotice(cu accentul pe latura erotică), iubiri ce ajung sigur la saturaţie.
Dar nici aici nu este vorba de lipsă de stabilitate. Cei doi chiar după saturaţia de un anume fel pot să găsească noi resurse de revigorare a dragostei lor. Dacă cei cerebrali ştiu să uite capcanele crizelor conjugale, afectivii de regulă sunt clienţii unor asemenea disfuncţionalităţi, dar dragostea îi ajută să găsească noi resurse şi să-şi continue drumul în doi.
     Tot incomplete sunt şi iubirile fictive, iluziile imaginare. Un bărbat matur iubeşte o tânără care poate să-i fie legal fiică. E dragoste? E iluzie? E ficţiune? Situaţia apare mai rar, dar apare şi invers: o femeie matură iubind un tânăr de seama fiului său. Sigur că nu putem fi de acord cu asemenea anomalii, dar ele există şi noi asistăm de multe ori neputincioşi la desfăşurarea unor asemenea evenimente nedorite.
    Un cercetător în problematica familiei, Robert Sernberg, în 1988 a afirmat că dragostea este un triunghi format din pasiune(o latură), intimitate(a doua latură), obligaţie(a treia latură). Dragostea completă are toate cele trei laturi: pasiunea, intimitatea şi obligaţia. Dar mai sunt posibile şi alte asocieri care dau alte tipuri de dragoste:
    1. Dragostea asociativă formată din intimitate şi obligaţie. E simplu de văzut că lipseşte pasiunea. Cei doi sunt împreună, se simt bine, se înţeleg bine, îşi asumă de comun acord obligaţiile familiale, dar viaţa lor e lipsită de vibraţia iubirii, de restul pasiunii.
    2. Dragostea romantică are în componenţă pasiune şi intimitate. Acest tip de dragoste este fie de domeniul trecutului, e o amintire, fie un vis de viitor. În prezent e greu de prins momentul. Cei doi îşi consumă pasiunea în intimitate fără a şti de nici o obligaţie. Din aceste motive acest tip este şi cel mai efemer. Dacă îşi asumă obligaţiile ce revin fiecărui cuplu, dragostea romantică se transformă în dragoste completă; dacă nu, pur şi simplu trece în albumul cu amintiri.
    3. Dragostea completă este cea de care aminteam mai sus ca fiind singura care formează triunghiul din pasiune, obligaţie, intimitate. Aceasta este singura soluţie de nezdruncinat.
    4. Dragostea naivă este formată din pasiune şi obligaţie. În această categorie poate fi încadrată foarte bine iubirea iluzorie. În cadrul cuplurilor forţate(în care sunt diferenţe de vârstă considerabile) este dragostea, şi încă pasiune, partea matură a cuplului e capabilă să-şi asume obligaţii cât pentru doi, dar intimitatea e greu de realizat din simplu motiv că e jenantă.
    5. Dragostea golită este chiar cea mai goală: are doar obligaţie. Dragoste nu! Intimitate nu! Doar obligaţie fie din interese materiale, fie din cauza copiilor, fie din cauza unor boli sau infirmităţi prelungite(prelungire cu care am ucis dragostea şi dorinţa de intimitate lăsând doar obligaţia fadă).
    Un alt cercetător, de astă dată John Alan Lee (1988) a identificat trei stiluri primare de dragoste: pasiune, joc şi prietenie, Aşa cum se combină culorile primare, tot aşa se combină şi aceste trei elemente primare rezultând stiluri secundare de manifestare a dragostei. Din toate combinaţiile posibile cea care are o strălucire aparte este prietenie + pasiune. Celelalte manifestări(joc + prietenie, pasiune + joc) au o oarecare doză de infantilism, de imaturitate din cauza componentei ludice. Dar pasiunea dublată de prietenie dă rezultate scânteietoare.
    Chiar şi după căderea în păcat Părintele nostru ceresc nu a încetat a ne iubi. El a continuat a se revărsa în noi prin iubire, revărsare care a culminat în momentul, crucial pentru omenire, al Golgotei. Dragostea nu este un sentiment care vine de nicăieri şi se îndreaptă spre nu ştiu unde. Trăim în epoca înlocuitorilor: înlocuitori de piele, înlocuitori de cauciuc, înlocuitori alimentari etc.
    Satana a găsit şi pentru dragoste înlocuitor: puţină plăcere, puţin instinct, puţină poleială şi amăgirea-i gata!
De aici această goană turbată după dragoste şi oricâtă ar avea, ar primi sau ar oferi un om nu se simte niciodată sătul. Nu! Nu e dragostea divină izvorul. Cine ia dragoste de la Tatăl simte că e sănătoasă, adevărată şi ţine de soţ. Are şi pentru el şi dă şi la alţii cu mână largă. Această dragoste să o revărsăm şi noi unii în alţii.
(material preluat)

Să ne imaginăm o încăpere plină de o mulţime de păienjeni, fiecare ţesându-şi propria pânză.
Pânzele sunt atât de interţesute, încât păienjenii se pot plimba nestingheriţi prin acest labirint.
Aceasta poate fi socotită o imagine simplificată a Internetului: o colecţie mondială de tot felul de calculatoare şi de reţele de calculatoare care sunt legate între ele.
Aşa cum un telefon vă dă posibilitatea să vorbiţi cu o persoană aflată de cealaltă parte a pământului, care are şi ea telefon, Internetul îi dă posibilitatea unei persoane care este aşezată la calculatorul ei să facă schimb de informaţii cu alte calculatoare şi utilizatori de calculatoare aflaţi pe orice parte a globului.
Unii vorbesc despre Internet ca fiind supermagistrala de informaţii. La fel cum o şosea ne permite să călătorim prin diferite zone ale unei ţări şi Internetul permite informaţiilor să circule printr-o mulţime de reţele de calculatoare diferite, interconectate.
Pe măsură ce mesajele călătoresc, fiecare reţea la care se ajunge conţine informaţii care sunt utile pentru realizarea legăturii cu reţeaua alăturată.
Destinaţia finală poate fi într-un alt oraş sau într-o altă ţară.
Fiecare reţea poate să “vorbească” cu reţeaua învecinată prin intermediul unei serii comune de reguli create de proiectanţii Internetului.
Câte reţele sunt conectate în întreaga lume? Estimările apreciază a fi depăşit de mult 30.000 de reţele. Aceste reţele conectează peste 10.000.000 de calculatoare şi circa 30.000.000 de utilizatori din toată lumea.
Cifrele au un grad mare de relativitate deoarece atunci când ele ajung la noi sunt deja depăşite. În acest sens se apreciază că numărul calculatoarelor conectate la Internet se dublează în fiecare an.
Datele furnizate mai sus au fost date publicităţii în 1998.
Ce fel de informaţii se pot localiza pe Internet?
El oferă o colecţie de informaţii care se îmbogăţeşte într-un ritm rapid, colecţie ce cuprinde subiecte de la medicină şi ştiinţă, tehnologie şi multe altele.
Ele prezintă un material complet din domeniul artelor, precum şi material de cercetare pentru cei interesaţi, materiale referitoare la recreere, divertisment, sport, cumpărături până la posibilităţi de găsire a unui loc de muncă.
Prin Internet putem avea acces la almanahuri, dicţionare, enciclopedii şi hărţi. Cu toate acestea, există unele aspecte neliniştitoare care ar trebui analizate. Poate fi considerat sănătos tot ceea ce se găseşte pe Internet? Ce servicii şi resurse oferă Internetul? Ce măsuri de precauţie este bine să luăm?
Dar înainte de a răspunde la aceste întrebări, să spunem câteva cuvinte despre începuturile Internetului. În anii 1960, Internetul iniţial un experiment al Departamentului Apărării al Statelor Unite, care urmărea să-i ajute pe oamenii de ştiinţă şi pe cercetătorii răspândiţi pe suprafeţe mari să lucreze împreună, folosindu-se cu toţii de puţinele şi costisitoarele calculatoare şi de fişierele acestora.
Acest obiectiv a necesitat crearea unui grup de reţele interconectate, care să funcţioneze ca unitate coordonată. “Războiul rece” a stârnit interesul pentru o reţea care să reziste unui atac aerian.
Dacă o parte a reţelei ar fi distrusă, datele vor continua să circule spre destinaţia lor cu ajutorul părţilor componente care au supravieţuit.
Astfel, reţeaua Internet, care a rezultat în urma experimentelor, responsabilitatea dirijării mesajelor a fost împrăştiată în toată reţeaua, nemai finnd centralizată într-un singur loc. Într-o mare măsură, Internetul, vechi deci de peste 30 de ani, a devenit tot mai popular datorită utilizării unor browsere. Un browser este un instrument de software care simplifică foarte mult “vizita” unui utilizator prin mai multe locuri pe Internet.
O resursă oferită de Internet este un sistem internaţional prin care se poate trimite şi primi poşta electronică, cunoscută sub numele de e-mail.
De fapt, poşta electronică reprezintă o mare parte a întregului trafic pe Internet şi pentru mulţi este singura resursă Internetu pe care o utilizează.
Cum se realizează acest lucru? Pentru aputea răspunde la această întrebare trebuie aruncată mai întâi o privire asupra sistemului obişnuit de poştă.
O persoană care locuieşte într-o ţară scrie o scrisoare pentru a fi expediată într-o altă ţară. Scrisoarea este pusă în plic timbrat, se scrie adresa, se pune la poştă şi de aici începe călătoria spare destinaţie: de la oficiul local spre o poştă centrală de distribuţie, apoi spre ţara de destinaţie, până în localitatea respectivă, indicată în adresa de pe plic.
Un proces asemănător are loc şi cu poşta electronică. După ce scrisoarea a fost compusă pe calculator, trebuie specificată adresa e-mail care va identifica destinatarul.
Odată trimisă această scrisoare electronică, ea călătoreşte de cele mai multe ori printr-un dispozitiv numit modern, care conectează calculatorul la Internet prin liniile telefonice.
Şi astfel scrisoarea îşi începe călătoria, mergând spre diferite calculatoare care îndeplinesc aceiaşi funcţie ca şi oficiile poştale locale şi naţionale care dirijează scrisorile.
Aceste calculatoare deţin suficiente informaţii pentru ca scrisoarea să ajungă la un calculator-destinatar.
Spre deosebire de poşta obişnuită, e-mailul ajunge la destinaţie, chiar şi pe alte continente în câteva minute sau chiar mai puţin, dacă unele componente ale reţelei nu sunt foarte congestionate sau temporar scoase din funcţiune.
Viteza mesajelor e-mail şi uşurinţe cu care acestea pot fi trimise chiar mai multor destinatari în toată lumea a făcut din poşta electronică cel mai popular mijloc de comunicare.
Un alt serviciu binecunoscut poartă numele de UseNet. Acesta oferă accesul la newsgroup pentru discuţii în grup care se axează pe un anumit subiect.
Unele grupuri de discuţii se concentrează asupra cumpărării sau vânzării de articole diverse. Există mii de grupuri de discuţii şi, odată ce un utilizator a obţinut acces la UseNet nimic nu-l mai împiedică să subscrie la aceste grupuri de avizier electronic B.B.S.
Sistemele B.B.S. sunt asemănătoare cu UseNet-ul, cu excepţia faptului că toate fişierele sunt localizate pe un singur calculator, care, de obicei, este întreţinut de o persoană sau de un grup. Conţinutul grupurilor de discuţii reflectă o diversitate de interese, opinii şi valori morale ale celor care le utilizează şi, prin urmare, se cade un spor de atenţie cu cine se intră în legătură!
Unul dintre obiectivele iniţiale ale Internetului era acela de a împărtăţi informaţiile la nivel mondial. Dacă cineva are nevoie de nişte materiale de cercetare, prin Internet fişierele necesare odată identificate pot fi transformate la mii de kilometri în doar câteva minute.
Dar ce se întâmplă atunci când cineva nu ştie unde se află localizat un subiect pe Internet?
Aşa cum găsim un număr de telefon apelând la o carte de telefoane, cu utilizator poate să găsească pe Internet acele locuri care îl interesează dacă are acces mai întâi la ceea ce se numeşte situri de căutare. Utilizatorul furnizează un cuvânt sau expresie, apoi situl răspunde cu o listă a locurilor de pe Internet unde se poate găsi informaţia respectivă. În general, căutarea este gratuită şi nu ia decât câteva secunde.
Componenta Internetului numită World Wild Web (sau mai pe scurt Web) le permite autorilor să folosească o idee demodată (cea a notelor de la subsol) într-un mod cu totul nou.
Când un autor al unui articol de revistă sau al unei cărţi, introduce un simbol de notă la subsol, noi examinăm subsolul pagini şi probabil suntem îndrumaţi spre un alt subsol sau o altă carte. Autorii documentelor Internet por face în esenţă acelaşi lucru, folosind o tehnică care va sublinia sau evidenţia un cuvânt, o expresie sau o imagine din documentul lor.
Cuvântul sau imaginea evidenţiată este un indiciu pentru cititor că există o resursă Internet asociată cu un alt document. Acest document poate fi accesat şi afişat imediat pentru cititor.
Documentul poate să se afle chiar şi pe un alt calculator şi să fie localizat într-o altă ţară. Meniul Internetului este de a face legătura cu documente active, nu doar să facă referire la ele.
Web-ul face posibilă şi stocarea şi regăsirea sau redarea fotografiilor, imaginilor grafice, a imeginilor animate şi a secvenţelor video şi audio.
Utilizând un browser Web orice persoană poate să vadă rapid şi uşor informaţiile şi imaginile grafice care sunt stocate pe calculatoarele aflate în diferite ţări.
Utilizarea unui browser Web se poate asemăna în multe privinţe cu o adevărată călătorie, cu singura diferenţă că se face mai uzor.
O persoană poate vizita exponatele Web referitoare la Manuscrisele de la Marea Moartă sau la Muzeul Holocaustului. Capacitatea de a te mişca pe Internet, înainte şi înapoi, dintr-un sit Web într-altul, poartă numele de surfing prin Net.
Socetăţile comerciale şi alte organizaţii îşi fac deja publicitate la produsele lor, serviciile lor şi oferă orice gen de informaţii. Ei creează o pagină Web, un fel de vitrină electronică.
Odată ce adresa paginii Web a organizaţiei respective este cunoscută, posibilii clienţi pot utiliza un browser pentru a merge la cumpărături, adică pentru a căuta informaţii. Însă ca în orice piaţă nu toate produsele, serviciile sau informaţiile oferite pe Internet sunt bune.
Cercetătorii încearcă să-i asigure Internetului o securitate suficient de bună pentru ca tranzacţiile încheiate să fie confidenţiale şi protejate.
Un alt serviciu cunoscut pe Internet este Internet Relay Chat (“discuţie pe Internet”).
Chat-ul permite unui grup de persoane, care utilizează pseudonime, să-şi transmită mesaje unii altora într-un timp foarte scurt.
Deşi este utilizat de diferite categorii de vârstă, acest serviciu este deosebit de popular în rândul tinerilor. Odată conectat, utilizatorul este pus în legătură cu o mulţime de alţi utilizatori din toată lumea.
Aşa numitele spaţii de discuţii sau “canale” de discuţii, permit gruparea discuţiilor pe anumite teme. Toate mesajele tastate într-un spaţiu de discuţii apar aproape simultan pe ecranele calculatoarelor tuturor participanţilor la acel spaţiu de discuţie.
Un spaţiu de discuţie se aseamănă mult cu un grup de persoane care intră în legătură unii cu alţii şi discută în acelaşi timp real, cu singura deosebire că toţi tastează mesaje scurte.
Spaţiile de discuţii sunt active, în general, timp de 24 de ore pe zi. Binenţeles, toţi creştinii îşi dau seama că principiile biblice referitoare la asocieri (1Corinteni 15:33) se aplică şi la participarea la grupurile pentru discuţii exact la fel cum se aplică în toate aspectele vieţii.
Se poate, şi pe bună dreptate, pune întrebarea: cine plăteşte? Toţi utilizatorii participă colectiv sau individual la cheltuieli.
Cu toate acestea utilizatorul Internet nu primeşte neapărat o factură telefonică pentru distanţe mari chiar dacă el a vizitat multe situri internaţionale.
Majoritatea utilizatorilor au un contract cu o societate locală care serveşte ca furnizor de servicii Internet şi care aplică o taxă ce este de aproximativ 20$.
Întrebarea pe care trebuie s şi-o pună un creştin este dacă a utiliza sau nu Internetul este de dorit sau nu? Care sunt factorii care trebuie să-i influenţeze decizia? În acest caz confidenţialitatea joacă un rol esenţial. De exemplu, mesajul e-mail trebuie văzut numai de către destinatar! Însă, în timp ce scrisoarea se află pe drum, o altă persoană sau grup de persoane, curioşi sau indiscreţi, pot intercepta corespondenţa.
Pentru a-şi proteja mesajele unele persoane folosesc produsele software e-mail ca să-şi codifice conţinutul delicat al scrisorii înainte de a-l expedia.
La celălalt capăt, grupul destinatar are nevoie de un software asemănător pentru a decodifica mesajul. Recent s-au purtat multe discuţii pe tema schimbului pe Internet de cărţi de credit şi alte informaţii secrete în scop comercial. Deşi se aşteaptă să se realizeze inovaţii importante pentru întărirea securităţii, specialişti de marcă în securitatea calculatoarelor sunt de părere că:” este imposibil să se realizeze sisteme care să asigure o securitate absolută, însă riscul poate fi redus considerabil, probabil la un nivel proporţional cu valoarea informaţiei stocate pe sisteme şi cu ameninţarea ce vine atât din partea spărgătorilor de reţea, cât şi a celor care au acces la informaţiile confidenţiale”.
Concluzia este că nu se poate asigura o securitate absolută în nici un sistem de calculatoare, indiferent că este sau nu conectat la Internet.
O altă chestiune importantă este timpul. Pe Internet există o mulţime de subiecte interesante şi nenumărate lucruri noi de descoperit.
De fapt, Internetul este o imensă colecţie de biblioteci cu documente deosebite. Fără stăpânire de sine se poate cheltui mult, exagerat de mult timp.
Sigur, aceasta nu înseamnă că tuturor navigatorilor Web le lipseşte stăpânirea de sine.
Însă ar fi înţelept să impuneţi limite în ce priveşte timpul şi conţinutul surfing-ului prin Web, mai ales în cazul celor tineri. Mulţi fac acelaşi lucru cu televizorul.
Internetul dispune, cu siguranţă de un mare potenţial pentru utilizări educative şi pentru comunicaţii zilnice. Totuşi, dacă i se ia poleiala tehnologiei de vârf, iese la iveală faptul că Internetul este asaltat de unele dintre aceleaşi probleme care au afectat timp îndelungat televiziunea, telefonul, ziarele şi biblotecile. Prin urmare, ne putem întreba pe bună dreptate: este conţinutul Internetului potrivit cu nevoile mele spirituale şi intelectuale?
“O persoană trebuie să depună eforturi intenţionate pentru a găsi un material nesănătos”- susţin unii, dar, în realitate, acest material pe Internet poate fi localizat cu mai multă reuşită decât oriunde altundeva.
Apăsând doar pe câteva taste, un utilizator poate localiza materiale dintre cele mai nocive.
Centrul Naţional pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi (N.C.M.E.C) din Statele Unite a furnizat materiale ilustrative, dar şi zguduitoare în acest sens.
De exemplu, în 1996 poliţia a găsit două fete din Carolina de Sud de 13 şi respectiv 15 ani care dispăruseră de o săptămână de acasă. Ele plecaseră într-un alt stat cu un tânăr de 18 ani pe care îl întâlniseră pe Internet.
Un bărbat de 35 de ani a fost acuzat că a ademenit un băiat de 14 ani când părinţii nu erau acasă. În ambele cazuri, dialogul a început într-un spaţiu de discuţii pe Internet.
În 1995 un alt adult a întâlnit on-line un băiat de 15 ani şi s-a dus la şcoală cu îndrăzneală ca să-l întâlnească.
Deşi, astfel de cazuri sunt rare, părinţii trebuie să analizeze această chestiune cu mare atenţie, la fel şi educatorii care au în grijă copii şi tineri.
Ce resurse există pentru protecţia copiilor şi adolescenţilor?
Companiile încep să ofere instrumente de lucru de la sisteme de determinare a categoriei, asemănătoare celor pentru filme, la un software detector de cuvinte care stochează conţinutul nedorit şi până la sisteme de verificare a vârstei. Unele vin în contact cu materialul bloc chiar înainte ca acesta să ajungă pe calculator.
Majoritatea acestor sisteme însă nu sunt atât de sigure şi pot fi sparte prin diferite metode.
Dar, să reţinem! O parte din materiale şi multe dintre serviciile disponibile pe Internet au valoare educativă şi pot servi unui scop util. Asemenea celor mai multe instrumente, Internetul are utilizări folositoare însă, poate fi folosit şi într-un mod greşit.
Unii poate că aleg să exploreze în continuare laturile pozitive ale Internetului, în timp ce alţii poate că renunţă. Utilizarea Internetului poate fi asemenea unei călătorii într-o zonă necunoscută, unde sunt multe lucruri de văzut şi de auzit. Este nevoie de maniere, de prudenţă şi măsuri de precauţie.
Şi pentru nimic în lume, oricât ar fi de tentant şi de interesant, pentru un creştin viaţa spirituală este pe primul plan, iar timpul nu este al nostru, este al Domnului. Pentru o justă folosire a Internetului se recomandă consultarea broşurii “Siguranţa copilului pe magistrala de informaţii” editată de Centrul Naţional pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi (N.C.M.E.C).
(material preluat)

