Isus vindecă un orb. de Max Lucado

„Când trecea, Isus a văzut pe un orb din naştere.” (Ioan 9:1)

Acest om nu a văzut niciodată un răsărit de soare. Nu putea să distinga purpuriul de roz. Ucenicii învinuiesc arborele genealogic: „Învăţătorule, cine a păcătuit: omul acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb?”(v 2)

Nici unul din ei, răspunde Dumnezeul-om. Pune aceasta conditie pe seama cerului. Motivul pentru care omul s-a născut orb? Pentru ca „să se arate în el lucrările lui Dumnezeu”.(v 3)

Vorbim despre un rol nemultumitor. Ales să sufere. Unii cântă spre gloria lui Dumnezeu. Alţii predau lecţii spre gloria lui Dumnezeu. Dar cine ar vrea să fie orb pentru gloria lui Dumnezeu?

Ce este mai neplăcut– condiţia aceasta sau descoperirea că a fost ideea lui Dumnezeu?

Vindecarea se dovedeşte a fi la fel de surprinzătoare ca şi cauza. „(Isus) a scuipat pe pământ şi a făcut tină din scuipat. Apoi a uns ochii orbului cu tina aceasta.”(v.6)

Lumea abundă de imagini cu Dumnezeul-om: în braţele Mariei, în Grădina Ghetsimani, în Camera de sus, în întunericul mormântului. Isus atingând. Isus plângând, râzând, învăţând…dar niciodată nu am văzut o imagine cu Isus scuipând.[...] Mai mult pe Max Lucado Romania.

E.T.A. Hoffmann. – Elixirele Diavolului

Viata monahala ma mai stapanea si aici, binenteles, fara sa se observe. Oricat ma lauda printul, oricat ma straduiam sa atrag asupra mea prezenta principesei, ea ramanea, totusi, rece si distanta. Da, prezenta mea parea, deseori, s-o nelinisteasca profund, si numai cu mare efort reusea sa-mi arunce cateva cuvinte amabile, ca si celorlalti. La doamnele care o inconjuratu aveam mai mult noroc; exteriorul meu parea sa le fi facut o impresie favorabila si, deoarece ma aflam mereu in cercul lor, am reusit curand sa-mi aproprii acea educatie mondena care se numeste curtoazie si care consta in supletea de a te misca dezinvolt in mijlocul oricarei societati te-ai afla, sid e a te face agreabil, atat prin fizicul, cat si prin conversatia ta. E un talent sa vorbesti despre nimic in cuvinte mari si sa le provoci doamnelor o anumita satisfactie, de a carei cauza sa nu-si poata da seama. Ca aceasta aleasa curtoazie nu se poate manifesta pri lingusiri de prost gust, se-ntelege de la sine, nici chiar intr-o discutie interesanta care suna ca un imn adresat adoratei, fiind o totala consimtire a gandurilor ei cele mai intime, astfel incat fiinta-i sa ti se dezvaluie si sa se oglindeasca, incantata, in reflexul eului tau propriu.

Cine l-ar mai fi putut recunoaste in mine pe fostul calugar? Singurul loc mai primejdios pentru mine era poate biserica, unde cu greu puteam sa ocolesc acele rugaciuni monahale, cu un ritm si o intonatiee specifice. 154, 155

 

In a cui viata oare n-a inloltit candva, pastrata in cel mai adanc ungher al inimii, minunata taina a iubirii! Oricine ai fi, cititorule, daca vei frunzari vreodata aceste pagini, recheama-ti in amintire acea vreme insorita, contempla pentru a nu stiu cata oara gingasul chip al aceleia pe care insusi duhul iubirii ti-a scos-o in cale! Ai avut atunci credinta ca numai in ea iti recunosti fiinta, esenta ta cea mai inalta. Iti amintesi susurul izvoarelor, fosnetul frunzisului, felul in care vantul mangaios de seara iti vorbea despre ea si despre iubirea voastra?

Abandonat pentru tine!

Si pe la ceasul al noulea, Isus a strigat cu glas tare: “Eli, Eli, Lama Sabactani?” adica: “Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai parasit?”(Mt. 27:46)

Abandonat, parasit… unele din cele mai grele cuvinte, stari, sentimente, pe care omul le poate vreodata experimenta. Lasat in urma, pe dinafara, scos din ecuatie, lasat in fata altarului, sunt doar cateva din expresiile inventate pentru a accentua poate aceasta stare de abandon.

Sentimentul acesta de abandon, l-am trait si eu, inca din pruncie. Daca lui Timotei Pavel ii spune, din pruncie cunosti Sfintele Scripturi, in cazul meu ar fi din pruncie cunosti ce inseamna abandonul. La numai doi anisori, doi, dupa un calvar in viata familiei din pricina alcoolului, tata a luat tot, mobila, haine, lucruri, si a plecat. Mi-a luat jucariile, hainutele, lucrusoarele…totul. Am ramas numai cu ce aveam pe mine, un tricou ramolit si niste pantalonasi rupti, si mama la fel, cu ce era imbracata. Ne-a parasit, ne-a abandonat, a plecat si nici nu m-a mai cautat.

La cote mai mari,

Dostoievski. – Crima si Pedeapsa

Va veni ziua de apoi si el ma va intreba.

„Unde este copila care s-a jertfit pentru mama ei vitrega, ofticoasa si rea, si pentru niste copilasi straini? Unde este copila care nu s-a ingrozit de netrebnicia tatalui ei pamantesc, un betiv fara capatai, si a fost milostiva cu el?!” Si va mai spune: „Vino in imparatia mea. Te-am iertat o data…Te-am iertat inco o data…Si-ti iert si acum pacatele tale multe, pentru ca mult ai iubit…” Si o va ierta si pe Sonia mea, o va ierta, stiu bine… Am simtit-o in inima mea cand am fost deunazi la ea!… Si are sa-i judece pe toti si are sa-i ierte si pe cei buni si pe cei rai, si pe cei intelepti, si pe cei smeriti… Iar cand va fi ispravit cu toti ceilalti, va grai catre noi: „Veniti si voi, va spune, veniti voi, betivilor, veniti voi cei slabi de inger, veniti voi pacatosilor!” Si noi vom iesi si ne vom opri in fata lui fara frica. Si el va spune: ”Sunteti niste porci! Aveti chip de animale si apucaturi aidoma lor, dar veniti si voi in imparatia mea!” Atunci vor grai cei preaintelepti, vor grai cei destepti:”Doamne, pentru ce-i primesti si pe acestia?”

Si va raspunde el: „Ii primesc, v-o spun voua, preainteleptilor, ii primesc, v-o spun voua, celor cu minte multa, fiindca nici unul nu s-a crezut vrednic sa fie primit… Si va intinde catre noi bratele, si ne vom arunca in bratele lui si vom plange…si vom intelege totul! Atunci abia vom intelege totul!…Si toti vor intelege…si Katerina Ivanovna…va intelege si dansa…Doamne, vie imparatia ta! 31

 

 

-Ce faci?

-Muncesc.

-Ce muncesti?

-Gandesc, rosti el seios, dupa o scurta tacere.

Nastasia se porni pe ras. Era dintre acele femei care rad usor si, cand se pornea, radea incet, leganandu-se si saltandu-si trupul pana se satura si ea de atata ras.

-Si castigi mult cu ganditul? Izbuti ea, in sfarsit, sa intrebe. 38

 

Oare te mai inchini lui Dumnezeu, Rodea, asa cum faceai altadata, si crezi in bunatatea fara margini a creatorului si mantuitorului nostru? Tare ma tem, in sufletul meu, sa nu fi cazut si tu in mrejele necredintei, atat de raspandita astazi! Daca este asa,

Lew Wallace. – Ben Hur.

 

In cele din urma m-am lamurit, a avut certitudinea, ca un corolar al legii la care reduceam religia pura, ca moartea e numai punctul de despartire in care cei rai sunt parasiti sau pierduti, iar cei credinciosii se inalta la o viata superioara; nu nirvana lui Buddha, sau odihna negativa a lui Brahma, O Melchior, nici conditiile mai bune din Iad, care dupa, dupa credinta grecilor, sunt Raiul, O Gaspar, ci viata- viata activa, fericita, vesnica- VIATA CU DUMNEZEU!  30

 

Aici hindusul scoase un oftat lung si spuse:

-Dusmanul omului este omul, fratele meu.

Balthasar se cufunda in tacere. 31

 

Intr-un impuls simultan, isi unira mainile.

-Ce porunca ar putea fi mai sfanta? continua Balthasar. Dupa ce Il vom fi gasit pe Domnul, fratii, si toate generatiile care vor urma, vor ingenunchea dinaintea Lui impreuna cu noi. Iar cand ne vom desparti pentru a merge fiecare pe drumul lui, lumea va fi invatat o lectie noua- ca Raiul poate fi cucerit, nu prin sabie, nu prin intelepciunea omului, ci prin Credinta, Iubire si Fapte Bune. 33

 

De regula, nu exista cale mai sigura de a-ti atrage antipatia oamenilor decat sa te porti bine acolo unde ei s-au purtat urat. 176

 

…eu cel putin nu vedeam nimic rau in spusa batranului rabin:

„Dumnezeu un poate sa fie peste tot, de aceea le-a facut pe mame.”177

 

-Dumnezeu e bun cu mine, foarte bun, spuse el cu inflacarare.

Nunta Frasinei. (parodie)

Nunta Frasinei

(parodie dupa Nunta Zamfirei de George Cosbuc.)

E lung pamântul, ba e lat,
Dar ca Dancila de sarac
Nici un tigan pe lume nu-i
Si-avea o fata, – fata lui -
Sparietoare ‘n grâu s’o pui
La secerat.

Si ca n’a fost petita des
E lucru tare cu ‘nteles
Dar din tiganii cu caldare,
Câti au trecut pe-a lor carare,
De buna seama pe-ori si care
L-ar fi ales.

Dar unul totusi a venit
Când nimeni n’ar mai fi gândit,
Cioroiu cu plete si barbos,
Ea l-a ‘ndragit pâna la os
Ca doara tocmai Cârtabos
I-a fost menit.

Si s’a pornit apoi cuvânt
Printre tigani si Doamne Sfânt,
La caldarari, la vrajitori,
Caramidari, potcovitori,
A mers cuvântul mai cu spor
Decât un vânt.

Un strigăt de victorie. de Max Lucado

“S-a ispravit”

Opreşte-te şi ascultă. Îţi poţi închipui strigătul de pe cruce? Cerul s-a întunecat. Ceilalţi doi, tâlharii, gem de durere. Gurile ce batjocoreau sunt reduse la tăcere. Poate că e un tunet. Poate că e un plânset. Poate că e tăcere. Apoi Isus îşi trage adânc răsuflarea, îşi lasă picioarele în acel cui bătut de romani, şi strigă: “S-a isprăvit !”

Ce s-a isprăvit?

Planul de răscumpărare a omului a fost îndeplinit. Mesajul lui Dumnezeu către om s-a încheiat.