Pe măsură ce unii tineri cresc, influenţa părinţilor asupra lor scade şi în ei se dezvoltă cu putere dorinţa de a fi simpatizaţi şi acceptaţi de către cei de vârsta lor.
Alţii simt, pur şi simplu nevoia de a discuta cu cineva care “îi înţelege” sau care îi face să se simtă iubiţi sau utili.
Când nu există o astfel de comunicare în familie, şi aceasta se întâmplă din nefericire nepermis de des, ei o caută la colegii lor. La fel, lipsa de încredere în sine, precum şi sentimentul de nesiguranţă îi fac adeseori pe unii să fie vulnerabili la influenţa colegilor.
Influenţa colegilor nu este neapărat rea. Un proverb spune:”Fierul cu fier se ascute şi un om ascute pe altul”. Un cuţit de fier poate ascuţi lama tocită a altui cuţit, prietenia cu alţi tineri poate ascuţi personalitatea în mai bine, cu condiţia ca acei colegi să aibă o atitudine matură şi sănătoasă.
Dar, de multe ori tinerii sunt lipsiţi de maturitate, atât în plan spiritual, cât şi în plan mental. Mulţi tineri au puncte de vedere şi opinii neraţionale, instabile şi nechibzuite.
Atunci când un tânăr ajunge în totalitate sub influenţa colegilor, el nu se deosebeşte de un orb condus de un alt orb, iar rezultatele pot fi dezastruoase.
Când eşti provocat, tinere prieten, la ceva ridicol neplăcut sau de-a dreptul periculos, nu te pripi şi gândeşte de două ori.
Biblia atrage atenţia:”Muştele moarte strică şi acresc untdelemnul negustorului de parfumuri; tot aşa puţină nebunie biruie înţelepciunea şi cinstea(Eclesiast 10:1).
Iată cum un ulei extrem de valoros, concentratul negustorului de parfumuri, poate fi iremediabil degradat de ceva aparent fără însemnătate, cum ar fi o muscă moartă. Tot la fel şi cu reputaţia câştigată în ani de cinste şi corectitudine ireproşabilă, care poate fi distrusă de, doar, puţină nebunie.
Inofensivele glume copilăreşti pot avea drept urmare note mici, scăderea prestigiului în faţa profesorilor şi chiar eliminarea din şcoală. Nu ezita, iubite prieten, şi întreabă-te dacă cei care te manipulează îţi sunt cu adevărat prieteni. Face ca pentru o simplă distracţie să calci Legea Domnului, să nesocoteşti sfaturile iubitoare ale părinţilor? Îndemnurile colegilor de acest fel sunt o expresie a iubirii? Insistenţele şi chiar numărul mare de colegi sunt cu adevărat sincere şi nevinovate?
“Merg la şcoala din acest cartier de opt ani şi nu am reuşit să-mi fac nici un prieten”.
Poate că şi tu, prietene, ai simţit acest lucru: că-ţi este greu să legi prietenii.
Dar, oare, ce sunt de fapt prietenii adevăraţi? Care este secretul de a-i avea?
Un proverb spune:”Prietenul adevărat iubeşte oricând şi în nenorocire ajunge ca un frate”. Proverbe 17:17
Prietenia, însă, înseamnă cu mult mai mult decât a avea un umăr pe care să plângi.
Sunt aşa zişi prieteni care îl văd pe celălalt că a dat de necaz, dar, pretind că le este teamă să intervină. Nu! Un prieten adevărat va încerca să avertizeze pe cel în cauză înainte de a fi prea târziu, chiar cu riscul de a displace momentan.
Dar, prietene, va permite oare amorul tău propriu rănit implicarea unei persoane din afară care ţine atât de mult la tine încât îţi spune adevărul?
În Proverbe 27:6 se spune:”Rănile făcute de un prieten dovedesc credincioşia lui, dar sărutările unui vrăjmaş sunt mincinoase.”
O persoană care gândeşte sănătos şi care vorbeşte deschis este cu siguranţă tipul de persoană ideală pentru a fi prieten.
Cu amărăciune în suflet cineva mărturisea:”Viaţa mea este o dovadă că nu toţi “prietenii” te fac să fii mai bun”. De ce a făcut această afirmaţie? Tânăra cu pricina a fost determinată să-şi părăsească familia şi casa părintească pe când era doar o adolescentă.
Experienţele amare prin care a trecut au făcut-o să se simtă “bătrână” la doar 23 de ani. Întâlnirea cu Dumnezeu i-au adus adevărata bucurie, pace şi mulţumire.
Dar, din nefericire, după întâlnirea cu Mântuitorul a ales prietenia unor tineri străini de cele creştineşti şi a căzut mai rău decât era înainte. Acum a învăţat ceva ce nu ştiuse înainte: furtul şi drogurile.
Drogurile i-au furnizat liniştea de care avea tot mai multă nevoie pentru noua sa viaţă. Când a căzut până la prostituţie Domnul i-a ieşit iar în cale prin slujitorii Săi:”Lacrimi de bucurie mi-au inundat faţa şi sufletul”.
Dar, a renunţa la obiceiurile din lume este un lucru greu de înfăptuit, dar, arareori cei greşiţi se roagă înainte. Majoritatea cad în greşeală şi apoi se roagă pentru iertare. Dar, nu ar fi mai eficientă rugăciunea înainte de a cădea în greşeală? Practica spune că “da”, este o metodă mai eficientă.
Cele relatate subliniază adevărul biblic:”Cine umblă cu înţelepţii se face înţelept, dar cine se însoţeşte cu nebunii va avea necaz” Proverbe 13:20.
Relatarea continuă “Dacă aş fi rămas prietenă cu acele persoane care îl iubeau pe Dumnezeu, aş fi evitat acele lucruri.”
Dar, unde pot fi găsiţi prieteni care îl iubesc nu cu vorba, ci cu fapta pe Bunul Dumnezeu? În adunările creştine, binenţeles.
Prietene, caută tineri care nu numai că îşi declară credinţa, dar au şi fapte care să le dovedească credinţa şi devotamentul creştinesc.
“După cum trupul fără duh este mort, tot aşa şi credinţa fără fapte este moartă” Iacov 2:26.
S-ar putea ca tinerii de acest fel să fie găsiţi mai greu. Prietenia cu o persoană mai în vârstă poate fi o experienţă creştină deosebită. În acest sens poate fi studiată şi sub acest aspect relaţia dintre Ionatan şi David, ştiut fiind faptul că Ionatan îi putea fi tată lui David:”Şi de atunci sufletul lui Ionatan s-a alipit de sufletul lui David, şi Ionatan l-a iubit ca pe sufletul din el” 1Samuel 18:1.
Şi totuşi cum se poate lega o prietenie?
Isus Hristos a cultivat prietenii atât de solide încât prietenii lui erau dispuşi chiar să moară pentru El. De ce? În primul rând deoarece principala grijă a Mântuitorului în viaţa sa pământească a fost interesul faţă de oameni, şi nu un interes pasiv, ci un interes activ, viu şi lucrător.
Viaţa a dovedit că primul pas în a lega prietenii solide şi sănătoase este interesul faţă de semeni. Aceasta nu înseamnă să se cadă în cealaltă extremă: extravertire dusă la extrem! Isus a fost “smerit cu inima” şi nu încerca în nici un fel să se facă remarcat (“Eu sunt blând şi smerit cu inima”).

Manifestarea unui interes sincer, fără nici un fel de ostentaţie, îi atrage pe oameni.
De multe ori, lucruri simple, a mânca ceva împreună sau a ajuta pe cineva la treabă, pot contribui la cultivarea prieteniei.
“Luaţi seama deci cum ascultaţi!”
Aceasta este o recomandare pe care Isus Hristos o face în evanghelia lui Luca 8:18. Referirea lui Isus este foarte clară: modul de a asculta cuvintele lui Dumnezeu Tatăl; dar cât de bine se aplică şi în dezvoltarea prieteniilor! A fi bun ascultător este un excelent liant între oameni.

(material preluat)

“Eu vă spun că oricine îşi lasă soţia, afară de cauză de desfrânare şi se va căsători cu alta, comite adulter” (Matei 19:9).
Prin aceste cuvinte Isus Hristos îi dă posibilitatea unui creştin să divorţeze de partenerul infidel.
Totuşi, ce se întâmplă în cazul în care partenerul nevinovat decide să-şi salveze căsnicia, iar cei doi decid să-şi refacă relaţia dintre ei? Cu ce probleme se vor confrunta cei doi şi cum por depăşi ei cu succes aceste probleme?
Să vedem cum ne ajută Cuvântul Domnului!
Mai întâi trebuie să înţelegem amploarea prejudiciului adus, a distrugerilor produse de infidelitate.
Isus Hristos a explicat că Dumnezeu Tatăl, Cel care a fondat căsnicia a stabilit ca soţul şi soţia să nu mai fie doi, ci un singur trup: “De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevastă-sa şi se vor face un singur trup” (Geneza 2:24).
El a adăugat: “Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă”.
Într-adevăr, căsătoria este menită să-i unească pe cei doi pentru totdeauna. Când o persoană încalcă jurământul de căsătorie prin adulter, apar consecinţe extrem de dureroase: “Aşa că nu mai sunt doi, ci un singur trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă” (Matei 19:6).
“Nu vă înşelaţi: “Dumnezeu nu se lasă batjocorit”. Ce seamănă omul, aceea va şi secera” (Galateni 6:7).
O confirmare a acestui fapt o constituie suferinţa de care are parte partenerul nevinovat. Efectele adulterului por fi asemănate cu cele ale unui uragan care devastează totul. Un psiho-terapeut mărturiseşte: “Câţiva dintre pacienţii mei mi-au spus că le-ar fi fost mai uşor dacă le-ar fi murit partenerul”.
Bineînţeles, că cei care sunt în situaţia de a le fi murit partenerul poate consideră afirmaţia exagerată, dar să nu uităm că astea sunt simţămintele celor în cauză. În orice caz, este clar că adulterul provoacă o durere sfâşietoare. Marea majoritate nu-şi mai revin niciodată complet după o astfel de experienţă.
Având în vedere o astfel de suferinţă, unii s-ar putea întreba: “Trebuie ca adulterul să pună capăt unei căsnicii?” Nu neapărat. Afirmaţia lui Isus referitoare la adulter scoate în evidenţă faptul că partenerul fidel are posibilitatea scripturală de a divorţa, dar nu este obligat să o facă. Făcând schimbările necesare, unele cupluri decid să refacă şi să consolideze relaţia care s-a rupt în urma rănirii produse, chiar dacă nimic nu scuză adulterul.
Desigur este mai bine ca într-o relaţie conjugală schimbările necesare să se facă atunci când partenerii îşi sunt fideli unii altora. Totuşi, chiar şi în caz de infidelitate, unii dintre partenerii nevinovaţi, decid să-şi salveze căsnicia. În loc să ia o astfel de decizie bazându-se pe speranţa că lucrurile vor decurge aşa cum va dori partenerul (partenera) nevinovată, aceasta va trebui să cântărească mai degrabă consecinţele.
Probabil că se vor lua în consideraţie necesităţile copiilor, precum şi propriile necesităţi afective, fizice, spirituale şi financiare. De asemeni, partenerul trebuie să dea dovadă de înţelepciune şi să vadă dacă îşi mai poate salva căsnicia.
Înainte de a încerca să reclădească o casă dărâmată de uragan, un constructor trebuie să vadă dacă respectiva casă mai poate fi renovată.
În mod asemănător, înainte de a încerca să refacă o relaţie care a fost distrusă prin infidelitate, un cuplu, în special partenerul fidel, va trebui să facă o evaluare realistă a posibilităţii de refacere a intimităţii şi încrederii conjugale.
Un factor care trebuie luat în considerare este acela de a vedea dacă partenerul vinovat demonstrează căinţa sinceră sau dacă nu cumva comite încă adulter “în inima lui” şi nu numai: “Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: “Să nu preacurveşti”. Dar Eu vă spun că ori şi cine se uită la o femeie, ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui” (Matei 5:27-28).
Deşi promite că se va schimba, ezită el oare să pună dintr-odată capăt relaţiei lui imorale? Se mai uită el cu interes la altă femeie? Dă el vina pe soţie pentru adulterul comis? Dacă da, eforturile, de a redobândi încredere în partener, au puţine şanse de reuşită.
Pe de altă parte, dacă el pune capăt aventurii lui nepermise, dacă îşi asumă răspunderea pentru conduita lui rea şi dacă demonstrează că face tot posibilul pentru a-şi reface căsnicia, partenerul nevinovat, fidel ar putea vedea în toate acestea o bază pe care să-şi clădească speranţa că într-o bună zi va putea avea din nou încredere deplină în el: “Dacă, deci ochiul tău cel drept te face să cazi în păcat, scoate-l şi leapădă-l de la tine; căci este spre folosul tău să piardă unul din mădularele tale şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă” (Matei 5:29).
De asemenea, ar putea oare partenera fidelă, nevinovată să-şi impună să te ierte?
Asta înseamnă că ea nu trebuie să-şi exprime sentimentele profund rănite de cele întâmplate sau că trebuie să pretindă că nimic nu s-a întâmplat, nimic nu s-a schimbat.
Asta înseamnă că cel rănit se va strădui ca, la timpul potrivit, să nu mai aibă resentimente adânci.
O iertare de acest fel pretinde timp, dar poate continui la punerea unei baze solide, pe care să fie refăcută căsnicia.
După ce partenerul fidel a decis să salveze căsnicia, ce paşi ar putea să facă cei doi? Aşa cum molozul din jurul unei case grav avariate de un uragan trebuie înlăturat, la fel şi “molozul” din jurul unei căsnicii trebuie dat la o parte. Printr-o anumită măsură, lucrul acesta este posibil în cazul în care cei doi îşi dezvăluie reciproc sentimentele.
În Proverbe 15:22 se spune: “Planurile nu izbutesc, când lipseşte o adunare care să chibzuiască, dar izbutesc când sunt mulţi sfetnici”.
Adunarea care să chibzuiască presupune alăturarea celor doi într-o discuţie intimă, nu în sensul de “mulţime”, ci de adunare confidenţială între două persoane, sfat.
Prin urmare, termenul în esenţa lui nu implică o simplă discuţie superficială, ci o comunicare simplă, din tot sufletul, în care ambele părţi îşi dezvăluie sentimentele cela mai profunde: “Prin mândrie se aţâţă numai certuri, dar înţelepciunea este cu cel ce ascultă sfaturi” (Proverbe 13:10).
De exemplu: în unele cazuri partenerul fidel doreşte să pună celuilalt mai multe întrebări. Cum a început aventura? Cât timp a durat? Cine mai ştie despre ea?
În mod sigur, pentru amândoi va fi dureros să discute aceste detalii. Totuşi s-ar putea ca partenerul-victimă, nevinovat să considere că este necesar să ştie aceste lucruri ca să-şi poată recâştiga încrederea.
Dacă aşa stau lucrurile, cel mai bine este ca partenerul infidel să răspundă cinstit şi cu respectul cuvenit faţă de cel ce l-a nedreptăţit.
El ar trebui să-i explice toate aceste lucruri cât mai delicat cu putinţă, fără a pierde vreo clipă din vedere faptul că obiectivul pentru care dezvăluie toate aceste lucruri extrem de dureroase este acela de a aduce vindecare, nu de a răni: “Cine vorbeşte în chip uşuratic, răneşte ca străpungerea unei săbii, dar limba înţeleaptă aduce vindecare” (Proverbe 12:18); “De aceea, lăsaţi-vă de minciună: “Fiecare dintre voi să spună aproapelui său adevărul” pentru că suntem mădularele unii altora” (Efeseni 4:25).
Când îşi exprimă sentimentele referitoare la cele întâmplate, amândoi vor trebui să fie plini de tact, să se autocontroleze şi să se asculte cu empatie.
1. “Cine vorbeşte fără să fi ascultat, face o prostie şi îşi trage ruşinea” (Proverbe 18:13).
2. “De aceea daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa noastră-fapta; cu fapta-cunoştinţa; cu cunoştinţa-înfrânarea…” (2Petru 1:6).
Bine şi de dorit este să se ceară sprijinul celor din biserică, oameni evlavioşi şi cu multă experienţă care pot acorda un sprijin deosebit de eficient ambilor parteneri: “Este vreunul dintre voi bolnav? Să cheme presbiterii Bisericii; şi să se roage pentru el, după ce-i vor unge cu undelemn în Numele Domnului. Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va însănătoşi, şi dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate” (Iacov 6:14-15).
După ce ambii parteneri şi-au limpezit, atât cât a fost posibil, sentimentele, ei îşi pot reface în linii mari căsnicia. Acolo unde au descoperit puncte slabe, trebuie făcute schimbări corespunzătoare.
Obligaţia de a face schimbări îi va reveni în principal partenerului vinovat. Totuşi, cel care este fidel trebuie să contribuie şi el la consolidarea punctelor slabe ale căsniciei. Aceasta nu înseamnă că adulterul s-a comis din partea celui fidel sau că ar putea fi scuzat.
Pentru comiterea unui astfel de păcat nu există nici o scuză valabilă. În acest sens se pot studia comparativ următoarele versete biblice:
“Femeia pe care mi-ai dat-o să fie lângă mine, ea mi-a dat din pom şi am mâncat” (Geneza 3:12).
“Căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui” (1Ioan 5:3).
Aceasta înseamnă pur şi simplu că în căsnicie probabil că au existat probleme ce trebuie rezolvate. Refacerea căsătoriei este un proiect la realizarea căruia trebuie să contribuie ambii parteneri.
Este necesar oare să aveţi mai multe valori şi obiective comune? Aţi neglijat activităţile spirituale? Procesul acesta de descoperire a punctelor slabe majore şi de efectuare a schimburilor necesare contribuie însăşi esenţa refacerii unei căsătorii deteriorate. Chiar şi o casă construită temeinic necesită cu regularitate efectuarea unor lucrări de întreţinere.
Cu atât mai importantă este deci “întreţinerea” unei relaţii refăcute. Cuplul nu trebuie să permită ca trecerea timpului să le erodeze hotărârea de a ţine la deciziile luate.
În loc să se descurajeze atunci când se confruntă cu mici regrese, cum ar fi reluarea unor obiceiuri legate de o comunicare superficială, ei ar trebui să întreprindă imediat paşii necesari pentru a reface o bună comunicare şi pentru a continua să meargă înainte: “Să nu obosim în facerea binelui, căci la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală” (Galateni 6:9); “Căci cel neprihănit de şaote ori cade şi se ridică” (Proverbe 24:16).
Lucrul cel mai important pe care trebuie să-l facă soţul şi soţia este se a pune pe primul plan activităţile spirituale şi de a nu permite vreodată ca acestea sau căsnicia lor să devină mai puţin importantă decât alte activităţi.
În Psalmul 127:1 se spune: “Dacă nu zideşte Domnul o casă, degeaba lucrează cei care o zidesc”. Iar Isus a avertizat şi El: “Oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi nu le face, va fi asemănat cu un om fără minte care şi-a zidit casa pe nisip. A căzut ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au izbit în casa aceea; ea s-a prăbuşit şi căderea i-a fost mare” (Matei 7:24-27).
Da, dacă principiile Bibliei sunt ignorate, considerându-se că sunt greu de aplicat, căsnicia va continua să rămână fără apărare în faţa unei furtuni, un nou test al fidelităţii.
Însă, dacă soţul şi soţia respectă normele biblice în toate privinţele; căsnicia va avea parte de binecuvântare divină.
Ei vor avea totodată şi cel mai puternic motiv ca să-şi rămână fideli unul altuia: dorinţa de a-i plăcea lui Dumnezeu, întemeietorul căsătoriei: “Şi dacă se scoală cineva împotriva unuia, doi pot să-i stea împotrivă şi funia împletită în trei nu se rupe uşor” (Eclesiast 4:12).
“… care este cea mai mare poruncă din Lege? Isus a răspuns:”Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău”. Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă.
Iar a doua, asemenea ei, este : “Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”.
În aceste două porunci se cuprinde toată Legea şi Proorocii” (Matei 22:36-40).

(material preluat)

Abordarea sistemică se bazează pe conceptul că familia este un sistem de personalităţi care se interacţionează, descoperind relaţiile de interdependenţă dintre atitudinile şi comportamentele celor ce constituie grupul familial, modul concret şi personal în care-şi îndeplinesc rolurile, precum şi autopercepţia rolului
• marital
• parental
• filial se supun principiului – homeostaziei
– homeodinamiei.
Interacţiunea dintre soţi care se formează în cadrul căsătoriei oferă posibilitatea satisfacerii necesităţilor Eului de a realiza satisfacţie emoţională din acordarea+primirea de sens şi importanţă în relaţia cu o altă persoană.
Relaţiile sociale, în general, au darul de a satisface, relativ corespunzător nevoile Eului, dar rolul familiei este de neschimbat. Schimbul afectiv, permanent, nu se poate realiza plenar decât în familie între soţ+soţie şi părinţi+copii.
Multe teorii au apărut în favoarea tezei ce prevede dispariţia familiei, dar necesităţile, nevoile Eului ce se cer satisfăcute combat prin simpla lor existenţă aceste teorii. În acest sens s-au reliefat două elemente semnificative pentru importanţa satisfacerii necesităţilor Eului:
1. Creşterea continuă a populaţiei adulte căsătorite
2. Descreşterea ratei divorţurilor.
Motivaţiile pentru căsătorie şi pentru a avea copii sunt în continuare deosebit de puternice, chiar şi în cazul celor divorţaţi care recurg în majoritatea cazurilor la recăsătorire. Divorţaţi “puri” nu există decât în foarte puţine cazuri, oficial sau neoficial majoritatea bărbaţilor şi femeilor trăiesc în cuplu. Prin aceasta se dovedeşte că nu instituţia căsătoriei ca atare deluzionează ci, mai curând, un partener care nu corespunde satisfacerii necesităţilor personale.