Lucrările făcute de Isus ca om pe pământ au luat sfârşit. Sarcina de a alege şi învăţa ambasadori s-a terminat. Datoria Lui a fost îndeplinită. Cântecul s-a cântat. Sângele a curs. Jertfa s-a făcut. Boldul morţii a fost îndepărtat. S-a încheiat. [...] Mai mult pe Max Lucado Romania.

Doamne, fa-ma un instrument al pacii tale!

In Scripturi, in istoria bisericii, sunt consemnate diferite conversatii, rugaciuni, ale diferitilor sfinti, cu Dumnezeu. Dupa aceste modele invat si eu sa ma rog, pentru ca, ce-i drept, de multe ori nu prea stiu cum s-o fac.

Deaceea, impreuna cu ucenicii, spun si eu Doamne, invata-ma sa ma rog!

Doamne, fa-ma un instrument al pacii tale:
sa revars iubirea in locul urii,
sa aduc iertarea in locul ofensei,
sa realizez unirea in locul discordiei,
sa proclam adevarul in locul minciunii,
sa sadesc credinta in locul indoielii,
sa trezesc speranta in locul disperarii,
sa aprind lumina in locul beznei,
sa daruiesc bucuria in locul mahnirii.

Doamne, fa sa caut
nu sa fiu mangaiat, ci sa mangai,
nu sa fiu inteles, ci sa inteleg,
nu sa fiu iubit, ci sa iubesc.

Caci cine se daruieste pe sine,
acela primeste,
cine se uita pe sine, acela se regaseste,
cine iarta, acela este iertat,
cine moare,
acela invie pentru viata vesnica.

- Francisc de Assisi -

Crucea. de Max Lucado

Crucea. Poti sa te intorci in orice directie fara sa vezi una? Pe virful unei biserici. Cioplita pe un mormint. Gravata pe un inel sau atirnata de un lant la git. Crucea este simbolul universal al crestinismului. O alegere ciudata, nu-i asa? E ciudat cum o unealta a torturii a devenit intruchiparea sperantei. Simbolurile altor credinte sunt mai optimiste: steaua cu sase colturi a lui David, semiluna islamului, un lotus pentru budism. Totusi o cruce pentru crestinism? Un instrument al executiei?

Ati purta un mic scaun electric la git? Ati atirna pe perete un lat de spinzuratoare placat cu aur? Ati tipari pe un card fotografia unui pluton de executie? Si totusi, noi asa facem cu crucea. Unii chiar [...] Mai mult peMax Lucado Romania.

Zi de zi e primavara.

Cand esti indragostit, totul ti se pare o primavara. Dogoarea si fierbinteala verii te imbie. Toamna tarziu, soarele iti zambeste prin furtuna dezlantuita, iar dincolo de raceala din timpul iernii, ai parte de ardoarea faptului ca nu esti singur.

De fapt, nu exista anotimpuri pentru cei ce se iubesc. Exista doar un anotimp: Primavara. De ce? Pentru ca primavara totul prinde viata. La fel, atunci cand

Legea vs. Harul.

 

 

 

 

 

 

1. Legea ne desparte, ne indeparteaza si ne izoleaza de Dumnezeu.
Harul ne apropie de Dumnezeu, ne uneste cu El si ne alipeste la El.

2. Legea ne obliga sa privim la noi insine.
Harul ne indeamna sa privim la Dumnezeu.

3. Legea ne obliga sa recunoastem ca suntem neputinciosi si neajutorati.
Harul ne face sa ne incredem in ceea ce Dumnezeu poate si este dispus sa faca.

4. Legea ne face preocupati de sine.
Harul ne preocupa cu Dumnezeu.

5. Legea ne arata ca suntem pacatosi, nelegiuiti si pierduti.
Harul ne descopera ca Dumnezeu este plin de indurare si de o dragoste salvatoare.

6. Legea iti spune: FA!
Harul iti spune: FACUT!

7. Legea ne ofera neliniste, insatisfactie, nesiguranta.
Harul ne ofera incheiere, odihna si siguranta.

8. Legea ne spune sa ne temem.
Harul ne spune sa nadajduim.

9. Legea ne osandeste si pretinde pedepsa, fara mila.
Harul aduce mantuire si ofera indurare.

10. Legea se asteapta la perfectiune din partea noastra.
Harul ne ofera perfectiunea lui Hristos in schimbul imperfectiunii noastre.

     La fel cum uleiul nu se amesteca cu apa tot asa nici harul lui Dumnezeu nu se poate amesteca cu Legea. Nu incercati sa o faceti! Dupa cum ne-o demonstreaza realitatea peisajului nostru religios, dintr-o astfel de combinatie s-au nascut “monstrii”!! ( Dale Ratzlaff)

Leonid Andreev.- Jurnalul Satanei.

Astazi se implinesc exact zece zile de cand m-am intrupat in om si duc o viata de pamantean. Singuratatea Mea este plina de maretie. Nu-mi trebuie prieteni, dar simt nevoia sa vorbesc despre Mine si n-am cu cine. Gandurile nu-mi sunt de ajuns. Ele sunt clare, distincte si precise cu adevarat doar atunci cand le exprim prin cuvant. Totul devine limpede numai daca le aliniez la rand ca pe soldati sau ca pe stalpii de telegraf, daca le pun cap la cap ca pe sinele de cale ferata, cu terasamente si curbe, cu constructii de poduri si viaducte, cu gari amplasate in locurile stabilite. Se pare ca oamenii numesc logica si coerenta acest istovitor drum ingineresc, obligatoriu pentru cei ce se vor inteligenti; ceilalti n-au nevoie de asta, ei se pot rataci dupa bunul lor plac.

Efortul redarii prin cuvant este lent, dificil si respingator pentru cel care s-a obisnuit ca dintr-o singura…-nu gasesc cuvantul potrivit-, ca dintr-o singura suflare sa curinda si sa exprime totul. Nu degeaba oamenii isi pretuiesc atat de mult ganditorii. 15

Incepusem sa ma plictisesc..in iad si am venit pe pamant sa mint si sa joc teatru.

Ce e plictiseala, stii prea bine si mult mai bine stii si ce e minciuna. Iar despre joc iti poti face o idee judecand dupa teatrele voastre si dupa actorii celebri de la voi. Tu insuti poate ca interpretezi cine stie ce rol marunt acasa, la parlament sau la biserica. 18

Sunt mandru, orgolios si, daca vrei, chiar vanitos…Tu stii cu siguranta ce-i vanitatea, caci vrei laude si aplauze, desi nu esti decat un prost. 18

Cunoștințe folositoare. VI

Rădăcina de micșunea.

Se curață rădăcina de coajă și se dă copiilor s-o țină în gură când le ies dinții. Fiind dulce, copiii o țin bucuros în gură. E și tare, și frecând cu ea într-una pielița ce acopere dintele, acesta se subțiază și dintele iasă mai cu înlesnire.

 

Apa albuminoasă

Se pregatește  din apă și albuș de ou. Intr-un litru de apă se bat patru albușuri de ou. Se dă copiilor când le merge foalele. Este și o contra-otravă foarte bună, mai ales la otrăvirile cu otrăvuri minerale, cum este cocleala, șoricioaica și altele.

 

Scoaterea petelor de rășină, catran și unsoare de căruță.

Pentru a scoate aceste pete de pe îmbrăcăminte, umezim locul pătat și îl frecăm bine cu unt. Apoi spălăm în uleiu de terepentin, apoi în apa fierbinte. Aceasta o repetăm de doua trei ori, pe urmă punem hârtie sugătoare și călcăm cu mașina fierbinte.

 

Rufaria îngălbenită.

Albituri și pânzeturi care au stat mai mult neîntrebuințate îngălbenesc. Pentru a le da albeață, le fierbem în apa la care am adaugat coji de ouă. 30- 40 de coji la un cazan de 50 de litri de apă. Se fierbe ½ ora, după aceia se spală bine cu săpun și se limpezeste.

 

Vacile țesălate dau lapte mai mult.

Vacile culcându-se pe paie murdare sau pe balegă, se murdăresc. Murdăria de pe piele poate cădea în vasul în care mulgem, se amestecă cu laptele și îi strică gustul.

Laptele unei vaci țesălate, are un gust și un miros plăcut și untul scos din astfel de lapte este foarte bun, pe când laptele și untul dela o vacă cu balegă uscată pe piele ei, are un gust neplăcut și un miros de balegă.

O vacă țesălată zilnic e mai sănătoasă și nu se îmbolnăvește de boale de piele nici nu face păduchi.

De aceea vacile cu lapte să fie țesălate zilnic, cât se poate de bine. Să nu se lase să fie răpănoase.

Țesălatul se face odată pe zi, cu țesala și cu peria.

Cunoștințe folositoare. V

Guturaiul.

Când cineva s-a răcit și are guturai și nasul îi tot curge, par’ca ar fi un isvor nesăcat, e bine să miroase cafeaua când se prăjeste pe foc. Uleiurile mirositoare ce se găsesc în vaporii ce ies din cafeaua prăjită, desfundă nasul, mucozitățile nu mai curg și guturaiul trece.

 

Vânătăile.

Dacă te-ai lovit tare și din pricina loviturii s-a strâns sângele, se face vânătaie. Îndată după lovitură, locul unde s-a făcut vânătaia se freacă incetișor, apoi se leagă cu o cârpă unsă cu smântână.

Unii oameni obicinuiesc să pună pe vânătaie lipitori, crezând că lipitoarea va suge sângele strâns. Nu e bine, căci lipitoarea poate să lase în locul unde i-a înfipt dinții tot feliul de germeni de boale și să te îmbolnavească mai rau.

 

Sughițul.

Adeseori se întâmplă că sughițăm. Sughițul e pricinuit de sgârcirea pieliței ce desparțește coșul pieptului de pântece. Și pentru ca să înceteze sughițul, trebuie să facem ca această pieliță numita diafragmă, să se liniștească. Spre scopul acesta e bine să mâncăm o bucățică de zahăr, sau daca n-avem zahăr, putem să facme să înceteze sughițul și așa, că ne astupăm bine urechile și bem un pahar de apă pe care ni-l ține altul la gură.

Se obicinuește să se delature sughițul și așa, că ținem la departare de o palmă de nas un briceag deschis. Privim țintă la briceag, bând apă rece dintr-un pahar. Sughițul numai decât încetează.

 

Mătrici.

De această boală suferă copii în celea dintâi trei luni după naștere. Se poate ivi și ziua și noaptea. Vine din cauza, ca copilul nu poate mistui laptele. Copilul bolnav de mătrici de obiceiu țipă și plange, își strânge picioarele și lasă vânturi.

Pe pântecele copilului bolnav se pune o cataplasmă caldă de făină de in. Dacă copilul tot mai țipă, i se poate da o lingurița de oleiu de ricină.

 

Baia de tărâțe

Se face din tărâțe. Trei kilograme de tărâțe se fierb în 3 litri de apă. După ce au fiert bine se strecoară printr-o pânză în apa în care se face scalda. In timpul scălzii se poate pune în apa în care se face scaldă și sacul de tărâțe. Această baie se întrebuințează în contra boalelor de piele. Intr-o baie de tărâțe bolnavul poate sta numai 15 minute.