Factorii de atracţie care acţionează în direcţia vieţii de cuplu sunt:
• stima şi afecţiunea reciprocă
• dorinţa soţilor de a duce o viaţă comună
• existenţa unei locuinţe proprii
• potrivirea intimă
• nivelul – instruirii
- venitului
- ocupaţiei.

Mai există şi o altă categorie de factori care se opun desfacerii cuplului:
1. existenţa copiilor
2. sentimentul de respect faţă de contractul încheiat
3. afilierea la acelaşi grup de relaţii(rude, prieteni) care se opun.

Un rol deosebit de important în cadrul sistemului interacţional care este familia îl are cunoaşterea. În acţiunea de cunoaştere reciprocă cei doi se evaluează unul pe celălalt şi, în baza acestei evaluări are loc evoluţia relaţiei maritale printr-o succesiune permanentă de feed-back-uri corectoare şi adaptative.
Din această perspectivă de cunoaştere interacţională în cuplu un rol aparte îl are ansamblu de trăsături psihologice individuale, dezvăluite în relaţiile de cooperare cu alţii şi în primul rând, cu propria familie.
În acest sens, se poate aprecia că respectul pentru identitatea proprie trebuie să ducă la respect pentru identitatea şi nevoile partenerului şi ale celorlalţi.
Acest respect pentru sine trebuie să se constituie într-o frână a pornirilor cu caracter destructiv sau a impulsurilor nepermise. O identitate frumos şi bine conturată favorizează o interacţiune sănătoasă în cuplu, contribuind la rezolvarea situaţiilor de criză ce apar în cadrul relaţiilor interumane în general, şi a celor de familie în special.
Pe această idee s-a dezvoltat teoria dinamică asupra cuplului conjugal. Iată ce susţine, în mare, această teorie: încă de la constituire există în cuplu într-o anumită măsură potenţe conflictuale. Acesta necesită în mod obligatoriu modificări fără de care cuplul nu poate fi menţinut. Se are în vedere faptul că în societatea modernă, în care alegerea partenerului este relativ liberă, fiecare din cei doi îşi bazează selecţia pe anticiparea că celălalt este cel mai indicat să-i satisfacă o serie de necesităţi, este cel mai potrivit pentru sine.
Acest lucru se întâmplă cu ambii parteneri, fiecare îl alege pe celălalt pentru sine, în speranţa că-l va păstra o viaţă întreagă. Ulterior însă, în cadrul vieţii în doi, fiecare aşteaptă ca celălalt să-l satisfacă pe el, fără să înţeleagă că şi el trebuie să dea, în aceiaşi măsură un răspuns la anumite aşteptări.
Aşteptările partenerilor în cuplu sunt convergente
divergente, când speranţele fiecăruia investite în celălalt pentru sine pot să nu corespundă cu ceea ce este în fond acesta.
De aici rezultă sursa neânţelegerilor, mai ales când partenerii nu se pot adapta la viaţa în comun.
Menţinerea relaţiilor maritale normale este primordial condiţionată de capacitatea partenerilor de a trece de la orientarea spre sine la mutualitate, la orientarea spre interesele grupului familial. În cadrul aceleiaşi teorii se cuvine a se aduce în discuţie rolul modificărilor ce apar în interiorul diadei în relaţiile dintre soţi odată cu apariţia primului copil. Apariţia copilului, trecerea acestuia de la o vârstă la alta, apariţia altor copii, fluctuaţii materiale sau ocupaţionale, duc la dificultăţi în adaptarea reciprocă a soţilor, datorată necesităţii modificării modelelor de comportament ale ambilor soţi aflaţi într-o nouă situaţie interpersonală tatăl-mama.
Tot privit din perspectivă interacţională s-a demonstrat existenţa unor corelaţii între personalătăţile diferite ale soţilor şi caracteristicile căsătoriei. Modul în care are loc interacţionarea dă naştere tipologiei marietale. Vom trece în revistă cele mai cunoscute dintre ele.
Între primele apărute, în 1947, este tipologia lui Kunkel care este bazată pe conduita interacţională a partenerilor.

1. Tipul căsniciei furtunoase.
Ritmul în care are loc acomodarea celor doi în acest tip de căsătorie a fost caracterizat ca “spasmodic”. De ce? Pentru că alternează fazele de camaraderie, afecţiune, contopire cu cele de împietrire şi gol. Aceste crize pot fi de lungă durată, întinzându-se uneori de-a lungul câtorva ani. În acest tip de căsătorie frustrările se resimt mult mai puternic decât cedările. Partenerii dau dovadă de rigiditate în procesul de adaptare, pur şi simplu, nu se pot “mula” unul pe celălalt.
Ceea ce le lipseşte acestor cupluri este curajul şi forţa unei revoluţii interioare care să schimbe cursul căsniciei, fie în sens pozitiv, fie în sens negativ. De regulă, aceste tipuri de căsnicii nu se destramă. Ele îşi consumă viaţa de cuplu prin oscilaţii afective cu mare consum tensional.

2. Tipul căsniciei molatice.
După autor, această căsătorie se bazează pe menţinerea reciprocă de egoisme, prin investirea doar a laturii comode, liniştite, plate, lipsite de vlagă şi fără efortul neliniştitor şi emoţional al simţirii celuilalt. Unitatea cuplului este o iluzie, aceasta nefiind o căsnicie, ci o pseudocăsnicie, bazată pe supraaprecieri şi cedări menite să evite criza Eului. Practic, însă, distanţa afectiv-cognitivă dintre cei doi se menţine.
Fiecare partener “trece astfel greutăţile vieţii pe umerii celuilalt, fără a le purta răspunderea”.

3. Tipul căsniciei dure.
Acest tip de căsătorie reuneşte două caractere împietrite, cu un comportament relaţional rigid. Comunicarea este redusă, cei doi parteneri suspectându-se reciproc, menţin distanţa dintre ei percepându-se şi valorizându-se ca posibili agresori la integritatea celuilalt. La o primă privire acest comportament lasă impresia de putere, dar în realitate este vorba de fragilitate interioară, frica de angajare în parteneriat cu riscul unei modificări a propriei personalităţi. Partenerii care se antrenează în tipul acesta de relaţie maritală au o conduită relaţională rezervată. De regulă, sunt împotriva duioşiei, şi intimităţii, mângâierile le apar ca ceva copilăresc, nu se potrivesc cu “statura” unui adult, orice încercare de a se deschide şi apropia sufleteşte de celălalt este privită ca o ofensă sau un pericol. Cei doi se cunosc puţin; gândurile sentimentele, visurile le ţin doar pentru sine.
Nimic nu se dezvăluie, nimic nu se împarte!
Gradul scăzut al comunicării conduce, de regulă, la criză, iar căsnicia devine o arenă a răzbunărilor reciproce ce se repetă permanent.
Meritul tipologiei stabilite de Kunkel este că a deschis dinamica acomodării şi asimilării în cuplu conjugal, pericolele cu care se confruntă cuplul, precum şi disfuncţionalităţile ce generează aceste pericole.
O tipologie mai completă, care descrie cinci moduri de acomodare (cinci concepţii asupra căsătoriei) este cea a lui Cuber.

1. Tipul căsniciei celor obişnuiţi cu conflictele.
Conflictele sunt dese, “la ordinea zilei”, aproape niciodată ascunse copiilor, însă, faţă de prieteni, vecini, rude aproape de loc exteriorizate. Cuplurile de genul acesta nu prea se destramă: vine criza, trece criza! Totul reintră în normal ca şi cum nimic nu ar fi fost. Acesta este de fapt modul de existenţă al însăşi căsniciei, o modalitate uşoară de a scăpa de analize, cauze, explicaţii: criza rezolvă totul prin conflictul în sine!

Unii psihiatrii de vocaţie psihanalistă merg cu explicaţiile mult mai adânc ajungând la concluzia că un astfel de comportament se justifică prin “nevoia” profundă a soţilor de a lupta unul cu altul, acesta fiind de fapt adevăratul liant al căsniciei: nevoia de luptă şi satisfacerea ei. Oricum, un lucru este sigur: siguranţa cu care sunt mânuite conflictele (tensiunile devenite conflicte) precum şi permanentul joc al disimulărilor (care au voie să ştie şi care nu au voie nici să bănuiască) îi dau, paradoxal, acestui tip de căsnicie o existenţă îndelungată.

2. Tipul căsniciei devitalizate.
Problema descrisă aici este cea a discrepanţei dintre primii ani de căsnicie şi ceea ce urmează. Caracteristic acestor căsnicii este faptul că relaţiile de armonie, comunicare şi iubire se uzează treptat. Cei doi stau puţin timp împreună (nu mai simt nevoia de a fi alături), intimitatea este puţin satisfăcătoare, interesele şi activităţile o pornesc pe drumuri separate. Singurul interes comun: creşterea copiilor. Ar mai fi un interes comun, dar de mai mică intensitate: pentru evoluţia profesională a celuilalt (legată intim de “imaginea publică” oferită de cuplu!).
Dimensiunea emoţională se diminuiază până la dispariţie, iar căsnicia este un “vid dureros”. Tensiunile nu se văd, dar există, sunt latente dar bine ţinute în frâu din cauza copiilor. Atmosfera de indiferenţă îi satisface însă pe ambii parteneri care nu doresc să se despartă şi, de aceea, ajung să o prefere unei despărţiri. Confortul deprinderii de a fi împreună, de a profita de acel “acasă” îi face să evite cu grijă conflictele. Ştiu că “ceva” major nu merge, dar, văd limpede, că se poate şi aşa.

3. Tipul căsniciei pasiv-cordiale (binevoitoare).
Puncte comune cu tipul descris mai sus sunt multe, dar deosebirea esenţială este că această căsătorie aşa a fost de la început. Aceste căsnicii nu au ca bază sentimentul, vibraţia, ci confortul bun-înţeles de amândoi încă din faza de asociere ca fundament al căsătoriei.
Angajarea se face, deci, deliberat, intenţionat, cei doi aşa zis “parteneri” având interese opuse, dar se susţin reciproc: bărbatul profesional, femeia casnic. Nu au nevoie de complicaţii sentimentale penrtu a trăi alături fiecare în felul lui propriu: se susţin unul pe celălalt “la rece”. Independenţa personală este factorul cel mai important şi păzit cu străşnicie: nici unul din soţi, atâta timp cât păstrează înţelegerea şi respectă regulile jocului, nu este un inconvenient pentru celălalt.

4. Tipul căsniciei vitale.
Citind descrierea unui asemenea tip de căsnicie, nu se poate să nu exclami:”Asta, da!” Relaţia dintre cei doi este o relaţie de empatie autentică, esenţială pentru viaţa lor. Satisfacţia în cămin este dată de prezenţa celuilalt. Faptul de a fi împreună, de a simţi împreună, de a regăsi o nouă bucurie în tot ce se face pentru casă şi în casă este esenţa vitală. Tot ceea ce face unul fără celălalt este doar o obligaţie. Sensul vieţii celor doi nu este unul alături de altul, nu este unul pentru altul, ci unul prin altul. Aceasta este dimensiunea dominantă! Şi nici nu-şi pierd propria identitate. Ştiu să facă faţă unui conflict, unei competiţii şi nu lasă nici un dezacord nerezolvat total.
Un conflict apărut este în aşa manieră rezolvat încât sunt şanse minime să mai reapară. Conflictul este un accident şi nu o regulă, un “modus vivendi” al căsniciei.

5. Tipul căsniciei bazate pe relaţie totală.
Este o altă variantă a “căsniciei vitale” mai solidă. Cei doi sunt în acelaşi timp “soţi, prieteni şi pareteneri”. Am putea spune că acesta este punctul culminant la care poate ajunge “căsnicia vitală” după un număr considerabil de ani. Zonele de tensiune practic nu au mai apărut de mult în viaţa lor, deci practic nu mai există, iar diferenţele de opinie nu se rezolvă după principiul “cine are dreptate” ci în aşa fel ca să nu le afecteze deloc relaţia. Dreptatea unuia sau a celuilalt este un fapt minor faţă de sentimentul de unitate.
De menţionat este faptul că aceste cinci stiluri de viaţă familială, deşi au o stabilitate în timp, pot suferi modificări, un cuplu putând să-şi modifice stilul marital de mai multe ori pe parcursul unei căsnicii. Tipologia maritală defineşte în primul rând relaţia şi nu individul (şi personalitatea sa); acelaşi individ poate să se manifeste într-o relaţie ca fiind vitală, iar în alta ca fiind pasiv-cordială.
Tot la fel de posibil este ca o persoană să aibă “acasă” o relaţie pasiv-cordială sau devitalizată, în timp ce extraconjugal întreţine o relaţie vitală. Sau, alţii, nu îşi exprimă “vitalitatea” în cuplu, ci în profesie sau, alţii, în ocupaţii extraprofesionale (hobby-uri).
Infidelitatea conjugală poate apărea în toate tipurile de căsnicii, mai puţin ultima, “căsătoria totală”. Cauzele care o produc sunt, însă, diferite. Astfel, la cei “conflictuali” infidelitatea este o cale de manifestare a atitudinii oscilante faţă de partener, un simbol al resentimentului faţă de acesta.
La “pasivi-cordiali” infidelitatea este tipică, mai ales la bărbatul “în cădere liberă” (vârsta mijlocie).
La “devitalizaţi” şi “vitali” este mai rară.
Sluzki şi Beavin elaborează prin anii 1970 o foarte interesantă tipologie structurată în diade maritale, cuprinzând şapte posibile stiluri de intercomunicare, care dau naştere la patru grade posibile de satisfacţie sau insatisfacţie în cadrul cuplului.

1. Diada bazată pe simetrie stabilă.
Între A. şi B. este o comunicare permanentă care duce la stabilirea unei relaţii simetrice plină de satisfacţii. Cei doi sunt numiţi atât de frumos “gemeni celeşti”.

2. Diada bazată pe complementaritate stabilă.
Comunicările dintre cei doi definesc rolul unuia ca dominant şi a celuilalt ca supus.
Şi aceasta este o relaţie care conferă o satisfacţie maritală stabilă, iar cei doi sunt numiţi “genii colaboratoare”.

3. Diade bazate pe competiţie simetrică orientată spre dominare.
Comunicările între A. şi B. sunt conflictuale deoarece fiecare din cei doi doreşte să ocupe poziţia dominatoare cu scopul de a-şi impune punctul de vedere, de a direcţiona în sensul dorit viaţa cuplului.
Aşa se face că au loc adevărate “bătălii” pentru stabilirea a ceea ce urmează de făcut.

4. Diade bazate pe competiţie simetrică orientată pe supunere.
Comunicările dintre A. şi B. sunt conflictuale prin solicitarea unei poziţii de supunere de către fiecare. Fiecare în parte doreşte să lase în seama celuilalt sarcina deciziilor ce privesc cuplul, nevoind să-şi asume răspunderea pentru ambii. Refuzul fiecăruia dintre ei de a-şi asuma conducerea, generează energii negative.
Satisfacţia maritală în astfel de cazuri este instabilă.

5. Diade bazate pe competiţie asimetrică orientată spre dominare şi simetrie.
Între A. şi B. există comunicări, dar, conflictuale. Unul din soţi solicită poziţia de dominare vis-a-vis de cererea simetrică a celuilalt soţ. De unde rezultă certuri interminabile şi sâcâietoare. Satisfacţia maritală este inexistentă, putându-se vorbi de o insatisfacţie maritală instabilă.

6. Diade bazate pe competiţie asimetrică orientată spre supunere şi simetrie.
Comunicările între A. şi B. sunt conflictuale, fiecare din parteneri dorind o poziţie de supunere simetric cu celălalt partener. Periodic partenerii au menifestări de protest şi respingere a celuilalt deoarece aşteptările unuia în privinţa celuilalt fiind înşelate.
Insatisfacţia marietală este instabilă.

7. Diade fluctuante (fluide).
Comunicările au un caracter flotant şi imprevizibil. Climatul afectiv este de coloratură negativă, supratensional, iar insatisfacţia maritală este stabilă. Viaţa de familie este caracterizată de autori ca “infern în doi”: gelozie, agresivitate, ostilitate, suspiciuni reciproce.
O altă tipologie interesantă este cea a lui Lederer şi Jakson. Această tipologie a fost numită tipologia categoriilor paralele şi cuprinde trei modalităţi interacţionale.

1. Relaţii maritale bazate pe interacomodarea (acomodare reciprocă) în vederea atingerii scopurilor comune. Impasurile şi neânţelegerile sunt minimalizate cât mai mult cu putinţă.

2. Relaţii maritale bazate pe compatibilitate temporară. Ambii soţi acceptă de comun acord scopurile imediate şi mai îndepărtate ce le stau în faţă ca familie.

3. Relaţii maritale vectoriale. Comportamentele ambilor soţi sunt schimbate în sensul sincronizării, a acţiunilor de colaborare.

(material preluat)

O întrebare care se pune din ce în ce mai des: Ce s-a întâmplat cu iubirea faţă de aproapele?
Milioane de oameni se simt neajutoraţi, înfricoşaţi şi nenorociţi, neavând unde să se îndrepte pentru a primi ajutor. V-aţi întrebat câţi oameni mănâncă singuri, se plimbă singuri, dorm singuri, vorbesc singuri? V-aţi întrebat câte persoane manifestă o dorinţă activă de a-şi îndrepta atenţia spre cei necăjiţi şi să se comporte cu iubire faţă de aceştia?
Dar, atenţie! Să nu cădeţi în capcana perfidă de a confunda dorinţa pasivă cu cea activă!
Cu durere în suflet, iată ce a mărturisit o femeie:
“Într-o seară, o văduvă care locuia la acelaşi etaj cu mine, a sunat la uşa mea şi mi-a spus că se simţea singură. I-am răspuns politicos, dar fără menajamente, că eram ocupată.
Femeia şi-a cerut scuze pentru deranj şi a plecat. Mă simţeam foarte mândră de mine că nu mă lăsam prinsă în capcana de a asculta o persoană plictisitoare. Femeia cu pricina a mai încercat şi la alţi vecini. Am rezistat! (…) În seara următoare m-a sunat o prietenă şi m-a întrebat dacă o cunoşteam pe femeia din clădirea mea care se sinucisese cu o noapte în urmă”. Ce lecţie dură! Cât de confortabilă este indiferenţa şi condamnabilă, dar cu ce repercusiuni asupra celor din jur!
Se ştie că indiferent de vârstă, începând cu copiii şi terminând cu bătrânii, cei privaţi de iubire pot muri. A muri din lipsă de iubire nu este o vorbă în vânt, este o cutremurătoare realitate. O fată de 15 ani, înzestrată cu multe daruri fizice, spirituale, materiale dar lipsită de dragoste, a lăsat următorul bilet înainte de a-şi pune capăt zilelor: “Iubirea înseamnă să nu te simţi singur…”
Cu puţin timp în urmă, comentând pe marginea urii etnice din fosta Iugoslavie, un ziar scria: “Se pare că motto-ul acestui an a fost: “Să urăşti pe aproapele tău”. În timpul conflictelor din Bosnia şi Herţegovina, peste 1 milion de oameni au fost forţaţi să-şi abandoneze locuinţele, iar zeci de mii au fost ucişi. De către cine? De către “vecinii noştri”, oameni pe care noi îi cunoaştem…
“Trăiam împreună în pace”, circa 3.000 de oameni hutu şi tutsi dintr-un sat din Rwanda: “Istoria acestui sat este istoria Rwandei; hutu şi tutsi locuiau împreună, încheiau căsătorii între ei, nu ştiau şi nici nu-i interesa cine era hutu şi cine era tutsi. Apoi, pe neaşteptate, s-a întâmplat ceva… şi au început măcelul”.
La fel în Israel evreii şi arabii, trăiesc împreună, totuşi cât de mult se urăsc unii pe alţii. Pe parcursul acestui secol, au mai existat situaţii asemănătoare în Islanda de Nord, India, Pakistan, Malaysia, Indonezia, S.U.A.(problemele rasiale, practici reconciliabile). Lista cu exemple de ură etnică sau religioasă poate continua şi din nefericire nici ţara noastră nu este exceptată.
Niciodată nu a mai existat în lume atâta lipsă de iubire. Asemenea iubirii şi ura se învaţă şi cu preponderenţă în prezent. Dar ceea ce este şi mai paradoxal şi mai grav este că îndeosebi bisericile sunt cele care nu i-au învăţat pe membrii lor să iubească. Binecunoscutul ziar francez “Le blonde” pune următoarea întrebare: “Cum poate cineva să nu se gândească la faptul că hutu şi tutsi care se războiesc în Burundi şi Rwanda au fost instruiţi de aceiaşi misionari creştini şi au frecventat aceleaşi biserici?” De fapt, este o naţiune 70% catolică.
La începutul acestui secol a început a pătrunde în Europa comunismul şi ateismul. Cu cât bun simţ şi durere un teolog ceh spunea în 1960:”Doar noi, creştini suntem răspunzători de comunism… Amintiţi-vă că aceştia (comuniştii) erau cândva creştini. Dacă nu cred într-un Dumnezeu drept, a cui este vina?”
Să ne gândim la ce au făcut bisericile în timpul primului război mondial. Generalul de brigadă englez Frank Wazier făcea următoarea observaţie la acest război: “Bisericile creştine sunt cei mai pricepuţi stăruitori ai setei de sânge şi am profitat de ele cât am vrut.”
Mai târziu, după cel de-al doilea război mondial imediat Times scria: “În trecut ierarhia catolică din fiecare ţară a susţinut aproape întotdeauna războaiele naţiunii ei, binecuvântând trupele şi rugându-se pentru obţinerea victoriei, în timp ce, de cealaltă parte, un alt grup de episcopi se ruga în public pentru rezultatul opus.”
Totuşi, Isus Hristos a dat dovadă de iubire în toate activităţile Lui, iar apostolul Pavel a scris: “Voi singuri sunteţi învăţaţi de Dumnezeu să vă iubiţi unii pe alţii” (1Tesaloniceni4:9). Creştinii adevăraţi sunt fraţi şi surori în Isus Hristos şi ei nu şi-ar face niciodată, efectiv niciodată, rău unul altuia în mod intenţionat. Pe bună dreptate un ziar indian afirma: “Religia a fost stindardul sub care s-au comis cele mai hidoase crime.”
Există, deci, un motiv bine întemeiat pentru care generaţia noastră se caracterizează printr-un dispreţ crud faţă de alţii. Dumnezeu ne dă răspunsul. Biblia, Cuvântul Său, numeşte timpul în care trăim “zilele din urmă”. Profeţia biblică spune că aceasta este o perioadă în care oamenii nu au o afecţiune naturală.
În ceea ce priveşte aceste “timpuri grele”, cărora cu greu li se poate face faţă, numite în Scriptură şi “sfârşitul veacului”, Isus Hristos a profeţit că “dragostea celor mai mulţi se va răci” (2 Timotei 3:1-5; Matei 24:3,12).
Deci, lipsa de iubire din prezent se numără printre dovezile care atestă că trăim în ultimele zile ale acestei lumi.
Din fericire, mai înseamnă şi faptul, că în curând, această lume de oameni nelegiuiţi va fi înlocuită de o lume nouă în acre va domni iubirea (Matei 24:3-14). Dar noi vom avea parte de privilegiul de a trăi într-o lume în care toţi oamenii se vor iubi unii pe alţii şi vor trăi împreună în pace? Cum îi putem recunoaşte pe aceşti oameni şi să ne putem alătura lor.
Isus Hristos a spus continuatorilor Săi că ei aveau să fie recunoscuţi datorită iubirii care depăşeşte barierele rasiale, naţionale şi de orice altă natură. El a spus: “Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi voi unii pe alţii. Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.”
Învăţăturile lui Isus Hristos despre iubire au fost susţinute prin propria Sa viaţă, prin exemplul Său personal. Ucenicii au continuat modelul de iubire a lui Isus într-un mod care a stârnit interesul şi admiraţia contemporanilor. Tertulian a scris despre modul de vieţuire al primilor creştini “Priviţi cum se iubesc unii pe alţii şi cum sunt gata să moară unii pentru alţii.” Meditând asupra aceluiaşi subiect, un iniţiat în ştiinţele politice a pus următoarea întrebare: “Şi L-ar putea imagina pe Isus aruncând grenade în duşmanii Săi, folosind o mitralieră, manipulând un aruncător de flăcări, aruncând bombe nucleare sau lansând rachete ucigaşe sau ar mutila mame şi copii?” ABSURD! “Dacă Isus nu a putut face acest lucru, întru-cât nu ar fi fost consecvent cu Sine Însuşi, cum putem face noi acest lucru şi, în acelaşi timp, să-I rămânem fideli?”
Dar Isus merge mai departe şi ne cere să-i iubim pe cei care efectiv ne urăsc, ne fac rău. Faptul de a ne iubi duşmanii este în armonie cu proverbul biblic: “Dacă este flămând vrăjmaşul tău, dă-i pâine să mănânce; dacă-i este sete, dă-i să bea.”
Un astfel de comportament poate va fi refuzat la început, va crea surprindere, mirare dar până la urmă iubirea va învinge şi cei mai aprigi duşmani. Inima le va fi înmuiată de iubirea pe care le-o vom arăta-o necondiţionat. Chiar dacă nu o vor recunoaşte făţiş, inima lor va porni pe făgaşul schimbării şi, de fapt, asta ne este ţinta. Dacă prin iubirea noastră am ajutat ca o inimă de piatră să se transforme într-una de carne, viaţa nu ne-a fost în zadar: am înseninat Faţa Domnului, am şters o lacrimă Mântuitorului, am primit mângâierea Duhului Sfânt şi am dus-o mai departe în lume, din om în om, din inimă în inimă, până la marginile pământului. De ajuns mie!

(material preluat)

În Psalmul 119:9 psalmistul a pus o întrebare asemănătoare:”Cum îşi va ţine tânărul curată cărarea?”
Este nevoie, aşadar, de ceva mai mult decât informaţiile pe care le ai în minte. “Ştii în mintea ta ce spune Biblia despre imoralitatea sexuală, însă inima opune rezistenţă la ceea ce se află în minte”- mărturisesc tinerii.
De aceea psalmistul a continuat:”Strâng cuvântul Tău în inima mea ca să nu păcătuiesc împotriva Ta”.
Pentru a aduna comoara cuvintelor lui Dumnezeu în inima ta este necesar mai întâi să citeşti şi să studiezi Scripturile şi literatura biblică. Acest lucru te poate ajuta să te convingi de valoarea legilor lui Dumnezeu.
Pe de altă parte citirea, ascultarea sau vizionarea unor materiale erotice stimulează apetitul sexual:”De aceea omorâţi mădularele voastre care sunt pe pământ: curvia, necurăţia, patima, pofta rea şi lăcomia care este o închinare la idoli”(Coloseni 3:5)
Lăcomia? Da! Lăcomia de idolul acestui timp: Tv!!!
Aşadar, evită cu stricteţe aceste urâciuni şi meditează în schimb la lucrurile care sunt caste şi pure.
Cercetările au arătat că prietenii apropiaţi pot avea o mare influenţă asupra deciziei unei persoane de a rămâne castă.
Psalmistul a spus:”Sunt alături de toţi aceia care se tem de Tine şi de cei care păzesc îndemnurile Tale”(Psalmul 119:63). Sunt prietenii tăi dintre aceia care se străduiesc într-adevăr să păzească poruncile lui Dumnezeu? “Dacă eşti în mijlocul unor oameni care îl iubesc pe Dumnezeu descoperi că, vorbind despre moralitate, începi să simţi ca ei. De exemplu, dacă îi auzi că imoralitatea este îjositoare, începi să simţi şi tu la fel. Pe de altă parte, dacă eşti cu cineva care nu se sinchiseşte de asta, vei ajunge destul de repede să fii ca el”. Spuse confirmate şi de Sfânta Scriptură prin înţeleptul Solomon:”Cine umblă cu înţelepţii se face înţelept, dar cui îi place să se însoţească cu nebunii, o duce rău”(Proverbe 13:20).
Întâlnirile şi perioada de cunoaştere a viitorului partener reprezintă însă cea mai mare încercare în păstrarea castităţii.
Un studiu efectuat în acest sens a relevat faptul că acest lucru s-a întâmplat pentru prima oară cu cineva cu care obişnuiau să iasă, se cunoşteau bine şi se simpatizau.
Ce poţi face însă dacă eşti destul de matur pentru a avea în vedere căsătoria şi îţi dai întâlniri cu cineva? Cum ai putea totuşi cunoaşte mai bine persoana respectivă şi să rămâi totuşi cast?
Biblia avertizează:”Inima este nespus de înşelătoare şi desnădăjduit de rea, cine poate s-o cunoască?”(Ieremia 17:9). Cineva ar putea simţi o atracţie perfect normală faţă de o persoană de sex opus.
Însă cu cât sunteţi mai mult unul în preajma celuilalt, cu atât atracţia este mai mare. Şi… această dorinţă firească poate să-ţi conducă inima pe un drum greşit.
“Căci din inimă ies gândurile rele… desfrânări” a spus chiar Isus Hristos în Matei 15:19.
Sunt rare cazurile, când o tânără pereche îşi propune să aibă relaţii sexuale.
În cele mai multe cazuri, acestea au avut loc fiindcă cei doi au început să-şi mângâie sau să atingă excitant părţi intime ale trupului.
Pentru a evita să cazi tu însuţi în imoralitate, trebuie să-ţi conduci tu inima, în loc să o laşi să te conducă ea pe tine. “Ascultă, fiule, şi fii înţelept: îndreaptăţi inima pe calea cea dreaptă”(Proverbe 23:19). Cum poţi face aceasta?
Evită situaţiile care pot duce la îmbrăţisări şi mângâieri.
Întâlniţi-vă în grup sau ia-ţi însoţitor.
Menţine conversaţia pe teme ziditoare!
De la început fă-i cunoscut partenerului tău atitudinea ta în legătură cu limitele exprimărilor de afecţiune.
Îmbracă-te cu modestie şi evită situaţiile provocatoare.
Roagă-l să te conducă acasă dacă simţi că se află în pericol castitatea ta.
Evitaţi să petreceţi mult timp când vă luaţi rămas bun!
Întoarce-te devreme acasă.

Fixează- limite!
Un tânăr ar putea crede că prietena lui aşteaptă ca el să înceapă să o sărute şi să o mângâie, pe când, în realitate, s-ar putea să nu fie aşa. Presupunerile creează lupte interioare dar “înţelepciunea este cu cel ce ascultă sfaturile”.
Astfel, dacă mergi la întâlniri cu o persoană, fă-i cunoscut cum vezi tu această problemă, consultându-vă împreună. Fixează în mod înţelept limite exprimărilor de afecţiune. În acelaşi timp, nu adopta atitudini echivoce. Îmbrăcămintea stâmtă, decoltată, provocatoare transmite partenerului tău un mesaj.

Evită situaţiile tentante!
Biblia vorbeşte despre o tânără fecioară care a fost invitată la o petrecere într-un loc singuratic. Motivul? Chipurile să se poată bucura în voie de sosirea primăverii (“Scoală-te, iubito, şi vino, frumoaso!”). Dar, fraţii fetei au aflat şi plini de indignare au pus capăt plănuirilor amoroase (“Fiii mamei mele s-au mâniat pe mine” Cântarea cântărilor).
În mod asemănător şi tu ar trebui să eviţi astfel de situaţii care te-ar putea determina să cedezi tentaţiei.

Fii conştient de limitele tale!
Există momente în care ai putea fi mai vulnerabil la atracţia sexuală decât în alte momente. De exemplu, ai putea fi descurajat din cauza unui eşec personal sau a unei neânţelegeri în familie.
Oricare ar fi situaţia, în timpul acestor momente va trebui să fii deosebit de prevăztor:”Dacă slăbeşti în ziua necazului, mică îţi este puterea”(Proverbe 24:10).
Şi mai este o asociere periculoasă asupra căreia Osea atrage atenţia:”Curva, vinul şi mustul iau minţile omului”(Osea 4:11).

Spune “nu” cu seriozitate!
Ce pot face cei doi când sentimentele se intensifică şi ei îşi dau seama că situaţia devine periculos de critică?
Unul dintre ei ar trebui să spună sau să facă ceva care să schimbe atmosfera.
A spune “nu” în astfel de situaţii ar putea fi cel mai dificil lucru pe care l-ai făcut vreodată, dar, dacă nu fugi la timp, mai târziu vei regreta!

Ia-ţi un însoţitor!
Deşi considerat demodat de unii, faptul de a avea pe cineva care să te însoţească la întâlnire, rămâne totuşi o idee valoroasă.
Este înţelept să te încrezi în tine însuţi?
În Proverbe 28:26 se face o afirmaţie dură:”Cine se încrede în inima lui este un nebun, dar cine umblă în înţelepciune va fi mântuit”.
Umblă în mod înţelept şi ia pe cineva cu tine la întâlnire. Cu multă bucurie în minte şi suflet am înregistrat această mărturisire:”Îmi respect sincer prietenul pentru că vine însoţit. Ştiu că astfel este la fel ca şi mine de interesat în a rămâne cast”. Şi mai departe:”Nu este incomod, căci dacă vrem să ne spunem ceva personal, este destul să facem câţiva paşi mai încolo ca să nu fim auziţi de alţii.
Protecţia de care ne bucurăm contează mai mult decât eventualele inconveniente”. Ajută, Tată, cât mai mulţi tineri să gândească şi să procedeze aşa!

Prietenia cu Dumnezeu!
Mai presus de orice, faptul de a cultiva o relaţie strânsă cu Dumnezeu, te va ajuta să eviţi un comportament care să-L supere. Dacă-ţi deschizi sufletul în faţa Lui, spunându-I toate problemele personale, te vei apropia şi mai mult de El. Multe cupluri care doresc să rămână caste chiar s-au rugat împreună lui Dumnezeu în momentele încărcate pe plan afectiv, cerându-I să le dea puterea necesară.
Dumnezeu răspunde cu generozitate şi bucurie unor astfel de persoane, acordându-le o putere ce depăşeşte normalul:”Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut, pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu şi nu de la noi”(2Corinteni 4:7).

(material preluat)

Panica este reacţia normală a organismului aflat în faţa pericolului. Să ne imaginăm că mergem pe marginea unei şosele. Deodată apare o maşină care se îndreaptă cu mare viteză spre noi.
Schimbările fizice şi chimice ce au loc instantaneu în organism, ajută omul să fugă spre un loc unde se află în siguranţă.
Să ne imaginăm acum acelaşi sentiment de panică, însă fără un motiv real.
Specialiştii declară: “Crizele de panică au loc atunci când panica (frica) înşeală creierul, făcându-l să creadă că există un pericol iminent.
Să spunem de exemplu că cineva se află într-o alimentară printre rafturi, fără a deranja pe cineva.
Clic!!! Butonul pentru alarmă a fost apăsat. “Alarmă de gradul întâi! Toate sistemele sunt pregătite de atac!” Numai cei care au avut astfel crize pot înţelege pe deplin cât de puternic le resimt.
O astfel de criză este descrisă drept “goana adrenalinei care urlă în tot corpul timp de cinci minute, o oră sau o zi şi care apoi se îndepărtează la fel de repede precum a venit, lăsându-te fără vlagă, epuizat şi îngrozit”.
Crizele de panică apar de obicei la începutul vieţii de adult şi în general afectează mai mult pe femei decât pe bărbaţi.
Care sunt cauzele? Nu se cunoaşte un răspuns exact. Unii sunt de părere că cei care suferă de aşa ceva sunt predispuşi biologic la aceste crize din cauza unei anomalii a sistemului nervos.
Mulţi cred că această situaţie poate fi moştenită, în timp ce alţii susţin că procesele chimice din creier sunt modificate de unii factori care provoacă stress. În unele cazuri, crizele sunt provocate de amintirea unei situaţii traumatice.
Un sondaj a revelat faptul că procesul persoanelor care au fost victimizate şi care au crize de panică este de 13 ori mai mare decât la restul populaţiei. Bineînţeles că nu toate crizele sunt provocate de traumă. Dar, specialiştii sunt de părere că, atunci când este cazul, “tratarea efectelor secundare ale abuzului, în locul vindecării traumei propriu-zise, nu va rezolva definitiv problema. Este ca şi cum ai lua un sirop de tuse să tratezi o pneumonie”.
Crizele de panică pot fi ţinute sub control. Mulţi dintre cei care au stat în casă de teama panicii au fost ajutaţi de terapia prin expunere. În acest tratament pacientul este expus unei situaţii de care are teamă şi este ajutat să depăşească această situaţie până când panica dispare.
Cei care au probleme cardiace, astm, ulcer, colită sau alte boli din această categorie trebuie să consulte un medic înainte de a urma acest tratament. Pot fi aplicate tehnici de relaxare, care contribuie la diminuarea anxietăţii, cunoscute sub numele de metode de calmare.
1. Respiraţi calm. Crizele de panică sunt însoţite frecvent de o respiraţie accelerată. Ca să respiraţi cu uşurinţă, încercaţi acest exerciţiu: întindeţi-vă pe burtă, inspiraţi numărând până la şase, expiraţi numărând până la şase. Apoi, stând aşezaţi încercaţi să respiraţi adânc. După aceea încercaţi din nou stând în picioare. Respiraţi adânc, diafragmatic şi exersaţi aceasta zilnic, până când o veţi face în mod natural.
Unora le este de folos faptul, că în timp ce fac acest exerciţiu, îşi imaginează că sunt în natură, într-un cadru natural, deosebit de plăcut.
2. Gândiţi-vă calm. Dacă mă prăbuşesc? Dacă nu este nimeni să mă ajute? Dacă-mi cedează inima? Ideile alarmante alimentează panica. Ţinând cont că aceste idei sunt, de obicei, nenorociri viitoare sau crize trecute, încercaţi să vă concentraţi asupra situaţiei prezente. Unii specialişti susţin că “te calmezi pe loc dacă te concentraţi asupra prezentului”.
3. Reacţionaţi calm. Dacă vă cuprinde panica nu vă opuneţi. Aceasta nu este decât o senzaţie, iar senzaţiile nu trebuie să vă facă nici un rău. Imaginaţi-vă că sunteţi pe malul mării privind valurile. Ele se înalţă, coboară, apoi dispar.
Cu panica se întâmplă la fel. În loc să vă împotriviţi valului, mişcaţi-vă odată cu el. Panica va trece. După ce a trecut, nu reacţionaţi exagerat sau nu analizaţi prea mult cele întâmplate.
Totul a trecut ca un strănut sau ca o durere de cap. Panica este ca un bătăuş. Îl provoci, te atacă; nu îl provoci, îţi dă pace. Despre obiceiurile de calmare specialiştii susţin că nu sunt destinate să vă facă să înfruntaţi mai uşor panica sau să alunge pe loc panica. Consideraţi-le mai degrabă modalităţi de a vă petrece timpul atunci când panica încearcă să vă determine să luptaţi cu ea.
Bine este să nu se aştepte izbucnirea panicii. Aceste metode sunt cele mai eficiente în timpul perioadelor de uşoară anxietate. Când sunt bine stăpânite, ele pot diminua sau chiar preveni alte crize.
Panica însoţeşte pe solul perfecţionismului şi al lipsei respectului de sine. Victimele acestor stări mărturisesc: “Cât timp am avut crize de anxietate, sentimentele negative au pus stăpânire pe viaţa mea. Îmi spuneam că din cauza anxietăţii sunt inferior altora şi, prin urmare nu pot fi iubit”.
Schimbarea unor atitudini ca acestea pot diminua neliniştea care duce în cele din urmă la panică. Faptul de a-i destăinui unui prieten de încredere gândurile care te frământă are o mare valoare. Discutând despre ele, cel în cauză poate face o distincţie între problemele care trebuie suportate şi problemele care pot fi rezolvate.
Nu trebuie neglijată nici rugăciunea. Psalmul 55:22 spune: “Aruncă-ţi sarcina asupra Domnului şi El te va sprijini! El nu va lăsa niciodată să se clatine cel drept”.
Panica este produsă nu de o singură problemă uriaşă, ci de acumularea de greutăţi mărunte, aproape nesemnificative, aşa cum mai multe aparate elective separate pot arde o siguranţă dacă sunt cuplate prea multe la acelaşi circuit.
O soluţie ar fi aceea de a trece fiecare problemă pe nişte fişe, care urmează apoi să fie aranjate în ordinea complexităţii, de la cea mai simplă la cea mai complicată.
Împrumută-le pe rând! Aşternând în scris greutăţile cu care te confrunţi, vei fi ajutat să le consideri nu ca pe ceva de temut, care trebuie evitat, ci ca pe nişte lucruri pe care le poţi depăşi şi rezolva.
Pe unii îi ajută faptul că iau tranchilizante şi antidepresive prescrise de medic. Totuşi este necesară prevederea în acest caz. Soluţia adevărată nu stă în medicaţie, ea trebuie folosită ca un înlocuitor până la folosirea răspunsului. Medicamentele pot ajuta în desfăşurarea activităţilor zilnice, iar acest lucru dă posibilitatea de a găsi pe Cel ce poate ajuta la identificare cauzelor şi depunerea eforturilor necesare de vindecare.
Dar, din nefericire, în vremurile noastre chiar şi creştinii care au în centrul preocupărilor lor interesele spirituale, pot fi afectaţi de această neplăcută boală a timpului sfârşitului.
Dacă li se aplică un tratament corect, majoritatea celor care au crize de panică pot fi ajutaţi.
Prietenii pot fi şi ei un sprijin real atunci când sunt înţelegători. În loc să învinovăţească mai mult un suflet deja împovărat, un prieten înţelegător îşi va da seama că persoana care are crize de panică nu vrea în mod intenţionat să fie nesociabilă: “Vă rugăm… fraţilor să mustraţi pe cei ce trăiesc în neorânduială, să îmbărbătaţi pe cei desnădăjduiţi, să sprijiniţi pe cei slabi, să fiţi răbdători cu toţi” (1Tesaloniceni 5:14). Specialiştii, mai ales cei creştini pot oferi un sprijin deosebit de eficient şi de aceea este de dorit să fie consultaţi cu încredere.
Una din metodele folosite cu succes este antrenamentul asertiv, care este o metodă utilă pentru reducerea anxietăţii şi depresiei.
Terapeutul furnizează exemple în legătură cu diverşi subiecţi care au devenit deprimaţi pentru că au avut curajul să-şi exprime stările afective şi să lupte în mod activ pentru realizarea scopurilor lor de viaţă.
Se va sublinia faptul că studiile experimentale au demonstrat o corelaţie negativă între comportamentul asertiv şi depresie, precum şi faptul că antrenamentul asertiv conduce la o îmbunătăţire a imaginii de sine.
De asemeni, s-a demonstrat experimental legătura dintre comportamentul non-asertiv şi simptomele somatice ale anxietăţii: cefalee, tulburări digestive, dureri de spate, supraîncordare musculară etc.
Pentru ca subiecţii să înţeleagă mai bine componentele comportamentului asertiv, acesta este prezentat sub forma a două subcomponente: aspectul cognitiv şi aspectul comportamental.
Componenta cognitivă implică un anume mod de gândire care, de regulă, îl împiedică pe individ să fie asertiv.
Iată un exemplu: “Dacă le voi spune ce simt cu adevărat, ei nu mă vor iubi şi acest lucru va fi insuportabil”.
“Părerile mele nu sunt atât de importante încât să vorbesc despre ele”. “Nu ar trebui să am astfel de sentimente, aşa că ar fi mai bine să le ţin pentru mine”.
Gândurile de acest tip blochează comunicarea sinceră şi deschisă cu ceilalţi.
Componenta comportamentală a asertivităţii include contactul vizual, mimica şi pantomimica, postura, tonul şi modulaţiile vocii, conţinutul şi momentul administrării unui mesaj.
Contactul vizual: o persoană asertivă îşi priveşte interlocutorul în ochi. Lipsa contactului vizual, mesaje nedorite de tipul: “eu nu sunt convins de ceea ce spun” sau “îmi este foarte frică”.
Tonul vocii: cel mai asertiv mesaj îşi pierde din semnificaţie dacă va fi experimentat cu o voce şoptită (aceasta va da semnificaţia de siguranţă), sau prea tare, fapt ce ar putea activa comportamentul defensiv al interlocutorului.
Postura: poziţia corpului unei persoane asertive diferă de la situaţie la situaţie. Totuşi, se apreciază că, în majoritatea cazurilor, subiectul trebuie să stea drept, nici prea rigid, pentru că aceasta exprimă o stare de încordare, nici prea relaxat, pentru că ceilalţi ar putea interpreta aceasta ca o lipsă de respect.
Mimica: pentru ca un mesaj să aibă caracter asertiv, mimica trebuie să fie adecvată şi congruentă cu conţinutul mesajului. Astfel, de pildă, dacă cineva zâmbeşte atunci când afirmă că ceva îl supără, oferă interlocutorului o informaţie ambiguă, care alterează sensul comunicării.
Momentul administrării mesajului: cel mai eficient mesaj îşi pierde semnificaţia dacă este administrat într-un moment nepotrivit. Astfel, de pildă, nici un şef nu va răspunde favorabil la o cerere de mărire de salariu, oricât de bine formulată şi argumentată ar fi ea, dacă angajatul îl abordează într-un moment când el însuşi este verificat de superiorii săi.
Conţinutul: chiar dacă toate celelalte condiţii sunt respectate, mesajul nu-şi atinge scopul dacă este prea agresiv, cu intenţia de a-l blama pe celălalt sau, dimpotrivă, exprimat prea timid sau într-un mod prea pasiv. Conţinutul unui mesaj asertiv trebuie să fie precis, descriptiv şi discret.
Pentru o mai bună înţelegere a celor prezentate mai sus se cer a mai fi aduse unele precizări în legătură cu termenul de asertivitate.
Alternativele comportamentului asertiv sunt: agresivitatea şi pasivitate (comportamentul nonasertiv).
Comportamentul agresiv se caracterizează prin încălcarea drepturilor celorlalţi, prin lezarea sentimentelor acestora, adresarea de invective, utilizarea unui ton ridicat, precum şi prin alte acţiuni care lovesc alte persoane şi le determină să declanşeze reacţii defensive.
Comportamentul asertiv se caracterizează prin aceea că nu se încalcă nici drepturile personale, nici ale celorlalţi, subiectul exprimându-şi sentimentele şi preferinţele într-un mod deschis şi onest şi într-o manieră socialmente adecvată.
Acest mod de comportament se caracterizează printr-o atitudine de respect faţă de sentimentele celorlalţi şi facilitează o comunicare bilaterală.
Comportamentul pasiv(nonasertiv) constă în negarea propriilor drepturi. Subiectul ni-şi apără interesele şi nu îşi exprimă sentimentele.
Acest tip de comportament poate conduce şi la o comunicare cu caracter indirect, care creează uneori confuzii.
(material preluat)