Cunoștințe folositoare. IV

Păstrarea bulionului.

De obicei, o mare parte din bulionul din cutii se strică, prin acrire sau uscare, dacă cutia rămâne mai mult timp deschisă. Pentru a împiedica aceasta, turnăm deasupra bulionului untdelemn bun, un strat de un deget.

 

În contra durerilor de cap.

Fierbe o lingură de chinin în 1 dl, de apă, se strecoară zeama și o bea apoi culcă-te în pat, ia 2 stergare, moaie unul în apă fierbinte, stoarce-l iute și pune-l fierbinte pe rânză, pune peste el stergarul uscat și o pernuță. Dacă stergarul cel ud s-a răcit moaie-l iarași în apa ferbinte. Fă tot asa până te încălzești și te simți mai bine.

 

Cataplasmă de făină de in.

Se face o mamaligă din făină de in cu apă fierbinte. Mămăliga se întinde între doua cârpe și se așează pe partea dureroasă a corpului.

Se întrebuintează mai ales la junghiuri.

Cataplasma de făină de in nu se poate ținea mai mult de o oră căci dospește și miroase.

 

Semințe de gutui.

Se usucă bine și se țin în vase închise și uscate să nu mucezească. Se pregatește din ele ceaiu, bun contra tuselor ușoare, mai ales la copii. Semințele de gutui conțin o materie mucilaginoasă, care înmoaie tusa.

 

Durerile de gat.

Când te doare gâtul și durerea vine din raceală, e bine să te legi în jurul gâtului cu slănină. Legarea se poate face și cu unsoare de porc.Vindecă chiar așa de bine ca și compresa pusă în jurul gâtului.

Cunoștințe folositoare. III

Mușdeiul

Se pregatește din usturoiu. Cățeii de usturoiu se sdrobesc bine într-un tier. Se toarnă puțină apă si se sărează. Zeama aceasta- mușdeiul- se poate întrebuința cu folos în contra durerilor de stomac. Omoară germenii de boale din stomac și face poftă de mâncare.

 

Prăjitul cartofilor

Pentru a rumeni frumos feliile de cartofi, le pudrăm bine cu făină. Untura sau untul trebue să fie încinse și nu prea puține pentru că altfel cartofii se lipesc de fundul tigăii.

 

Castraveți acriți în apă.

Alege castraveți sănătoși și frumoși verzi, spală-i cu apă rece, așaza-i în sticlă (uiaga), pune între ei o rădăcină de hrean curățită și tăiată în bucăți lungi, boabe de piper, frunză de teler, mărariu, sare si o mică bucatică (ca ½ de aluna) de cipsaș leagă sticla punând pe o bucată de pânză curată și deasupra beșica de vita ori papir-pergament,apoi deasupra acestuia un petec ud, care îl împături de câteva ori, ca să nu se uște în grabă, aceasta trebue mai de multeori muiat în apă. Sticla o asezi într-un loc unde este soare pentru toata ziua, o lași acolo 8-10 zile, apoi o așezi în cămară unde aerul e curat și nu e umed și unde iarna nu ingheata.in pivnița bună doară e și mai bine.

 

Șofranul

Să nu-l folosim în mâncări, strică sangele. ca zupa sa fie galbenă ferbem o paradaisă și putină coaje de ceapă in ea. putem prăji câteva bucăți de zahar în puțină unsoare și punem din aceasta atata, ca zupa să captete culoare frumoasă. Sau razi pe răzătoare morcovi roșii, îi prăjești în unsoare, îi slobozi cu zupa sau apă caldă. Se strecură și cu zeama colorezi zupa.

 

Drojde pentru aluaturi.

25 deca cartofi(crumpi) făinosi fierți, apoi curățiți și zdrobiți să mestecă cu puțină apă, să fie ca aluatul, adaugi 3 deca de zahăr care a fost fert cu puțină apă, pune aluatul acesta la un loc cald, dar nu ferbinte, când începe să crească mai adaugi o lingură de bere, si vei avea cam ½ l. d drojde după ce a stat 24 ore.

Cunoștințe folositoare. II

 Plăcinta de nuci

Facem pe cârpător o roata din 20 decagrame de făină albă, inmijlocul ei punem un ou intreg(fără găoace), putină sare, o bucătică de unsoare si putină apă. Batem bine acest aluat, apoi îl tăiem in mai multe bucăți(4-6). După aceea luăm ¼ kilogram de zahăr pisat îl mestecăm cu un kilogram de nuci măcinate, cu doua cuișoare(Gewurznelken) pisate, și  cu coaja rasă dela o lămâe. Ungem cu unsoare o tava, întindem cu vergeaua o bucățică de aluat, îl punem in tavă, punem peste el un pumn bun din preparația de nuci. Întindem și punem o a doua pătură de aluat peste nuci, apoi iar nuci, și iar pătură de aluat, până când am isprăvit. Pe ultima pătură de aluat, punem deasupra spuma dela două albușuri de ou mestecată cu câteva linguri de zahăr mărunt.

 

Tăieței cu dulceață

Frecam 3-4 galbenusuri cu 6 linguri de zahăr mărunt, cu o linguriță de unt și cu un paharel de smântână. Pregătim, tăiem și fierbem tăiețeii, ca de obiceiu, și după ce s-au scurs apa rece de pe ei, îi mestecăm cu preparația de mai sus. Ungem o cratiță cu unt ori unsoare și o presărăm cu pezmet, punem jumatate din tăieței în ea, apoi vine un strat de dulceață, ori magiun (pesmez), punem ceilalți tăieței, apoi îi dăm la copt. După o jumătate de oră îi putem servi sau deștertați în castron, sau în cratiță, în care s-au copt.