Iubirea şi respectul sunt esenţiale şi în alt domeniu al căsniciei: comunicarea
Soţul iubitor va comunica cu soţia sa despre activităţile ei, problemele ei, opiniile ei cu privire la diferite probleme. Soţia are nevoie de aceasta. Un soţ care îşi face timp pentru a sta de vorbă cu soţia sa şi care ascultă cu adevărat ceea ce spune ea demonstrează iubire şi respect faţă de ea:” Orice om să fie grabnic la ascultare…” (Iacov 1:19)
Unele soţii se plâng că soţii lor îşi petrec foarte puţin timp conversând cu ele.
Într-adevăr, în aceste timpuri grele, este posibil ca soţii să lucreze ore îndelungate departe de casă, iar situaţia economică poate impune ca unele soţii să deţină şi ele un loc de muncă, deşi au familii numeroase.
Însă un soţ şi o soţie trebuie să-şi rezerve timp unul pentru celălalt. Dacă s-ar simţi constrânşi să caute o companie înţelegătoare în afara căsătoriei, ei ar putea ajunge la probleme grave.
Modul în care comunică soţii şi soţiiile este important. “Cuvintele prietenoase sunt… dulci pentru suflet şi sănătoase pentru oase”. (Proverbe 16:24)
Fie că partenerul de căsătorie este credincios, fie că nu, se aplică următorul sfat al Bibliei:” Cuvântul vostru să fie totdeauna cu har, dres cu sare” (Coloseni 4:6)
Când unul dintre parteneri a avut o zi grea, câteva cuvinte binevoitoare, pline de compasiune, venite din partea celuilalt pot fi de mult folos.
“Un cuvânt spus la timpul potrivit este ca nişte mere de aur într-un coşuleţ de argint” (Proverbe 25:11)
Tonul vocii şi alegerea cuvintelor sunt foarte importante. De exemplu, unul i-ar putea spune celuilalt pe un ton plin de iritare, poruncitor:” Închide uşa!” Însă cu cât mai bine drese cu sare sunt cuvintele spuse cu o voce calmă şi plină de înţelegere:” Vrei, te rog, să închizi uşa?”
O bună comunicare prosperă acolo unde cuvintele sunt rostite cu blândeţe, unde există priviri şi gesturi binevoitoare, amabilitate, înţelegere şi tandreţe.
Depunând eforturi pentru a întreţine o comunicare eficientă, nici soţul şi nici soţia nu vor ezita să-şi facă cunoscute necesităţile, putând fi unul pentru celălalt surse de mângâiere şi ajutor în momentele de dezamăgire sau de stres.
“… să îmbărbătaţi pe cei deznădăjduiţi…” îndeamnă Cuvântul lui Dumnezeu în 1Tesaloniceni 5:14.
Vor exista momente în care soţul va fi descurajat şi momente în care soţia va fi descurajată. Ei îşi pot vorbi în mod consolator, întărindu-se unul pe celălalt:” Fiecare din noi să placă aproapelui, în ce este bine, în vederea zidirii altora”. (Romani 15:2)
Partenerii de căsătorie care manifestă iubire şi respect nu vor privi fiecare neânţelegere ca pe o problemă majoră. Ei vor face tot posibilul să nu se umple de amărăciune unul împotriva celuilalt:” Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele şi nu ţineţi necaz pe ele” (Coloseni 3:19)
Amândoi trebuie să reţină că “un răspuns blând potoleşte mânia” (Proverbe 15:1). Fii atent să nu-l desconsideri sau să-l condamni pe partenerul tău când îţi dezvăluie sentimentele sale sincere. Dimpotrivă, consideră aceste exprimări drept o posibilitate de a dobândi o înţelegere profundă a punctului de vedere a celuilalt.
Încercaţi, şi unul şi celălalt, să aplanaţi neânţelegerile şi ajungeţi în final la un deplin acord.
Amintiţi-vă de ocazia în care Sara i-a recomandat soţului ei Avraam, o soluţie pentru o anumită problemă, soluţie care nu a corespuns cu ceea ce dorea el.
Cu toate acestea, Dumnezeu i-a spus lui Avraam:” Ascultă glasul ei!” (Geneza 21:9-12). Avraam a ascultat şi a fost binecuvântat.
În mod asemănător, dacă o soţie sugerează altceva decât ceea ce dorea el- ceea ce intenţionează să facă soţul ei- el trebuie cel puţin să o asculte.
În acelaşi timp, o soţie nu trebuie să monopolizeze conversaţia, ci trebuie să asculte ceea ce are de spus soţul ei:” Mai bine să locuieşti într-un colţ pe acoperiş, decât să locuieşti într-o casă mare cu o nevastă gâlcevitoare” (Proverbe 25:24)
Fie că este vorba despre soţ, fie că este vorba despre soţie, faptul de a insista întotdeauna asupra propriei păreri demonstrează lipsă de iubire şi respect.
Comunicare eficientă este, de asemenea, în cadrul relaţiilor intime din cuplu. Egoismul şi lipsa stăpânirii de sine pot prejudicia grav această relaţie, cea mai intimă din cadrul căsătoriei.
Comunicarea deschisă, precum şi răbdarea, sunt esenţiale atunci când fiecare caută în mod neegoist bunăstarea celuilalt, problema intimă nu va deveni niciodată dificilă.
Atât în această privinţă, cât şi în altele “nimeni să nu caute folosul său ci al altuia” (1Corinteni 7:3-5; 10-24)
Ce sfaturi minunate oferă Cuvântul lui Dumnezeu. Este adevărat, fiecare căsnicie îşi va avea bucuriile şi necazurile ei. Însă atunci când soţii se supun modului de gândire al lui Dumnezeu, aşa cum este acesta dezvăluit în Biblie, şi îşi întemeiază relaţia pe o iubire principală şi pe respect, ei pot avea încredere că vor avea o căsnicie durabilă şi fericită. Astfel, ei nu numai că se vor onora unul pe celălalt, ci Îl vor onora şi pe Creatorul căsătoriei, Dumnezeu.
În decursul anilor însă apar dificultăţi. În cuplurile cu probleme se constată un deficit în ceea ce priveşte dezvoltarea deprinderilor de comunicare, atât a celor expresive, cât şi a celor receptive.
Partenerii se plâng de lipsă de înţelegere, lipsă de atenţie, insuficientă ascultare, escaladarea conflictelor şi dificultăţilor în rezolvarea problemelor.
Deprinderile de comunicare expresivă se referă la faptul că vorbitorul îşi indetifică gândurile, sentimentele şi dorinţele şi le exprimă clar pentru celălalt (persoana I, nu aluzii!) De exemplu: “Mă bucur când vii de la serviciu şi mă întrebi cum m-am simţit azi!”
Deprinderile receptive includ ascultarea nonverbală (contact vizual, aprobare prin gesturi), empatizare, parafrazare şi alte expresii din care să rezulte faptul că subiectul ascultă şi îl înţelege pe celălalt.
Înainte de a-i învăţa pe parteneri deprinderile de comunicare verbală, terapeutul trebuie să definească clar rolul de vorbitor şi cel de ascultător.
La început acesta va lua parte activ la modelarea respectivelor deprinderi şi treptat, apoi, îşi va relua rolul de antrenor.

Exerciţii de dezvoltare a deprinderilor de comunicare

1. Terapeutul modelează modul negativ de ascultare nonverbală (se uită în altă parte, se mişcă pe scaun, caută ceva, răsfoieşte un ziar, formează un număr de telefon etc.) în timp ce fiecare soţ vorbeşte pe o temă neutră (de exemplu: cum şi-a petrecut ziua, să descrie în ce constă munca sa etc.). Apoi pacientul (fiecare, pe rând) este întrebat cum s-a simţit când el vorbea şi nu era ascultat.

Răspunsuri posibile: – supărat
- trist
- frustrat
- ridicol
- rănit
De asemeni, va fi invitat să mărturisească şi ceea ce a gândit când el vorbea şi nu era ascultat.

Răspunsuri posibile: – “ceea ce spun nu este important”.
- “niciodată nu voi atrage atenţia cuiva”.
- “nimeni nu mă va respecta”
- “nu ştiu să vorbesc”.
- “nu ştiu să mă port”.
- “ce am greşit?”
Apoi, fiecare partener trebuie să furnizeze exemple de ascultare nonverbală negativă.

2. Terapeutul, şi apoi fiecare pertener, practică ascultarea nonverbală pozitivă (stă în faţa celuilalt, are contact vizual, dă din cap în semn că este receptiv).
Fiecare partener este întrebat cum s-a simţit atunci când a fost ascultat.

3. Terapeutul abilitează modalităţi negative de recepţionare într-un mod exagarat şi plin de umor:
- întrerupe, eventual pentru o glumă bine plasată;
- încheie frazele celuilalt;
- abate cursul discuţiei.
Apoi fiecare partener este solicitat să dea un exemplu când a procedat aşa.

4. Terapeutul îi învaţă pe pacienţi (cuplul) să parafrazeze (ascultă ce spune partenerul şi parafrazează intenţionat într-o manieră interogativă).
Exemplu: “mi se pare că vorbeşti despre…”, “asta este ceea ce ai vrut să spui?” Acest lucru se poate realiza şi la nivelul comportamentului nonverbal, printr-o mimică interogativă. La început fiecare membru al cuplului îl parafrazează pe terapeut.
5. Apoi, fiecare partener învaţă să-l parafrazeze pe celălalt. Exerciţiile se vor continua acasă (specialiştii le spun chiar “teme pentru acasă”), exersând deprinderile de comunicare şi jucând pe rând rolurile de vorbitor şi ascultător.

Rezolvarea problemelor de comunicare în cuplu

I. Într-o primă fază la definirea problemei: unul dintre soţi începe prin a comenta pozitiv ce face celălalt soţ în legătură cu problema.

Urmează o descriere a problemei, apoi este prezentată reacţia emoţională a primului partener la problemă.
În spirit de colaborare, cel care a început, arată în ce măsură a contribuit el la producerea şi la menţinerea problemei.
Acest spirit de colaborare este absolut necesar:
 pentru a reduce şansele ca problema să fie definită în termeni acuzatori;
 îl ajută pe celălalt soţ să se simtă mai puţin atacat;
 îl stimulează pe acesta din urmă să se angajeze la rezolvarea problemei;
 evită situaţia ca unul dintre parteneri să fie considerat în totalitate responsabil de producerea problemei şi, mai apoi, de găsirea soluţiei.

II. Faza a doua constă în soluţionarea problemei

În această fază primul pas este “brainstorming”-ul (în traducere “asaltul creierului”) în urma căruia este generată o serie de soluţii posibile la rezolvarea problemei.
La început, toate soluţiile se acceptă şi nici unul dintre soţi nu trebuie să cenzureze soluţiile proprii sau pe ale partenerului. Terapeutul va veghea la aceasta! Poate participa şi terapeutul la furnizarea de soluţii, dar întâietate au cei doi.
Exemplu:
Problema constă în aceea că soţia se simte jignită şi ignorată când soţul vine supărat de la servici şi, în loc s-o întrebe cum s-a simţit, începe să-şi povestească necazurile lui de la locul de muncă.

Soluţii posibile:
1. Soţul să facă o plimbare înainte de a veni acasă, pentru a se detensiona.
2. Când se întoarce acasă, soţul va îmbrăţişa soţia şi cei doi vor discuta cinci-zece minute despre modul în care şi-a petrecut ziua.
3. Dacă soţul are nevoie de mai mult timp pentru a se plânge de necazurile lui de la locul de muncă, el o va întreba pe soţia sa dacă este dispusă să îl asculte şi îi va cere să îi acorde un timp limită pentru acest lucru. Dacă ea nu este dispusă să îl asculte (sunt motive întemeiate şi alte priorităţi presante) este bine ca soţul să apeleze la un prieten.
4. Soţul va contacta un consilier-psiholog cu care va discuta problemele sale profesionale.
5. Soţia îi va face semn discret să tacă şi va începe să vorbească despre problemele ei.
6. Soţul nu va discuta niciodată acasă problemele de la serviciu.
7. Soţia îi va solicita soţului un timp egal în cazul în care ea a acceptat să-i asculte plângerile, timp în care soţul să facă treabă în bucătărie, iar ea să se uite la televizor.
8. Soţia îşi va folosi abilităţile de ascultare atunci când soţul discută despre serviciu, iar acesta o va asculta la rândul său atent.
9. Soţul va renunţa la serviciu care îl stresează.
10. Soţul va discuta cu şeful despre modul în care serviciul său ar putea deveni suportabil.

După ce cuplul a generat lista de soluţii posibile, fiecare soluţie va fi testată după următoarele criterii:

1. Ea este absurdă?
2. Va ajuta respectiva soluţie la rezolvarea problemei?
3. Care sunt argumentele pro şi contra ale respectivei soluţii?

Multe căsnicii eşuează din cauza blocajelor de comunicare. Deşi vorbesc aceiaşi limbă, oamenii nu reuşesc întotdeauna să se înţeleagă.
Din propria experienţă fiecare din noi cunoaşte acest lucru. De cele mai multe ori probleme din cele mai banale provoacă discuţii incendiare soldate cu supărări şi reproşuri.
Cine nu ştie că la necaz se spun vorbe grele, care lasă urme în conştiinţa şi sentimentele celorlalţi. Aşa se întâmplă şi în familie, atunci când oamenii nu ştiu să comunice între ei. Pe acest drum merg, cu multă încăpăţânare, unii până se ajunge la nişte situaţii atât de tensionate, încărcate de ură, încât este preferabil divorţul. Comunicarea este un lucru vital în familie şi de aceea este necesar să cunoaştem unele reguli de comunicare eficientă.
Comunicarea inter-umană este un schimb de mesaje realizat între două sau mai multe persoane, sub diverse forme:
- oral
- scris
- mimică
- gesturi;
Folosind în acest scop:
- cuvinte
- expresii
- simboluri
Comunicare se poate realiza direct sau de la distanţă, dar în familie, de care ne ocupăm acum, comunicarea se realizează prin conversaţie discretă, nemijlocită, prin vorbire şi prin gesturi.

Prima regulă a reuşitei unei conversaţii este de a şti să asculţi, lăsându-l pe interlocutor să-şi expună până la capăt ideea, fără a fi întrerupt. Întreruperile, mai ales cele dese, îl fac pe vorbitor să-şi piardă firul vorbirii. În astfel de situaţii apar două tipuri de reacţii: cei timizi se pierd cu firea şi se inhibă, în timp ce colericii se enervează, devenind astfel parteneri incomozi în discuţie.

A doua regulă:
Respectă opinia interlocutorului. Este cunoscut faptul că nu totdeauna părerile celor care stau de vorbă despre anumite probleme corespund. Motivele neconcordanţelor de opinie sunt numeroase. Mai întâi, oamenii sunt foarte deosebiţi între ei ca personalităţi. Un renumit psiholog, Allport, afirmă că “nu există două fiinţe omeneşti care să aibă exact acelaşi potenţial de dezvoltare, mai ales dacă la toate aceste diferenţe genetice adăugăm diferenţele care se vor produce în cadrul mediului şi al experienţelor fiecărui muritor”.
După opinia lui Dobzhansky, numărul de combinaţii posibile este “cu mult mai mare decât numărul atomilor din întregul Univers”.
La aceste mari diferenţe de fel de a fi al oamenilor (de a vedea lucrurile, evenimentele, fenomenele etc.), se adaugă nivelul lor diferit de înţelegere (determinat la rândul său de nivelul de instruire şi cultură), interesele materiale şi spirituale, opiniile politice, convingerile religioase, sexul, educaţia şi multe altele. Un motiv în plus pentru a nu-i pretinde cuiva să fie neapărat de acord cu noi într-o anume chestiune.
Pentru a pune în evidenţă obstacolele care pot apărea în comunicarea dintre oameni şi cum pot fi ele depăşite vom propune spre a fi judecată următoarea afirmaţie: “Libertatea nu poate fi absolută; ea încetează acolo unde este afectată libertatea altei persoane”.
În majoritate covârşitoare, toţi cei cărora li s-a supus spre judecată această afirmaţie au fost în total acord. Concluzia specialiştilor în comunicarea inter-umană este următoarea: “Reacţia iniţială este aceea de a aprecia ceea ce vi s-a spus, din punctul dumneavoastră de vedere. Această tendinţă naturală de a judeca, aprecia, aproba sau dezaproba spusele altei persoane constituie un blocaj al comunicării dintre dumneavoastră şi persoana respectivă”.
Într-un timp s-a vehiculat mult afirmaţia “România este o ţară de handicapaţi”.
Această afirmaţie a stârnit o puternică stare emoţională deoarece a lezat pur şi simplu demnitatea naţională (pentru cei ce o au!).

Concluzia:
Cu cât sentimentele noastre sunt mai puternice, cu atât mai puţine sunt şansele de a realiza comunicarea”.
Există un mijloc de a depăşi acest obstacol în calea comunicării dintre persoane? Da! Şi iată cum:
“Să ascultaţi cu înţelegere, adică să încercaţi să priviţi ideea şi atitudinea celuilalt din punctul lui de vedere. Este ceea ce este cunoscut sub numele de înţelegere empatică: adică, să înţelegi persoana şi nu subiectul abordat de ea. Dacă veţi reuşi să ascultaţi lucrurile pe care vi le spune o persoană, dacă veţi înţelege cum îi apar acestea persoanei respective, dacă veţi sesiza ce semnificaţii personale au aceste lucruri pentru ea şi dacă veţi pricepe gradul de emoţie care le însoţeşte, atunci veţi putea uşura comunicarea cu acea persoană, realizând o înţelegere reciprocă”.

A treia regulă:
Încearcă să-l înţelegi pe interlocutor. Există însă şi momente de tensiune şi dispută într-o discuţie. În asemenea situaţii, stopaţi discuţia şi încercaţi, înainte de a răspunde, să re-expuneţi ideile şi sentimentele interlocutorului.
Cu alte cuvinte, înainte de a vă prezenta propriul punct de vedere, e necesar să încercaţi să asimilaţi cadrul de referinţă al interlocutorului, pentru a-i înţelege gândurile şi sentimentele, în aşa fel încât să la puteţi rezuma pentru el.
Înţelegând o altă persoană, pătrunzând în lumea sa interioară şi sesizând felul său de a vedea viaţa, încercând să emiteţi judecăţi de valoare din punctul său de vedere, apare însă riscul de a ne transforma pe noi înşine. Specialiştii susţin că majoritatea oamenilor se tem să-şi asume acest risc. Şi asta deoarece, atunci când emoţiile sunt foarte puternice e dificil să asimilezi cadrul de referinţă al altei persoane, se poate recurge la o a treia persoană; capabilă să lase la o parte propriile sentimente şi evaluări, ascultând cu bunăvoinţă fiecare persoană, clarificând ideile şi atitudinile fiecăruia.
Această a treia persoană, numită şi catalizator comprehensiv, este foarte eficace în familiile unde sunt rivalităţi şi stări conflictuale.

Favorizarea comunicării este posibilă şi dacă:
• se aleg cu grijă cuvintele şi expresiile folosite în conversaţie spre a nu da naştere la confuzii sau a-l “provoca” pe interlocutor;
• se foloseşte un limbaj cultivat, lipsit de durităţi şi flexibilităţi, de incriminări şi jigniri;
• se discută cu calm, argumentat, fără insinuări şi aluzii şi fără intenţia vădită de a-ţi impune părerea cu orice preţ;
• se mai şi cedează atunci când interlocutorul îţi dovedeşte, pe bază de argumente temeinice, că are dreptate.

Sfaturi pentru reuşita unei conversaţii
1. Dezarmaţi-vă partenerul nervos, încercând, ori de câte ori este posibil, să îi daţi dreptate. Nu uitaţi că o parte din afirmaţiile lui, chiar dacă sunt exagerate, ar putea fi adevărate.
2. Manifestaţi-vă pozitiv şi astfel el va înţelege că nu doriţi să luptaţi împotriva lui. Refuzaţi conflictul şi veţi putea controla mai bine situaţia.
3. Acordaţi-i o şansă pentru a-şi reconsidera o declaraţie dură, scuzându-vă că nu aţi înţeles ce a vrut să spună. Posibil ca afirmaţia să nu mai fie repetată şi discuţia se va calma.
4. Evitaţi discuţia în prezenţa altor persoane, sugerând ca aceasta să fie confidenţială.
5. Dacă, în final, nu aţi reuşit să vă calmaţi partenerul, încercaţi să vă retrageţi, motivând că vă este greu să continuaţi discuţia în astfel de condiţii. Astfel, îi veţi da ocazia să realizeze că a exagerat.

“Secretele” unei relaţii perfecte
Relaţiile dintre oameni, aidoma maşinilor, au nevoie să fie mereu reglate şi verificate. Totuşi, spre deosebire de maşini, o relaţie are nevoie de două mecanisme, cu funcţionare permanentă, pentru a-şi putea păstra condiţia optimă, o balanţă delicată între a da şi a lua: dacă dai prea mult, vei deveni lipsit de caracter; dacă iei prea mult, rişti să devii un monstru.
Pentru a avea o relaţie sănătoasă, fericită şi cât mai umană, este nevoie ca unele lucruri să fie verificate zilnic, altele săptămânal; în fiecare lună şi în fiecare an este nevoie de o revizuire amănunţită.
O relaţie “îngrijită” vă va oferi confortul căldurii şi siguranţei combinate cu toate bucuriile vieţii, spre care veţi avea cale deschisă.

Zilnic
Viaţa este grea: probleme legate de serviciu, banii, kilogramele în plus(o compensare nedorită…) etc. Poţi uita uşor că şi partenerul are, asemeni ţie, o viaţă dificilă. Încearcă să afli ce ai putea face pentru a i-o îndulci, sperând că şi el va face acelaşi lucru.
1. Despărţiţi-vă cu o mângâiere
Majoritatea dintre noi ne trezim dimineaţa prost dispuşi şi ne ridicăm împleticindu-ne din pat. Puneţi ceasul să sune cu cinci minute mai devreme şi începeţi ziua mângâind inima aproapelui dumneavoastră.

2. Păstraţi-vă calmul!
Aţi avut o zi grea şi doriţi cu nerăbdare să vă descărcaţi nervii. Aşteptaţi doar două minute înainte de a “năpusti” asupra partenerului. Acordaţi-vă câteva minute pentru a vă bucura unul de compania celuilalt: un cuvânt frumos, un gest amabil, o îmbrăţişare.
După toate problemele zilei, acasă este cineva care vă aşteaptă şi vă poate ajuta să uitaţi necazurile zilei. Numai după aceste momente, descărcaţi-vă sufletul de tot ce v-a împovărat peste zi.
3. Gândiţi!
Ce aţi putea face pentru a oferi partenerului o zi fericită? Chiar dacă locuiţi împreună, uneori aveţi impresia că vă aflaţi pe planete diferite. Folosiţi primele ore ale zilei, dimineaţa pentru a vă pune împreună temelia pe care veţi zidi până seara. Darurile, micile atenţii sunt minunate, dar de câte ori avem ocazia să le facem? Putem prepara desertul favorit când abia nu ajung banii de pâine? Şi până la urmă se banalizează şi acestea! Să cerem înţelepciune în dragoste şi vom avea pe alese reţete gratuite.
4. Renunţaţi la duşmănie
Urmăriţi ca, în fiecare zi să curăţiţi relaţia cu partenerul dumneavoastră de tot ce v-a supărat în acea zi. Faceţi aceasta de comun acord în fiecare seară înainte de a vă culca. Astfel, veţi începe o zi curată, proaspătă.

Săptămânal
Preocupaţi de programul de lucru prelungit, de multe ori veţi descoperi că săptămâna a trecut fără a simţi împreună cu partenerul dumneavoastră. Păstraţi-vă o rezervă de timp pentru a vă bucura de compania acestuia.
1. Pregătiţi o zi specială
Sunt zile grele şi viaţa împreună ni le arată care sunt acestea. Sunt perioade, când furaţi de alte probleme, constatăm o stare de vid afectiv. Sunt situaţii când îl simţim sau ne simţim cu un gol în suflet. Dacă nu avem nici de unele la îndemână pentru a pregăti o zi deosebită de celelalte special pentru partenerul nostru, putem “să pândim” o zi mai mohorâtă, ploioasă, friguroasă sau toridă şi când soţul (soţia) iese pe uşa de la serviciu să ne găsească zâmbitori să-l conducem în drumul spre casă. Cât costă o asemenea bucurie?
2. Spuneţi adevărul!
Adevărul este o legătură care se dezvoltă de îndată ce doi oameni ajung să se cunoască reciproc şi să împărtăşească experienţa încrederii unuia în celălalt. Oamenii cenzurează, resping sau neagă dezvăluirea adevărului pentru a se proteja de vulnerabilitate. Majoritatea cuplurilor reuşite petrec săptămânal câteva ore împreună pentru a-şi afla reciproc sentimentele, problemele şi grijile, pentru a scăpa de orice resentiment, teamă sau furie.

3. Oferiţi mici surprize
A lăsa un bilet partenerului atunci când nu ai avut timpul necesar pentru a-l întâlni suficient sau de loc şi a discuta este un mijloc simplu de exprimare a dragostei şi grijii ce i-o porţi.

Lunar
Reglarea zilnică şi săptămânală a relaţiei asigură baza comunicării şi preocupării reciproce. Verificarea şi reglarea lunară urmăresc ieşirea din rutină.
Un lucru foarte important este ca fiecare să poată petrece singur puţin timp, fără ca partenerul să se simtă neglijat. Fiecare cultivă nobil independenţa, fără a provoca resentimente. Abandonarea propriei persoane nu este benefică relaţiei. Deci, nu renunţaţi la relaxare şi meditaţie căci roadele vor fi mai bune şi veţi culege tot în doi!
A face numai ceea ce este pe placul partenerului este totuşi o dovadă de slăbiciune. Periodic, oferiţi partenerului dumneavoastră o zi specială, în care să faceţi tot ceea ce-l face fericit, DAR asiguraţi-vă, în acelaşi timp, că şi el va face acelaşi lucru!

Anual
Anii sunt înşelători. “Savanţii” noştri au descoperit că oamenii sunt genetic ocupaţi pentru o “pasiune de patru ani”. Ca orice “adevăr” omenesc se cade să punem un mare semn de întrebare. Un lucru rămâne însă valabil: când cuplurile ies din perioada de miere apar şi chiar se impun nevoi de verificare a relaţiei pentru a se dovedi dacă relaţia mai este încă în viaţă.
Este impetuos necesară o verificare anuală a verificării relaţiei. Întrebaţi-vă: ce valori împărtăşim împreună?
Ce avem în comun în dorinţele noastre de viitor? Urmăriţi realitatea – ce merge bine, ce nu merge bine, care sunt calităţile partenerului pe care le apreciaţi cel mai mult.
Faceţi analiza luând ca motto cuvintele spuse de Sofocle cu ceva timp în urmă:
“Eu m-am născut ca să iubesc, nu ca să urăsc”.

Calmul

Posted: 02/10/2008 in Fără categorie
Etichete:, , , , , , , , , , ,

O legendă povesteşte despre o dispută între zei. După cum se ştie fiecare zeu încarna virtuţile sau pasiunile omeneşti (ex: din mitologia romană şi greacă). Fiecare zeu pretindea că deţine taina fericirii supuşilor de pe pământ, şi, fiecare era convins de propria-i superioritate, chiar supremaţie.
Se povesteşte că se auzea de pa pământ cum vuia cerul de certurile lor fără sfârşit. Văzând că nici unul nu are totuşi nici un ascendent faţă de rivalii săi, au hotărât toţi împreună, să se prezinte superiorului lor pentru judecată. După ce şi-au prezentat păsul, toţi zeii de faţă, aşteptau verdictul. Deodată un fulger strălucitor brăzdă noaptea, iar bubuitul năpraznic a încremenit de groază pe toţi cei de faţă. O imensă prăpastie s-a deschis în faţa forţelor cereşti încât aceştia şi-au pus la îndoială propria invulnerabilitate. Tabloul se mai continuă cu furtuna, mare învolburată, cutremurul munţilor, după care totul se potoleşte, iar cerul este invadat de o muzică divină.
O voce se aude: “Puterea în manifestarea forţei-brutale distruge, nu creează. Puterea constă în arta de a supune oamenii şi de a-i menţine sub legea blândeţei, nu a violenţei”.
Muzica divină continuă până cuprinde şi subjugă tot spaţiul şi toate fiinţele prezente.
Demonstraţia a luat sfârşit şi fusese un succes. Unul, doar unul din cei prezenţi rămase însă indiferent la tot ceea ce se întâmplase.
Contrariat, Judecătorul Suprem al zeilor îl întrebă:
- Tu eşti surd, orb sau nesimţitor ca nemuritorul de rând de nu reacţionezi la nimic din ce ţi-am arătat?
- Nu. Eu sunt calmul, acela care ştie să-şi disciplineze impresiile. Gloria celorlalţi este condiţionată de emoţii, pentru că nu le stăpânesc. Ce fel de putere este aceea care se lasă moleşită de admiraţie sau tremură în faţa stihiilor?
Superiorul zeilor se pronunţă:
“Lui îi aparţine toată puterea. În el sălăşluieşte adevărata forţă. Stăpânind pasiunile, el se ridică mai presus de dominaţia naturii. Nu se dedă la demonstraţii inutile. Puterea lui nu şovăie în faţa unei forţe potrivnice. El rezistă tuturor sugestiilor zadarnice, nedemne de spirit. Totuşi, el percepe şi discerne emoţiile. Calmul este superiorul şi maestrul tuturor”.
Timpul şi experienţa au demonstrat înţelepciunea acestei legende.

Calmul este maestrul
Calmul este calitatea necesară zi de zi, în viaţa cotidiană, dar şi în situaţiile speciale.
Calmul cumpăneşte necazurile de zi cu zi şi nenorocirile ce marchează existenţa; înlătură efectele fascinaţiei moleşitoare şi vătămătoare. Se ştie că efervescenţa fizică sau psihică are ca efect dezorganizarea, are manifestări care depăşesc scopul propus şi victimele sunt aruncate în zone pe care nu le-au dorit, sunt înşelaţi de propria exaltare. (ex: de ajustat forma frazei!)
Este un furt în dauna forţelor vitale, care pentru a deveni afective trebuiesc supuse voinţei călăuzitoare a Celui de Sus, şi, deci, supuse tuturor fazelor de deliberare mintală. Calmul este regulatorul vieţii, iar dătătorul calmului real este unul singur, Isus Hristos! “Pacea Mea o las vouă, pacea Mea v-o dau vouă”. Frâul raţionamentului este de dorit să-l dăm Creatorului nostru, căci numai Cel ce l-a creat ştie cel mai bine să-l folosească. Calmul, pacea instaurate în noi înşine, putem auzi murmurele Duhului Sfânt care ne îndeamnă să acţionăm spre o altfel de viaţă decât cea obişnuită, cea lumească. Viaţa interioară a Duhului este geneza tuturor mijloacelor nobile de a la înfăptui. Duhul Sfânt sălăşluind înăuntrul nostru este Cel ce rămâne drept şi ţine piept tuturor împotrivirilor şi silniciilor vieţii. Doar El rezistă tuturor ispitelor de la fiecare cotitură de pe drumul parcurs de la naştere până la moarte. Sub scutul calmului Duhului Sfânt pasul este sigur şi scopul bine precizat. Omul capătă nobleţe divină tocmai pentru că în el vieţuieşte ca parte a dumnezeirii.

• Fără calm nu există o examinare sinceră şi corectă a motivelor de acţiune.
• Fără calm nu se pot îndepărta insinuările perfide şi speranţele deşarte.
• Fără calm nu este posibilă meditaţia.
• Fără calm nu se înlătură valurile devoratoare de entuziasm.

Calmul:
- cultivă tăria sufletească;
- dă posibilitatea gândirii de a servi inteligenţa;
- disciplinează emoţiile, dă raţionamentului precizie;
- acumulează energia prin eliminarea pierderilor inutile.

Entuziaştii sunt întotdeauna înşelaţi în ardoarea nestăpânită pe care o lasă să fiarbă în ei, şi, care ca un vin înşelător (băutură amăgitoare), turnat în pahar, le ia clara viziune a lucrurilor, înlocuind-o cu o logică special construită pe temelia iluziei. Cine se mai miră dacă hotărârile luate sub stăpânirea acestei exaltări dau loc la o serie de gesturi în dezacord cu naţiunea.
Se confundă mult prea des, şi mai ales în secolul nostru, activitatea cu agitaţia.
Activitatea este acţiunea soluţiei mentale, izvorâtă dintr-o deliberare judicioasă, înfăptuită în liniştea sufletelor sfinţite de voinţa divină.
Agitaţia corespunde unei nevoi instinctive, comună tuturor acelora care confundă deliberat, voit actul reflex (instinctiv) cu actul gândit.
Primul degradează vitalitatea funcţională, în timp ce al doilea este însăşi expresia vitalităţii în serviciul inteligenţei. Urmările agitaţiei sunt remuşcările şi uneori, lenea. Mulţi sunt cei ce pleacă fără scop, se opresc fără motiv, merg când într-o parte, când în alta, până cad de oboseală, iar întunericul nopţii le ascunde calea de intrare.
Din mijlocul eforturilor dureroase, o voce rău intenţionată îi aprobă însă şi-i îndeamnă să meargă mai departe că sunt pe calea bună. Fragilitatea spiritului lor îi împiedică să analizeze just: cui aparţine vocea? cui aparţine îndemnul? Deşi, sunt intim urmăriţi de zădărnicia eforturilor săvârşite, totuşi sunt mulţumiţi de a se autoînşela prin îndoielnica lor activitate, fac o concesie răului în propriile vieţi.
Omul de trăire sfântă, creştină, trebuie să fie totdeauna în stare de apărare. Mijlocul cel mai potrivit de rezistenţă victorioasă pe care Domnul ni-l pune la dispoziţie este calmul – generatorul de hotărâri apărătoare. Pe drumul vieţii, omul calm va întâmpina mai puţine ocazii de a deveni pradă, căci folosind acest talant preţios care este calmul Duhului Sfânt ale cărui şoapte binevoitoare acoperă tot vacarmul din afară. Omul calm va presimţi apropierea pericolului şi va putea evita sau va şti cum să se apese. Dar atenţie, pericolele pândesc şi pe cărările înflorite şi îmbietoare şi de aceea atenţia, vigilenţa trebuie menţinută trează chiar şi în acea linişte poate aparentă. De câte ori, că veni vorba de linişte, nu am admirat oglinda unui lac şi ne-am minunat de frumuseţea şi grandoarea pe care o dă calmul acelei întinderi de ape. Dar ce se întâmplă când valul nemişcat este tulburat? Toate resturile descompuse se ridică în mari cantităţi la suprafaţă, apa nu mai este limpede, reflectă imagini alterate de noroiul răscolit.
În acelaşi timp, apar la lumină numeroase murdării, nenumărate obiecte, vestigii îngrozitoare despre lucruri care au fost frumoase, sau înspăimântătoare resturi de forme şi mai groaznice, drame necunoscute sau şi mai rău, fericiri pentru totdeauna pierdute.
Conştiinţa nu mai este limpede şi este zadarnic de a se mai deosebi ceva în grămada de idei şi sentimente înverşunate. În acele momente noi am cedat controlul asupra propriei persoane acelor duhuri rele, necurate care vorbesc şi se zbat. Ce luciditate poate prezenta un suflet în prada unui astfel de tumult?
Disciplina este cucerirea cea mai de dorit, prin care voinţa o impune tuturor exuberanţelor, pentru că inteligenţa trebuie să radieze conştient asupra instinctelor obscure. Este bine de ştiut că orice emoţie, după un oarecare timp, sfârşeşte prin a se impune sufletului aceluia care o exteriorizează cu ajutorul gesturilor.
Influenţa dintre psihic şi fizic este adesea puţin studiată şi se face greşeală de a nu se vedea în această reciprocitate decât o manifestare a celor puţin evoluaţi. În realitate condiţionarea psihic-fizic condiţionează toate fiinţele omeneşti, în orice stadiu de evoluţie ar fi ele. Se ştie că oricât de evoluat ar fi un individ, nu poate scăpa de pericolul automatismului, care se produce şi acţionează în afara disciplinei ferm menţionată de o voinţă”.
Cu cât omul este mai evoluat, cu atât tendinţa spre automatism pierde din importanţă.
Superioritatea unui om se recunoaşte după uşurinţa cu care acesta îşi schimbă intenţia actului spontan în unul voluntar.
Atenţie: se vorbeşte de “intenţie”, deci acesta este nivelul unde se manifestă puterea disciplinei asupra automatismului. Cel ce s-a deprins să se supună disciplinei, voinţei înalte, venită de la Cel de Sus îşi va fixa gândurile şi-şi va intensifica dorinţele superioare pentru a nimici pe celelalte, fireşti.
Trebuie să dea şi dă întâietate totdeauna efortului Duhului Sfânt, micşorând continuu înclinarea spre o sensibilitate nedemnă de un creştin. A stăpâni gesturile, a poseda disciplina abţinerii, a impune tăcere vorbelor deşarte gata să scape, este o calitate a sufletelor mari, serioase, dedicate.
Ce naţiune clară putem avea despre propriile sentimente unele definite, altele în curs de definitivare?
Ce realizări se pot prevedea când aspiraţia interioară nu se conturează decât prin obscuritatea unor gânduri tulburi şi proiecte confuze?
Cum se mai poate recunoaşte vocea prielnică în mijlocul vacarmului mâniei?
Cum se deosebeşte adevărul sub falsa strălucire a poftelor care îl acoperă?
Cum suntem văzuţi în această revărsare necontrolată?
Iată de ce iertarea celor ce noi le-am greşit este cea mai grea! Stau faţă în faţă doi inşi: unul calm, altul mânios. Cel mânios îşi dezgoleşte toată nimicnicia, urâţenia sufletească, răutatea, necinstea, josnicia, grosolănia, perfidia şi alte păcate cu grijă acoperite sau crezute dispărute.
Iată o înfăţişare murdară şi ticăloasă pe care cel în cauză ori o ascunde, ori a crezut-o desfiinţată. Dar nu, în străfunduri răul există pentru că noi ne-am curăţat interiorul şi nu Duhul Sfânt, şi în camera crezută primenită am adus ca locuitor un duh de amăgire şi nu de zidire. Mare este ruşinea celui ce dezvăluindu-se are asemenea spectacol de oferit! Este nevoie de o mare putere sufletească pentru ca cineva să nu se simtă îngrozit văzându-se aşa cum nu şi-ar fi închipuit că este. Sunt oameni şi oameni, gânduri şi gânduri. Pentru cel obişnuit cu luciditatea obţinută prin calm de la Domnul de a privi adânc în el însuşi şi de a citi acolo adevărul despre sine, de a trăi în adevăr şi de a se consuma pentru adevăr. Sufletul omului calm se aseamănă cu o carte închisă cu trei zăvoare, nu se destăinuie decât celui care are cheia. Dar această cheie nu poate sta în mâini vulgare, căci stăpânul nu o dă altuia decât cu bună ştiinţă. De altfel, nici nu este un obiect tangibil pe care să-l poată mânui oricine. Este o cheie ideală: numai cei ai Domnului, cei ce au ales mântuirea au o judecată înţeleaptă şi puterea de a interpreta.
Sufletul celui calm, care a primit pacea şi odihna de la Hristos, Mântuitorul nostru, nu poate fi prădat şi rămâne neclintit în faţa tuturor încercărilor. Mai mult, această carte atât de temeinic ferecată lumii; chiar de s-ar deschide în faţa unei fiinţe superficiale, nu ar putea fi niciodată descifrată.
Raţiunea acestei taine stă în dificultatea pe care o întâmpină cei uşuratici, superficiali în perseverenţa studiului, singurul care mărturiseşte adevărul. Oamenii calmi nu sunt indiferenţi! Ei sunt ca şi entuziaştii pasionaţi de tot ce ţine de domeniul adevărului, dreptăţii şi frumosului. Ei au ardoare, dorinţe de mai bine, admiraţie, însă au şi un Stăpân care le sfinţeşte toate aceste trăiri interioare. Dar ce rol are graiul? Din punct de vedere ştiinţific vorbirea exteriorizează gândurile. Umoriştii au inversat, spunând că prin cuvinte oamenii îşi ascund adevăratele gânduri şi scot la iveală altele, irelevante.
Trecând dincolo de definiţii ştiinţifice sau hazlii să luăm aminte la ceva mult mai important decât disputele înţelepţilor lumii:
“Învaţă să asculţi tăcerea!”