 

Tăieței cu nuci ori mac

Pisăm nuci și le mestecăm cu zahar mărunt. Facem tăieței lungi și de o jumătate de deget de lați, îi fierbem în apă sărată, îi scurgem s-apoi punem în castron un șir de tăietei și un sir de nuci cu zahăr. Tot așa se pregătesc și cu mac, în loc de nuci. Tăiețeii sunt buni ca mancare de post.

 

Tăieței cu varză

Tăiem mărunt o căpățână de varză crudă, o sărăm, și dacă a lăsat apă o scoatem și o prăjim în unsoare fierbinte, îi dăm putin piper mărunt și sarea necesară(cui ii place dulce adaugă și puțin zahăr). Cătră varză adăugăm tăieței tăiați  cu pintenul petecuțe,, fierți în apă sărată și scurși.

 

Găluște tiroleze

Trei franzeluțe se moaie în apă și se storc, apoi se dau prin mașina cu 250 gr. cane afumată fiartă, 125 gr. salam de Sibiu, 125 gr. slănină afumată. Se amestecă totul bine, adăugând 3 linguri de făină și o ceașcă cu lapte, în care s-au bătut bine trei ouă. Facem galuște care se fierb în puțină apă cu un vârf de sare. Se serveste cu varză acră crudă.

Cunoștințe folositoare. I

Ghioacele de ou.

Econoama bună nu le leapada; le pisează și mestecându-le cu făină de cucuruz le dă la găini, la purcei, ori chiar și la viței; oase de vită puse pe jar până se pot pisa și apoi pisate praf și mestecate în laturi încă folosesc mult vitelor.

 

Mușchi de oaie cu sos.

Luăm un mușchi de oaie, îl batem bine cu un ciocan de lemn, făcut pentru bătutul cărnii, curătăm carnea de pelițe, o împăunăm cu felioare de slănină, o opărim și ținem 4-5 zile în următoarea murătură: un pahar de vin, unul de oțet, sare, piper, pătrunjel tăiat felioare, frunze de dafin, câteva boabe de cuișoare, 2-3 căpătâni de usturoiu (ai), o ceapă, 3-4 linguri de untdelemn. Mai gustoasă e carnea aceasta friptă la frigare, dar e bună și friptă în mașină (Rohre). Din murătură se poate face sosul cu puțină prăjeală (rântaș) și cu smântână.

 

Chiftele marinate.

Facem chiftelele ca de obiceiu. Până când acestea se frig în unt, facem următorul sos: prăjim în unt ori în grasime o ceapă tăiată mărunt, o înfăinăm cu două linguri de făină de grâu, dacă se rumenește puțin și aceasta o stângem cu supă de carne, punem și două linguri bullion de patlagele roșii, câteva lingurițe de oțet, puțină sare, 2-3 linguri de enihabar și două foi de dafin. Dacă a fiert sosul cu toate împreună, aranjăm chiftelele pentru masă, dăm sosul prin sită, apoi, îl turnăm peste chiftele.

Sosul se poate face și numai din prajeală cu ceapă, stâns cu bullion de carne și acrit cu tarhon murat, din care punem 2-3 linguri.

 

Iepure sau muschi cu sos.

Prăjim în unsoare tot felul de zarzavat, tăiat de-a latul, și ceapa când sunt prăjite nițel, sărăm și piperăm carnea și o punem în tingirea cu zarzavatul, ca să se prăjească, adăugam câteva frunze de dafin și un pahar de vin. Când a scăzut zama și a rămas numai unsoarea, scoatem zarzavatul, îl punem într-o cratiță de fer, îl rumenim cu puțin zahar și putină făină, apoi îl stângem cu bullion sau apă, și ceva oțet. Apoi strecurăm sosul și-l punem din nou să fiarbă; în vremea aceea carnea să se rumenească în unsoarea rămasă. Când e carnea rumenă și sosul fiert, tăiem carnea felii, în sos punem 1 ½ decilitri (1/2 salic) de smantână și-l vărsam peste carne.

H. de Balzac – Eugenie Grandet.

In unele orase de provincie exista case a caror vedere iti inspira o melancolie egala cu aceea pe care ti-o provoaca manastirile cele mai intunecate, landele cele mai monotone sau ruinele cele mai triste. Poate ca in aceste case slasluiesc atat linistea manastirii si ariditatea landelor, cat si ramasitele ruinelor. Viata si miscarea de aici sunt atat de linistite, incat un strain le-ar crede nelocuite, daca n-ar intalni, deodata, privirea stearsa si rece a vreunei fiinte nemiscate, a carei figura, ca o schivnica, se pleaca peste pervazul ferestrei, la auzul unui pas necunoscut. O asemenea melancolie iti inspira si infatisarea unei locuinte situate in Saumur, la capatul unei strazi in panta care duce la castel, prin partea de sus a orasului. [..]5,6

Zgarcenia acestor trei batrani era atat de patimasa, incat, de amar de vreme, ei ingramadeau bani peste bani numai pentru a-i putea contempla in taina. 13

Nu se ducea niciodata la nimeni si nici nu vrea sa primeasca vizite sau sa dea mese, nu facea niciodata zgomot si parea ca economiseste totul, pana si miscarea”.