A asculta tăcerea în noi înseamnă a apleca urechea spre a auzi vorbirea dumnezeiască a Duhului Sfânt, fiindcă tăcerea interioară este o sumă de şoapte, este vocea Celui ce locuieşte în templul nostru; ea nu se aude decât în tihna calmului. Prin cuvânt gândurile capătă un trup îmbrăcat în veşminte graţioase sau armură de războinic. Prin vorbe îi facem cunoscut Domnului gândul nostru de mulţumire, de laudă, de îngrijorare, de ajutor şi prin tăcere pioasă îi vom asculta răspunsul. Rugăciunea prin ascultare este de cel mai mare preţ pentru că prin ea ne vorbeşte Domnul nouă, copiilor Săi.
Sâmburele plin trebuie să fie în toate cele vorbite de noi şi Domnului şi lucrărilor însufleţite ale Sale. Domnului, pentru că El vede dacă vorbele noastre sunt pline de miez sau goale. Mai puţin sau chiar de loc îl interesează dacă sunt multe sau puţine, dacă am spus tot ce aveam în plan sau am sărit ceva. Dar miez să aibă vorbele noastre şi în contactul cu aproapele nostru căci fie că în el sălăşluieşte Duhul Sfânt şi deci nu ne putem adresa oricum, fie că sperăm să-l aducem în turma Păstorului şi iarăşi se cade a fi eficienţi în vorbire. Forţa care însufleţeşte pe ascultătorii tăcerii interioare, chiar şi pe vorbitorii eficienţi este Duhul Sfânt, parte a Treimii divine. Numai Duhul Domnului îi determină apariţia şi-i menţine ferm existenţa. A nu vorbi decât necesarul, a robi cuvintele care voiesc să evadeze din închisoarea brezelor e lucru grabnic de cerut şi de pus în practică.
Nu există nici o ocupaţie socială oricât de absorbantă, ca să nu-i permită cuiva câteva minute pe zi de revizuire a gândurilor. Este absolută nevoie de rezervarea unui timp proporţional cu necesităţile lăuntrice ale fiecăruia pentru a asculta în tăcerea creată, voită şi serios menţinută, sfaturile dumnezeieşti, care nu ni se oferă decât în cea mai desăvârşită reculegere.
În luptele vieţii, omul calm are asupra potrivnicilor un dublu avantaj, cu efecte prielnice pentru sine şi buimăcitoare pentru ceilalţi. Când fizionomia nu exprimă decât calm este cu neputinţă să se prevadă ce este în spate. De obicei, cel calm este perceput de celălalt drept indiferent sau slab şi cuprins de această eroare se înaintează năvalnic în dispută. Pilduitor în acest sens este dialogul dintre Isus şi femeia samariteană. Sfântul apostol Ioan ne prezintă această întâlnire (Ioan 4:4-12) ca pe un duel verbal. Hristos are în acest caz de înfruntat şi de biruit o fiinţă vie şi puternică, o femeie înfiptă, mândră, convinsă de valoarea ei de făptură înzestrată cu o inteligenţă vie şi o personalitate marcată. Domnul o acceptă la dialog aşa cum este, se supune tacticii, impetuozotăţii şi regulilor impuse de femeie. De aceea Domnul procedează mai întâi fără grabă, subliniind aspectul întâmplător al întâlnirii lor şi evaluându-şi în espectativă rivala.
Dialogul este strălucitor de la prima încrucişare de vorbe:
Hristos(scurt): Dă-mi să beau.
Samariteanca (mândră de originea sa, deci nu acceptă starea de inferioritate în care sunt puşi samaritenii de iudei; creează din start între ea şi interlocutor o distanţă care să-i permită să se apere): Cum, tu, iudeu, îmi vorbeşti mie?!
Hristos (atacă): Firesc ar fi să-Mi ceri tu Mie să bei.
Samariteanca (se lasă păcălită de calmul şi pretenţiile nejustificate ale interlocutorului său şi îşi permite să devină inamică): Nici găleată nu ai… Nu cumva eşti tu mai mare decât părintele nostru Iacov?
Hristos (nu se sinchiseşte să se apere, să-şi justifice pretenţiile în faţa ei, ci o atacă dintr-o cu totul altă discuţie): Cine bea din apa pe care o dau Eu nu va mai înseta niciodată.
Samariteanca (pragmatică şi deşteaptă nu ratează şansa ce i se oferă): Da, dă-mi apa aceea ca să nu mai vin aici să mă obosesc.
Hristos (dă lovitura de graţie): Cheamă-ţi bărbatul.
Samariteanca (promptă şi sinceră): N-am bărbat.
Hristos (se arată a o cunoaşte aşa cum ea nu se aştepta): Ai spus adevărul… Ai avut cinci… .
Samariteanca (cu o sinceritate dezarmantă pentru amândoi, căci ea îşi recunoaşte starea reală, iar pe El îl face să se mărturisească a fi Fiul Celui ce este): Tu eşti prooroc!
Hristos (îi spune principiile credinţei): cui şi cum trebuie să te închini.
Samariteanca (sigură pe sine): Va veni Mesia.
Hristos (i se descoperă): Eu sunt!
Ca un trăznet din cer arzător de vară la amiază cade peste o muritoare declaraţia divină, bruscă, totală. Cu mâna cu care a dat, cu aceea a primit. A fost nereţinută, sinceră, deşteaptă şi curajoasă, mândră de neamul ei şi chiar de necazurile şi nevoile care i-au dat tărie de caracter şi putere de luptă. Nu s-a lăsat înduplecată că vorbeşte cu un bărbat, şi încă un iudeu. Nu a fost căldicică, căci Domnului nu-i plac căldiceii, a fost ea însăşi, fără ascunzişuri. O fire atât de puternică poate primi o mărturisire de talia celei ce i s-a făcut. În timp ce ea înainta impetuos în dialog, Hristos o cântărea să vadă dacă poate duce un adevăr aşa de mare… S-a dovedit a fi femeie dintr-o bucată şi om de caracter şi nu o mironosiţă.
Intenţie şi neprevăzut! Cu ce gânduri s-a produs acest dialog şi ce deznodământ neaşteptat a avut. Regulile dialogului dintre cel calm şi un interlocutor oarecare nu apar în acest exemplu scriptural foarte clare. Omul calm devine stăpân pe deciziile entuziastului, care în dorinţa obţinerii unui semn de aprobare, sfârşesc prin a uita de prudenţă. Verva sa secătuieşte. Vorbăreţul spune nu numai tot ce are de spus, ci lasă să-i scape şi argumentul care îl condamnă de fapt. Samariteanca îl provoacă pe Isus dacă tot are atâta apă să-i dea şi ei să nu se mai obosească. Dar de ce atâta osteneală, n-ai bărbat să te ajute?! Fără să vrea, vorbăreţul fără frâu ajunge să nu mai aibă nimic de ascuns.
În timp ce omul calm, sub înfăţişare indiferentă urmăreşte pe faţa celui vorbăreţ apariţia tuturor dorinţelor, îndoielilor, speranţelor şi notează cele mai ascunse mişcări ale sufletului. Apreciază situaţia şi la momentul potrivit apare neprevăzutul, neaşteptatul calmului. Când nu mai are nimic de aflat, calmul îşi dezvăluie forţa sa lăuntrică.
Calmul (sau lipsa acestuia) îl poate face pe om sclav sau stăpân. Sau, se mai poate spune că vorba, cuvântul este sclavul, iar, calmul, stăpânul. Fără o disciplină riguroasă în vorbire, cuvintele care par cele mai potrivite, pot fi comparate cu acei prieteni neîndemânatici care stăruie să contribuie la fericirea aceluia pe care cred că îl protejează, în timp ce de fapt lucrează inconştient dar sigur la pierzarea lui. Cuvintele, ca şi păsările nu-şi pot lua zborul în spaţiu fără consecinţă, fără să lase urma trecerii lor. Păsările, chiar când dispar pentru totdeauna lasă o amintire vizuală, o mărturisire; deşi aerul rămâne la fel, martorii îşi amintesc forma şi culoarea păsării care l-a străbătut. La fel e şi cu cuvintele.
Să nu uităm că aceştia sunt sclavi pe care trebuie să-i eliberăm numai cu bună ştiinţă, altfel ele vor inversa rolurile şi ne vom trezi noi ca fiind sclavii vorbelor spuse în deşert, şi chiar condamnaţi de ele.
Liberate fără chibzuinţă ele devin stăpâni tot atât de temut, căci nu mai există ordine, disciplină, control şi măsură.
Prin vorbe nesăbuite omul e de multe ori gata să se răzvrătească şi chiar să distrugă.
Şi iarăşi ajungem la Duhul Sfânt care dă omului calmul de a stăpâni aceşti supuşi nesupuşi! Cucerirea calmului este fructul a numeroase victorii repurtate asupra instinctului.
În memorabilul dialog al lui Isus cu samariteana, El a întruchipat calmul (omul calm), iar ea instinctul (tipul instinctiv). Victoria a fost a calmului, dar pentru că în cel învins, în samariteană, sămânţa Domnului a găsit pământ bun, înfrângerea ei s-a transformat într-o victorie. Plină de bucurie şi-a recunoscut înfrângerea şi a plecat să vestească şi altora ce i se întâmplase. Nobleţea ei este evidentă de felul în care-şi primeşte şi priveşte propria înfrângere: ca un câştig, cel mai mare câştig pe care îl poate avea cineva vreodată! Numai bunul Dumnezeu ştie de câte ori în viaţa noastră nu am jucat fără să vrem (sau…) rolul samaritenei. Dar de câte ori am răspuns ca ea? De câte ori înfrângerea noastră de către un superior în cele creştineşti a stârnit în noi, aidoma ei, bucuria câştigului şi nu dezamăgirea înfrângerii?
(material preluat)

Arta de a vorbi cu delicateţe

Pentru Sara şi Jack unicul mijloc de a rezolva problemele ar fi fost să-şi vorbească fără rezerve. Dar când în inimă ai resentiment sau agresivitate refulată, sau în conversaţie se aruncă frecvente insinuări indirecte, problemele nu se pot rezolva pritnr-un simplu dialog. Discuţiile în acest caz ar deveni interminabile şi nu ar servi decât la complicarea situaţiei şi conducerea partenerilor pe o cale fără ieşire. Sara şi Jack, fără să-şi dea seama au intrat în ciclul …………al provocării mutuale.

Vorbeşte
În general se spune cuplurilor cu probleme: De ce nu vorbiţi despre aceasta? Se presupune că amândoi sunt capabili să exprime ceea ce gândesc şi simt şi să înţeleagă ceea ce spune fiecare. Totuşi, a se concentra doar asupra analizei cuvintelor sau expresiilor care stau la originea unor neînţelegeri, nu va remedia situaţia. În numeroase cazuri, adevărata cauză a neînţelegerilor şi dificultăţilor rezistă în limbajul corporal, tonul vocii, insinuările voalate, presupunerile, semnificaţii atribuite termenilor sau cuvintelor, sau resentimentul datorat unor experienţe similare din trecut.
Dialogul permite exprimarea sentimentelor şi emoţiilor.
Funcţia sa de bază nu e de a furniza o informaţie, ci de a stabili, de a dezvolta şi de a menţine o relaţie.
Calitatea acestei relaţii depinde în amre parte de capacitatea fiecăruia de a se exprima verbal şi de a şti să capteze mesajele interlocutorului.

Dialoguri distructive.
Adesea chiar inconştient, emitem expresii care generează ostilitate şi …….Se vorbeşte despre dialoguldistructiv……….partenerii nu fac altceva decât partenerii să revină la propria lor poziţie oricând să-şi impună criteriile fără să acorde suficientă atenţie argumentelor şi motivelor interlocutorului. “E mai bine dacă o faci, dacă nu….” “Eşti un dezastru”.
Multe persoane folosesc expresii ……. Cu discuţii, cunoscându-le efectul deprimant. Ele critică, judecă, învinovăţesc: “Ideea nu e rea, venind din partea ta”. Ele ridiculizează şi umilesc atunci când nu insultă. “Eşti cu adevărat ridicol. Ca de obicei. Nu te vei schimba niciodată”.
James Dobson vorbeşte de un joc practicat de unele cupluri şi care constă în “Strivirea partenerului”.
În acest joc ……. Participantul – adesea soţul – conform celor spuse de actualul psiholog încearcă să-şi pedepsească partenerul ridiculizându-l şi umilindu-l în prezenţa altor persoane. El poate să-l rănească şi să-l jignească atunci când sunt singuri dar şi în faţa prietenilor încearcă să evidenţieze lucrul acesta şi consideră că a reuşit dacă ajunge să-l facă să-şi piardă controlul, să-l facă să plângă, sau să facă ceva nepotrivit.

“Deformezi totul”.
“Corectorul” se simte obligat să se concentreze asupra informaţiei exacte conform criteriului său. Îşi ….. permanent partenerul, în încercarea de a atrage atenţia asupra lui însuşi şi a-l deprecia pe celălalt rectificând un detaliu oarecare al înfruntării pe care acesta din urmă îl aduce. “Miercuri, când am fost să cinăm la un restaurant cu directorul întreprinderii tale”… cu milă, şi pe un ton obosit el întrerupe: “Era marţi, şi nu era directorul, ci şeful de personal”. Aceasta e o demonstraţie tipică a unei repetabile lipse de delicateţe: A nu-l lăsa pe celălalt să relateze faptele aşa cum le vede el mai ales atunci când micile erori nu devalorizează mesajul pe care doreşte să-l transmită.

Mereu în contradicţie
“Sâmbătă seara va avea loc un concert la centrul cultural…”
“Dar nu vom merge pentru că….”, se gândeşte să spună înainte chiar ca partenerul să-şi fi exprimat dorinţa de a asista sau să facă pur şi simplu un comentariu asupra faptului enunţat. O multitudine de probleme, roade ale unei comunicări defectuoase ar putea fi evitate dacă fiecăruia s-ar permite să-şi exprime în întregime gândurile înainte de a ajunge la nişte concluzii care se dovedesc adesea false.

Cele cinci minute ale comunicării
John Powel în cartea sa intitulată: “De ce îmi e teamă să-ţi spun cine sunt”, vorbeşte de cele cinci nivele de comunicare. Înţelegerea fiecăruia dintre aceste nivele este indispensabilă, dacă vrem să susţinem dialoguri satisfăcătoare şi productive.

Nivelul cinci
Banalităţile.
Acesta este nivelul de conversaţie superficială. “S-ar spune că o să plouă”. “Ce mai faci?” “Ce mă bucur să te văd!” Când întrebăm: “Ce mai faci?”, dacă interlocutorul ăncepe să ne spună, acest lucru ne plictiseşte destul de mult. Normal, când ne întâlnim cu necunoscuţi este mai bine să recurgem la locuri comune, sau banalităţi, decât să rămânem într-o linişte deconcentrantă. Pe de altă parte, această situaţie este acceptată în relaţiile sociale obişnuite şi cel care răspunde, acceptă în general o banalitate după cealaltă fără profunzime. Totuşi, dacă în cuplu, comunicare rămâne la acelaşi nivel (superficial) ne produce o plictiseală teribilă

(material preluat)

Iubirea… pentru romanticii visători ea este o forţă misterioasă care pune stăpânire pe tine deodată, pe neaşteptate, un sentiment de extaz trăit doar odată în viaţă. Iubirea, cred ei, este o problemă care implică doar inima, este ceva care nu poate fi înţeles, ci numai trăit. Iubirea învinge totul şi durează veşnic… .
Acesta este clişeul. Şi, fără nici o îndoială, a te îndrăgosti poate fi o experienţă de o frumuseţe unică. Ce este însă iubirea adevărată?
“X” a întâlnit-o pe “Y” la o aniversare. A fost imediat atras de silueta ei sveltă şi de felul în care râdea. “Y”, la rândul ei, a fost fermecată de ochii lui frumoşi dar şi de felul în care vorbea. Părea un caz de dragoste la prima vedere.
În cursul următoarelor săptămâni, cei doi au fost nedespărţiţi. Apoi, într-o seară, fata primeşte un telefon “răscolitor” de la un fost prieten. Ea şi-a chemat actualul prieten, pe “X” să o consoleze. “X” însă, simţindu-se ameninţat şi dezorientat a răspuns cu răceală.
Dragostea pe care ei o credeau eternă, a murit chiar în acea seară.
Filmele, cărţile, emisiunile Tv. vor să te facă să crezi că dragostea la prima vedere durează veşnic. Sigur, de obicei, atracţia fizică este la început cea care determină două persoane să se remarce reciproc. După cum explica un tânăr:”Este greu să “vezi” personalitatea cuiva”. Însă ce anume “iubeşti” când legătura nu are decât câteva ore sau zile?
Nu este imaginea pe care tu i-o atribui acelei persoane? De fapt, nu ştii prea multe despre gândurile, speranţele, temerile, planurile, obiceiurile, talentele sau capacităţile persoanei.
Ai cunoscut doar exteriorul, nu “omul ascuns al inimii”(1Petru 3:4). Cât de durabilă poate fi o asemenea dragoste?
Mai mult, înfăţişarea exterioară poate fi înşelătoare. Biblia spune:”Dezmierdările sunt înşelătoare şi frumuseţea este deşartă”.
Ambalajul sclipitor al unui cadou nu-ţi spune nimic despre ce se află înăuntru.
De fapt, cele mai frumoase ambalaje pot acoperi un dar nefolositor.
Un proverb spune:”Femeia frumoasă şi fără minte este ca un inel de aur pus în râtul unui porc”(Proverbe 11:12). Inelele de pus în nas erau o podoabă binecunoscută în timpurile biblice.
Ele erau foarte frumoase şi confecţionate din aur masiv. Natural, o asemenea bijuterie ar fi fost prima care să atragă atenţia asupra celei care o poartă. Proverbul compară în mod potrivit o femeie frumoasă, dar fără minte cu o bijuterie deosebit de preţioasă dar pusă în râtul unui porc.
Pur şi simplu, frumuseţea nu se potriveşte cu o femeie fără minte, este o podoabă inutilă. În definitiv, frumuseţea nu o face mai atrăgătoare, după cum nici inelul strălucitor nu înfrumuseţează un porc.
Ce greşeală, deci, să te îndrăgosteşti de înfăţişarea cuiva şi să treci cu vederea ceea ce este persoana respectivă în interior.
Unii cred, totuşi, că inima omului nu greşeşte niciodată când este vorba de sentimentele sale. “Ascultă-ţi inima!”- argumentează ei. “Vei şti când este iubire adevărată”. Din nefericire, faptele contrazic o astfel de idee.
Cu ocazia efectuării unui sondaj, 1079 de tineri între 18-24 de ani au relatat că au avut în medie şapte aventuri romentice până în acel moment. Majoritatea au recunoscut că fostele aventuri au fost simple pariuri, sentimente trecătoare care s-au stins.
Dar, fără excepţie, tinerii respectivi au considerat aventura din acel moment ca fiind iubire.
Totuşi, într-o zi, majoritatea vor considera probabil aventura de acum la fel ca pe cele din trecut “o simplă pasiune”. Tragedia este că mii de tineri se căsătoresc în fiecare an având doar iluzia că sunt îndrăgostiţi, ca să afle în scurt timp că s-au înşelat amarnic. “Bărbaţi şi femei încrezătoare sunt atraşi de pasiune în nişte căsnicii nefericite, asemenea mieilor duşi la tăiere” spune un reputat specialist în psihologia cuplului.
“Cine se încrede în inima lui este un nebun” se spune în Proverbe 28:26. Mult prea des, judecata inimilor noastre este îndrumată în mod greşit sau deviată. De fapt, Biblia spune că “inima este nespus de înşelătoare”(Ieremia), iar proverbul de mai înainte continuă:”Dar cine umblă în înţelepciune va fi scăpat”. Poţi şi tu scăpa de pericolele şi frustrările cu care s-au confruntat alţi tineri dacă înveţi să faci între pasiunea şi iubirea descrisă în Biblie- iubirea care nu dă niciodată greş. Pasiunea este o falsă iubire. Este nerealistă şi egocentrică. Persoanele îndrăgostite spun deseori:”Mă simt foarte bine când sunt cu… Ea mă face să mă simt important… Mă simt… Îmi place…” De câte ori este folosit “mă” sau “eu”? O relaţie bazată pe egoism este sortită eşecului.
Cum descrie Biblia adevărata iubire? 1Corinteni 13 “Dragostea este îndelung răbdătoare, plină de bunătate, dragostea nu este invidioasă, dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se aprinde de mânie, nu se gândeşte la rău”.
De vreme ce “nu caută folosul său”, iubirea bazată pe principiile biblice nu este nici egocentrică, nici egoistă. Este adevărat, un cuplu poate avea sentimente puternice de dragoste şi de atracţie reciprocă. Însă, aceste sentimente sunt echilibrate de raţiune şi de respect profund pentru celălalt.
Când eşti îndrăgostit cu adevărat, veghezi la bunăstarea şi la fericirea celuilalt tot atât de mult ca şi la ale tale. Nu te lăsa copleşit de sentimente care să-ţi distrugă raţiunea.
Relatarea biblică despre Iacov şi Rahela ilustrează în mod viu această iubire, Acest cuplu s-a întâlnit la o fântână unde Rahela adăpa oile tatălui ei. Iacov s-a simţit imediat atras de ea nu numai pentru că “era frumoasă la statură şi plăcută la chip, ci şi pentru că era din poporul lui Dumnezeu”.(Geneza 29:1-12,17)
După ce a petrecut o lună întreagă locuind cu familia Rahelei, Iacov a mărturisit că s-a îndrăgostit de aceasta şi că doreşte să se căsătorească cu ea. O simplă pasiune romantică? Deloc!
Pe parcursul lunii aceleia a văzut-o pe Rahela în mediul ei, cum îi trata pe părinţii ei şi pe toţi cei din jur, cum se ocupa de munca ei de păstoriţă, cât de serioasă şi profundă era credinţa ei.
Fără îndoială că i-a văzut toate calităţile, cât şi defectele. Iubirea lui pentru ea nu era, prin urmare, un sentiment nestăvilit, ci o iubire neegoistă, bazată pe raţiune şi pe respect profund.
Astfel stând lucrurile, Iacov a putut declara că era dispus să lucreze pentru tatăl ei timp de şapte ani ca să o ia de soţie.
Cu siguranţă, că o pasiunea nu ar fi durat atât!
Numai o iubire adevărată şi un interes neegoist au făcut ca acei ani să-i pară câteva zile.
Datorită acestei iubiri adevărate au fost ei în stare să-şi păstreze castitatea pe tot parcursul acelei perioade.
Adevărata iubire nu este deci afectată de timp. Într-adevăr, cea mai bună cale de a ne verifica sentimentele faţă de cineva este, adesea, aceea de a lăsa să treacă un anumit timp. Pentru a cunoaşte persoana care te interesează, care îţi place ai nevoie de timp suficient.
Timpul îţi permite să analizezi atracţia pe care o simţi în lumina Bibliei.
Aminteşte-ţi că iubirea “nu se poartă necuviincios şi nu caută folosul său”. Se interesează prietenul sau prietena ta de reuşita planurilor tale sau numai de ale lui?