Intotdeauna femeile au mai multe prilejuri de suferinta decat barbatii si sufera mai mult decat ei. Barbatul are puterea lui si si-o exercita; el actioneaza, umbla, munceste, mediteaza, isi face planuri de viitor si isi gaseste in toate astea, o consolare. Asa facea Charles. Dar femeia sta pe loc, ramane fata in fata cu supararea de la care nimic nu o poate abate, coboara pana in strafundul abisului pe care ea l-a deschis, il masoara si adeseori il umple cu dorintele si cu larimile ei. Viata femeilor va fi alcatuita, intotdeauna, din simtire, iubire, suferinta si devotament. Eugenie avea toate calitatile unei femei, in afara de aceea ce consoleaza femeia. Fericirea sa fusese precum cuiele presarate pe un zid, dupa sublima expresie a lui Bossuet; adunate la un lco, ele nu aveau sa-i umple, intr-o zi, nici macar causul unei palme. 207

Rabinul la golf, in sabat.

     Rabinul din Haifa era un jucator de golf patimas. Peste saptamana fiind innourat, rabinul nu a putut sa joace golf. Sambata dimineata se insenineaza, dar nici atunci nu putea juca golf, din cauza sabatului. Gandindu-se ca nu-l vede nimeni, rabinul s-a furisat totusi pe terenul de golf. Insa tatal sau il vede din Cer si i se adreseaza unui inger:
- Fiul meu incalca sabatul.
- Asteapta, il pedepsesc indata pentru asta! Rabinul ridica crosa si loveste mingea, care intra in gaura de la 500 m.
- Asta numesti pedeapsa? intreba batranul evreu.
- Sigur ! rade ingerul. Ce lovitura!!! Si nu poate spune nimanui! E sabat!

Pachetul cu biscuiti.

Intr-un aeroport statea o tanara care urma sa faca o calatorie mai lunga. Si-a cumparat de acolo o carte ca sa treaca mai repede timpul si un pachet de biscuiti.

S-a asezat pe un scaun, si-a pus bagajele langa el si s-a apucat sa citeasca. La un moment dat s-a intors sa ia un biscuit din pachetul de langa ea. A observat cu surprindere ca la mica distanta era asezat un domn care citea un ziar, si care fara sa-i ceara permisiunea a inceput sa ia si el din pachetul de biscuiti.

Cu toate ca s-a simtit indignata, politetea a impiedicat-o sa ii reproseze ca are un comportament nepotrivit. Dar pe masura ce ea lua cate un biscuit, lua si el unul si asta a facut ca pana la urma tanara sa devina foarte nemultumita.

Cand a luat din pachet penultimul biscuit, ea s-a intrebat plina de resentimente: “Oare indrazneste sa mi-l ia si pe ultimul?”

Barbatul a luat intr-adevar ultimul biscuit, l-a rupt in doua si i-a oferit zambind cald o jumatate. Simtind ca el a depasit limita bunului simt, tanara s-a ridicat furioasa si s-a indreptat spre un alt colt al salii de asteptare.

A deschis geanta ca sa puna inauntru cartea si… spre marea ei surprindere a vazut inauntru pachetul de biscuiti pe care il cumparase. In acel moment a coplesit-o un sentiment de rusine.
A inteles ca pachetul din care mancase nu era al ei, ci al barbatului care citea ziarul… El a impartit plin de bunatate chiar si ultima bucatica pe care o avea, fara sa se simta indignat, superior sau furios.

MORALA:

Oare de cate ori in viata am mancat biscuitii altcuiva? Ar fi mai bine ca inainte sa ne grabim sa-i judecam pe altii sa privim cu atentie in jur… si mai ales in sufletul nostru!

Marturia unei lumanari.

M-ati aprins si vă uitaţi gânditori la lumina mea.
Simţiţi bucurie în suflet? În mod sigur eu mă bucur, pentru că am un sens numai când ard. Nu sunt tristă, chiar dacă arzând, am devenit mai mică. De fapt eu am doar două posibilităţi:

Prima, e să rămân întreagă. Asta ar însemna să nu fiu aprinsă şi atunci nu mă micşorez, dar nici nu-mi împlinesc rostul meu.

A doua, ar fi să răspândesc lumină şi căldură şi prin asta să mă dăruiesc chiar pe mine însumi. Asta e mult mai frumos decât să rămân rece şi fără rost.

Şi voi, oamenii, sunteţi la fel. Când trăiţi numai pentru voi, sunteţi lumânarea neaprinsă, care nu şi-a împlinit rostul. Dar dacă dăruiţi lumină şi căldură, atunci aveţi un sens. Pentru asta trebuie să daţi ceva: iubirea, adevărul, bucuria, încrederea şi dorurile pe care le purtaţi în inimă. Să nu vă temeţi că deveniţi mai mici. Asta e o iluzie. Înlăuntrul vostru e mereu lumină.

Gândiţi-vă, cu pace în suflet, că sunteţi ca o lumânare aprinsă. Eu sunt numai o simplă lumânare aprinsă. Singură luminez mai puţin. Dar când suntem mai multe împreună, lumina şi căldura sunt mai puternice. Şi la voi oamenii e tot aşa, “împreună luminaţi mai mult”.

Intocmai ca un creion…

Copilul îsi privea bunicul scriind o scrisoare. La un moment dat, întreba:

- Scrii o poveste care ni s-a întâmplat noua? Sau poate e o poveste despre mine?

Bunicul se opri din scris, zâmbi si-i spuse nepotului:

- E adevarat, scriu despre tine. Dar mai important decât cuvintele este creionul cu care scriu. Mi-ar placea sa fii ca el, când vei fi mare.

Copilul privi creionul intrigat, fiindca nu vazuse nimic special la acesta.