Dovedeşte respect faţă de punctul tău de vedere, faţă de sentimentele tale? A exercitat presiuni asupra ta ca să faci lucruri care sunt cu adevărat necuviincioase pentru a-şi satisface pasiunile egoiste? Are tendinţa de a te înjosi în faţa altora sau de a te lăuda? Răspunsurile la aceste întrebări te pot ajuta să-ţi apreciezi sentimentele în mod mai obiectiv. O iubire fulgerătoare atrage după sine dezastrul.
Iubirea adevărată nu se naşte peste noapte. Şi nici persoana care a devenit un bun partener de căsătorie nu este neapărat cineva pe care să-l consideri deosebit de atrăgător. Cum poţi recunoaşte iubirea adevărată? Poate că şi inima ta îşi doreşte ceva, dar încrede-te în mintea ta educată pe baza principiilor biblice. Caută să cunoşti mai mult decât “imaginea” exterioară a unui om. Acordaţi relaţiei voastre timp să se dezvolte. Nu uita, pasiunea atinge un punct maxim în foarte scurt timp, apoi se risipeşte.
Cu timpul, iubirea adevărată creşte tot mai mult în forţă şi devine “legătura desăvârşirii”.

Iubirea

1. Manifestă o preocupare neegoistă pentru interesele celuilalt.
2. Deseori, idila începe lent, necesitând luni sau ani.
3. Eşti atras de întreaga personalitate, de calităţile spirituale ale celuilalt.
4. Efectul asupra ta este că te face o persoană mai bună.
5. Îl vezi pe celălalt în mod realist, chiar şi cu defectele lui dar, în pofida acestora, îl iubeşti.
6. Aveţi neânţelegeri, dar daţi dovadă că le puteţi rezolva cu calm.
7. Vrei să dai şi să împarţi totul cu cealaltă persoană.

Pasiunea

1. Este egoistă, nerestrictivă. Te gândeşti:Ce câştig din asta?
2. Idila începe brusc, necesitând ore sau zile.
3. Eşti profund impresionat sau interesat de înfăţişarea persoanei.
4. Are un efect distructiv, devastator.
5. Este nerealistă. Persoana pare perfectă. Defectele, chiar grave, sunt minimalizate.
6. Certuri dese, dar niciodată rezolvate pe deplin.
7. Accentul este pe “a lua”, “a primi”, iar sexualitatea are un rol major.
(material preluat)

ileana-vulpescu-arta-conversatieiEditura Tempus,Ploiesti

Oamenii despartiti n-au prezent, nici viitor comun.Ei au un biet trecut din care, daca-l tot pigulesc, si-l tot vantura, in loc sa-l lase sa-si doarma somnul, fac un venin al prezentului. Si de venin nu duce nimeni lipsa… 19.

-ma respecta poti sa fii sigur. De altfel, nu iubesti cu adevarat decat pe cine respecti…22

Pentru un parinte nimic nu este mai important decat sa fie iubit de copilul lui. Daca nu stii sa-l faci sa te iubeasca- e o cauza pierduta. Eu as vrea ca fetele mele sa ma iubeasca asa cum am iubit-o eu pe Mama. Acum, cand am copii, imi dau seama cat a iubit-o pe Mama 23.

Casatoria e o institutie, iar lumea e nesfarsita:posiblitati de combinari cate clipe are viata. Sanziana, pe langa alte calitati, are un ape care astazi ti se poate parea fara importanta, dar pe care s-ar putea s-o regret : are o mare capacitate de a tolera defectele. SI inca o calitate, cea mai mare, cea mai profunda: e un om al datoriei, nu pune niciodata placerfea inaintea datoriei: “Maurul si-a facut datoria, maurul poate sa moara” 25

E-atata rutina pe lume si-atat de putin adevar”, dar pentru adevarul asta putin si rar, pentru acest miracol merita sa traiesti. 64. (more…)

-Amintirile unei printese moldave-
Editura Aristarc, Onesti, 2000.

Pentru ciobanii nostri, doar oile conteaza, apoi Dumnezeu, imi spunea intr-o zi un cioban din Tescani, stand sprijinit in ciomag in mijlocul turmei. p. 29

primo-levi-mai-este-oare-acesta-un-om1

Editura Polirom, 2004

Atunci ne-am dat seama, pentru prima data, ca limba noastra nu are cuvinte pentru a exprima aceasta ofensa: desfiintarea unui om. Intr-o clipa, cu o intuitie aproape profetica, ni s-a dezvaluit realitatea: am ajuns la fund. Mai jos de atat un poti sa ajungi: un exista conditie omeneasca mai mizera; nici un e de conceput. Nimic un mai e al nostru: ne-au luat hainele, pantofii, pana si parul; daca am vorbi un ne-ar asculta, iar daca ar incerca sa ne asculte, nu ne-ar intelege . Au sa ne ia si numele, iar dca vom vrea sa il pastram, va trebui sa gasim in noi puterea de a o face in asa fel incat inapoia numelui sa ramana si ceva din noi, asa cum am fost. P.33,34

Inchipuiti-va insa un om caruia, o data cu fiintele dragi, ii sunt luate casa, obiceiurile, hainele, in sfarsit totul, literalmente tot ce poseda; va fi un om gol, redus la suferinta si nevoie, care a uitat de demnitate si discernamant, deoarece este foarte usor ca omul care a pierdut totul sa se piarda si pe sine insusi; intr-atat incat vei putea, cu inima usoara, sa hotarasti viata sau moartea lui dincolo de orice simtamant de afinitate omeneasca, in cel mai fericit caz, pe baza unei simple aprecieri a utilitatii. Se va intelege atunci dublul inteles al sintagmei lagar de exterminare si va filimpede ce vrem sa spunem cu propozitia: a ajunge la fund. P.34,35.

Convingerea ca viata are un scop e inradacinata in fiecare fibra din noi, este o caracteristica a fiintei omenesti. Oamenii liberi dau acestui scop multe nume, gandesc si vorbesc mult despre natura lui; dar pentru noi problema este simpla.
Acum si aici, scopul nostru e sa ajungem pana la primavara. Pentru moment, nu ne batem capul cu altceva. In clipa de fata, dincolo de acest scop nu exista un altul: dimineata, cand e inca intuneric, iar noi, insirati in careu, asteptam la nesfarsit ora plecarii la munca si orice suflare de vant ne patrunde pe sub haine, infiorand cu violenta trupurile lipsite de aparare, cand in jur totul e pamantiu, scrutam cu totii cerul spre rasarit, in speranta primelor semne ale anotimpului mai bland; rasaritul soarelui e comentat zilnic: azi a aparu ceva mai devreme decat ieri, azi e un pic mai cald decat ieri; peste doua luni, peste o luna, frigul ne va lasa in pace si vom avea un dusman mai putin de infruntat. P. 111 (more…)

Editura pentru Literatura, 1968.

La dreapta lui, slabanog, cu imbracamintea soioasa, cu capul tuguiat, cu ochii urdurosi, cu doua maini late, pline de noduri, sedea ghemuit si smerit al doilea fruntas, cel mai instarit gospodar al satului, mosneagul Ladas. De saptezeci de ani, de cand baladuieste pe lume, el se inovoaie intr-una deasupra pamantului, il sapa, il seamana, il secera, sadeste maslini si vii, il stoarce de parca ar vrea sa-i suga si ultima picatura de sange. De mic copil, de cand se stie, nu s-a dezlipit niciodata de pamant. Lacom, nesatul, se arunca asupra gliei, baga in ea o samanta, ii cere o mie, si nu se pomeneste sa spuna vreodata, Slava Lui Dumnezeu, ci carteste mereu nemultumit. Iar acum la batranete nu-i mai ajunge; cu cat se aproprie de moarte si simte ca nu o sa mai faca multa vreme umbra pamantului, se grabeste sa nu scape nimic din mana si sa jupoaie toata lumea. A inceput deci sa dea bani cu camata consatenilor; oamenii nevoiasi isi ipotecheaza viile, ogoarele, casele, iar cand vine vremea socotelii se trezes ca n-au cu ce plati, si-si vand intreg avutul scos la mezat si inghitit de mosneagul Ladas.
Cand il cauti se vaicareste, niciodata nu mananca sa se sature, iar nevasta ii umbla desculta. Singura fiica pe care s-a invrednicit sa o aiba a laat-o sa moara cu zile, zgarcindu-se sa cheme, cand a cazut la pat, un doctor ca sa o vada. Cheltuiala mare spuse el atunci- orasul e departe, cum sa auci un doctor! Si pe urma, ce stiu si ei! Vai de capul lor! Il avem aici pe preotul nostru, el stie multe leacuri vechi, am sa-i platesc sa faca si un maslu, fata o sa se inzdraveneasc, si-o sa ma coste si mai ieftin.
Dar leacurile popii n-au folosit la nimic, maslul a fost zadarnic, caci fata a murit la saptesprezece ani, scapand astfel de tatal ei. Iar el s-a bucurat ca a fost crutat de cheltuielile mari pe care le-ar fi cerut o nunta. Intr-o zi, la cateva luni dupa moartea fetei, se apucase sa faca socoteala; zestre, cam atat; imbracaminte, mese, scaune, atat; ar fi fost nevoie sa chem la nunta toate rudele, si astia vor sa manance cu nemiluita; sa punem pentru bucate, paine, vinuri: atat: A adunat. Foarte multa cheltuiala! Fiica lui l-ar fi saracit. Lasa, nu-i nimic c-a murit. Toti o sa murim odata, Asa, a scapat de necazurile vietii: barbat, copii, boli, spalatul rufelor. A avut nooc. Dumnezeu s-o odihneasca in pace! (more…)

Jeroen Brouwers. – Rosu Ucigas.

Posted: 02/10/2008 in Fără categorie
Etichete:, , , , ,

Editura Univers, Bucuresti, 1997.

Apartin acelui gen de oameni care nu pot fi fericiti: bolnavi de o neliniste permanenta, bolnavi de o frica constanta, de preferinta indopati cu pastille, de preferinta beti crita, de preferinta dormind, de preferinta absentand. p. 51.

Nimic nu exista care sa nu atinga altceva- (fraza repetata in roman)

Cred ca as fi un scriitor prost daca as fi fost ”fericit”: scriitorii fericiti n-au nimic de povestit. p 67

Un scriitor ca mine isi traieste viata de doua ori- a doua oara cand pune in cuvinte ceea ce a trait prima data. p.81

Franz Kafka. -Metamorfoza.

Posted: 02/10/2008 in Fără categorie
Etichete:, , , , ,

Franz Kafka, 1 , Opere Complete.Editura Univers, Bucuresti, 1996.

Cand Gregor Samsa se trezi intr-o dimineata din vise nelinistite, se regasi in patul sau metamorfozat intr-un gandac urias. p.64

Rana grava a lui Gregor, de pe urma careia el suferi mai bine de o luna de zile- si marul ii ramasese, pentru ca nimeni nu indraznise sa-l ia de acolo, infipt in carnea lui ca o aducere aminte vizibila- paru sa-i fi amintit chiar si tatalui ca Gregor, in ciuda infatisarii sale actuale atat de intristatoare si dezgustatoare, era mai departe un membru al familiei, ca nu trebuia tratat ca un dusman, ci ca unul fata de care era o datorie de familie sa-si infranga repulsia si sa-l rabde acolo, nimic altceva decat sa-l rabde. p. 94,95

Ernest Hemingway. -Batranul si marea.

Posted: 02/10/2008 in Fără categorie
Etichete:, , , ,

Literatura clasica universala, editura fundatiei Romania de maine, vol 4, Bucuresti, 1994.

Singur intr-o barca pescuia batranul pe Gulf- Stream si trecusera optzeci si patru de zile fara sa-i cada vre-un peste. In prímele patruzeci de zile ii tinuse tovarasie un baiat. Dar cand s-a implinit sorocul acesta si peste tot n-au prins, parintii i-au spus baiatului, fara doar si poate, batranul e un salao, adica un om mai ocolit de noroc nici ca se mai afla si, la porunca lor, baiatul a trecut pe alta barca ce din prima saptamana a prins trei pesti mari. Tare se intrista baiatul vazandu-l pe batran ca vine zi de zi cu barca goala, si de aceea ii iesea de fiecare data inainte sa-i ajute sa duca fie colagii de saula, fie cangea si harponul, fie panza infasurata in jurul catargului. Vela era peticita cu panza de sac de faina si, asa infasurata, parea flamura nestramutatei infrangeri. p. 122

-Atunci noapte buna! Dimineata am sa te trezesc.
- Dumneata esti ceasul meu desteptator- spuse baiatul.
-Al meu e varsta- ii intoarse vorba batranul. Oare de ce s-or mai trezi batranii asa de devreme? Ca sa le fie ziua mai lunga?
- Un stiu- facu baiatul. Stiu doar ca tinerii dorm pana tarziu si dorm bustean.
- Imi mai aduc si eu aminte- spuse batranul. Te trezesc la timp, n-ai grija.
- Un-mi place s ama trezeasca el. E ca si cum as fi mai prejos decat el.
-Stiu
- Somn usor, mosule!p 130

Cu toata bezna, batranul putu sa desluseasca aproprierea zorilor, si cum vaslea el asa, deodata auzi zgomotul tremurat al pestelui zburator ce tasnea din apa si suieratul aripilor lui intinse cand isi lua zborul in imparatia intunericului. Ii erau tare dragi pestii zburatori, caci pe tot intinsul oceanului nu avea prieteni mai buni decat ei. Il cuprindea mila si de pasari, mai ales de micile randunele de mare, firave si cu pene mohorate, care zboara tot timpul incoace si incolo, tipand si cautand zadarnic. Isi zise in gand: “pasarile au o viata mai aspra decat noi, afara doar de pasarile rapitoare si de cele mari si puternice. De ce or fi oare pasarile atat de gingase si de minunat plamadite, cum sunt bunoara randunelele astea de mare, pe cata vreme oceanul poate fi atat de neindurator? Marea o fi ea buna si frumoasa, dar poate fi si atat de cruda. p. 133.

(Despre mare…) Baranul se gandea insa intotdeauna la ea ca la o femeie, ca la ceva ce daruieste sau tainuieste mari binefaceri, iar daca vreodata se arata salbatica ori rea, isi zicea ca pesemne un poate fi altfel. “Luna o inraureste ca si pe femeie” – isi spunea in sinea lui. p.134

Se uita jur imprejur si isi dadu seama cat era de singur.
Putea sa vada insa curcubee in adancul apei intunecate si funia intinsa deasupra lor, precum si ciudata unduire a marii linistite. Norii se inaltau in vazduh, vestind alizeul, iar batranul privi in apa, unde profilandu-se pe cer, deasupra oceanului, un stol de rate salbatice, care dispareau si apoi se aratau iarasi, si intelese ca pe mare omul nu-i niciodata singur. p. 152

In sfarsit, batranul se trezi.
- Nu te da jos! Ii spuse baiatul. Bea asta!
II turna putina cafea intr-un pahar. Batranul il lua si bau.
-M-au infrant, Manolin! Incepu el. M-au infrant!
- Nu el te-a infrant! Nu pestele!
- Nu. Sigur ca nu! Asta s-a intamplat pe urma. p.187

Sus, la capatul drumului, in coliba lui, batranul adormise iarasi. Dormea tot cu fata in jos, iar baiatul sedea langa el si il veghea. Dormea batranul si visa lei. p. 189.

David Lodge. – Terapia.

Posted: 02/10/2008 in Fără categorie
Etichete:, , , ,

Polirom, 2003,ed. a II-a.

Terapie. Tratarea tulburarilor sau a maladiilor fizice, mintale sau sociale. Collins English Dictionary

“Stii ceva, Soren? N-ai patit nimic, atata doar ca ai obiceiul asta prostesc de-a sta garbovit. Indreapta-te de sale, ridica-te si-o sa vezi ca s-a zis cu boala ta” Christian Lund, unchiul lui Soren Kirkegaard

“Scrisul este o forma de terapie.” Graham Greene


Care-i diferenta dintre un psihiatru si un terapeut prin comportament cognitive? Pai, din cate am inteles, pshiatrul incearca sa descopere cauza ascunsa a nevrozei pacientului, pe cand terapeutul prin comportament cognitive trateaza simptomele care te fac nefericit. p. 24

Cica in fiecare grasan se afla cate-un slabanog care se lupta sa iasa la lumina, iar eu unulii aud strigatele inabusite ori de cate ori ma uit in oglinda. p. 28

Insa in adancul inimii, Jake cred in continuare in mottoul lui Ollie: “Arta pentru arta, dar, bani, pentru DUmnezeu”. p. 101

Nu m-am considerat niciodata o persoana religioasa. Intr-un fel, cred in Dumnezeu. Cred, altfel spun, ca exista Cineva(mai degraba decat Ceva) dincolo de orizontul intelegerii noastre care explica- sau ne-ar explica, daca am fi in stare sa-l intrebam- care-I rostul nostru pe lume si toate cele. Si am un soi de convingere ca traim si dupa moarte, ca sa aflam raspunsul la intrebarile acelea, pur si simplu fiindca e de netolerat sa credem ca n-o sa o facem niciodata, ca in clipa mortii constiinta o sa ne dispara ca un bec pe care-l stingi din comutator. (more…)

A. J. Cronin- Citadela.

Posted: 02/10/2008 in Fără categorie
Etichete:, , ,

Traducere Nicolae Minei-

Editura Orizonturi, Bucuresti

Dar, de fapt cand se simtea jignita si ignorata, era mai curand ingrijorata penru Andrew. Stia ca oamenii bogati nu erau crutati de boli, deopotriva cu cei saraci, ca Andrew putea fi un doctor la fel de bun, atat in strada Green din cartierul Mayfair, cat si in strada Cefan din Aberalaw. Nu-I cerea sa faca in continuare eforturiii atat de eroice ca in zilele cand, aparand in jambiere, pornea la drum pe vechea motocicleta Red Indian. Totusi simtea in adancul sufletului ei ca, in acele vremuri trecute, idealismul sau fusese curat si minunat, iluminand vietile amandurora cu o flacara albastra si limpede. Acum flacara se facuse galbena si sticla lampii era afumata. p.324

Andrew zambi iar cu superioritate.

- Dupa ce ani de zile am umblat pe jos prin toate noroaiele, dupa ce am mancat carnati si scrumbii marinate si am inghitit obraznicii cu duiumul din partea dobitocilor din comitet, dup ace am ingrijit neveste de mineri in dormitoare murdare, propun sa mai schimbam si sa ne imbunatatim soarta. Ai vre-o obiectie?

- Nu glumi cu asta, iubitule. Inainte nu vorbeai asa. Nu vezi, nu-ti dai seama ca esti pe cale sa cazi victima sistemului pe care il combateai, sa ajungi in situatia de care iti era atat de sila? Pe chipu-i indurerat se citea o adanca emotie, Nu-ti mai amintesti cum vorbeai despre viata? Spuneai ca este un atac impotriva necunoscutului, un asalt spre inaltimi…ca si cum ar trebui sa cuceresti o fortareata pe care n-o vezi, dar despre care stii ca este acolo, pe culme… (more…)