- Dar e la fel ca toate creioanele pe care le-am vazut în viata mea!
- Totul depinde de felul cum privesti lucrurile. Exista cinci calitati la creion, pe care daca reusesti sa le mentii, vei fi totdeauna un om care traieste în buna pace cu lumea.

Prima calitate: poti sa faci lucruri mari, dar sa nu uiti niciodata ca exista o Mâna care ne conduce pasii. Pe aceasta mâna o numim Dumnezeu si El ne conduce totdeauna conform dorintei Lui.

A doua calitate: din când în când trebuie sa ma opresc din scris si sa folosesc ascutitoarea. Asta înseamna un pic de suferinta pentru creion, dar pâna la urma va fi mai ascutit. Deci, sa stii sa suporti unele dureri, pentru ca ele te vor face mai bun.

A treia calitate: creionul ne da voie sa folosim guma pentru a sterge ce era gresit. Trebuie sa întelegi ca a corecta un lucru nu înseamna neaparat ceva rau, ceea ce este neaparat e faptul ca ne mentinem pe drumul drept.

A patra calitate: la creion nu este important lemnul sau forma lui exterioara, ci mina de grafit din interior. Tot asa, îngrijeste-te de ce se întâmpla înlauntrul tau.

Si, în sfârsit, a cincea calitate a creionului: lasa totdeauna o urma. Tot asa, sa stii ca ceea ce faci în viata va lasa urme, astfel ca trebuie sa încerci sa fii constient de fiecare fapta a ta.

 

Interviu cu Dumnezeu.

 - Ai vrea să-mi iei un interviu, deci… zise Dumnezeu.
- Dacă ai timp… i-am răspuns. Dumnezeu a zâmbit.
- Timpul meu este eternitatea… Ce întrebări ai vrea să-mi pui?
- Ce te surprinde cel mai mult la oameni?

Dumnezeu mi-a răspuns:

- Faptul că:

* se plictisesc de copilărie, se grăbesc să crească… iar apoi tânjesc să fie copii
* îşi pierd sănătatea pentru a face bani… iar apoi îţi pierd banii pentru a-şi recăpăta sănătatea,
* se gândesc cu teamă la viitor şi uită prezentul, iar astfel nu trăiesc nici prezentul, nici viitorul,
* trăiesc ca şi cum nu ar muri niciodată şi mor ca şi cum nu ar fi trăit.

Dumnezeu mi-a luat mâna şi am stat tăcuţi un timp. Apoi am întrebat:
- Ca părinte, care ar fi căteva dintre lecţiile de viaţă pe care ai dori să le înveţe copii tăi?
- Să înveţe că:

* durează doar căteva secunde să deschidă răni profunde în inima celor pe care îi iubesc… şi că durează mai mulţi ani pentru ca acestea să se vindece,
* un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai puţin,
* există oameni care îi iubesc dar, pur şi simplu, încă nu ştiu să-şi exprime sentimentele,
* doi oameni se pot uita la acelaşi lucru şi că pot să-l vadă în mod diferit,
* nu este suficient să-i ierte pe ceilalţi şi că, de asemenea, trebuie să ierte pe ei înşişi.

- Mulţumesc pentru timpul acordat… am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii să ştie?

Dumnezeu m-a privit zâmbind şi a spus:
- Doar faptul că sunt aici, întotdeauna.

 

Legamant. La inceput de drum…

Marius: Te-am cunoscut la începutul noii mele vieţi, noua mea viață în Dumnezeu, când eram pregătit pentru orice, dar nu şi pentru tine. Nu eram pregătit pentru modul în care mă faci să zâmbesc, să tresalt, să fiu mai bun. Eşti o binecuvântare pentru sufletul meu, care nu merită asta. Din momentul în care te-am întâlnit am ştiut că până atunci n-am cunoscut dragostea.

Laura, te iubesc şi aleg să fii soţia mea, să trăiesc cu tine, să te fac să râzi, să stau alături de tine, să adorm în braţele tale, să fiu o bucurie pentru inima ta, şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, o binecuvântare pentru sufletul tău. Ești etern, pentru totdeauna, o pecete pe inima mea.

Laura: Eram o fetiţă prostuţă cu un vis mare şi foarte îndrăgostită.

Si-n caruta, si-n teleguta!

Stii vorba ceea,… si in caruta si in teleguta, reflectarea clara a spiritului romanesc de provincie, preluat insa la scara larga in frumoasa noastra societate. Un concept cunoscut mai degraba la nivel practic, de catre omul obisnuit, avid dupa mai mult.

Mai mult-ul acesta nu e rau, atunci cand e directionat cum si unde trebuie. Insa, prea frecvent se aude astazi ca doar atunci cand vei avea mai multi bani, mai multa avere, mai multe lucruri, destula putere si prestigiu, mai multa recunoastere sociala, profesionala, doar atunci, vei putea fi fericit, implinit.

Sub iluzia asta oamenii isi cheltuiesc viata, gandindu-se ca trebuie sa le aiba pe toate, trebuie sa aiba mai mult, din ce in ce mai mult. Uita insa ca e diferenta mare intre a avea mai mult si a fi mai mult, si ca a fi, intotdeauna determina pe a avea, si nu invers.

Din pacate, numai la sfarsit, solzii cad, si vad deslusit ca aceasta nazuinta dupa nimic, aceasta goana dupa vant costa foate mult. Ba chiar, paradoxal, costul e tocmai propria fericire.

Alta optiune?

Imi vei arata cararea vietii; inaintea Fetei Tale Sunt bucurii nespuse, si desfatari vesnice in dreapta Ta. (Ps. 16:11)

Nu uita deci ,ca nu poti fi simultan cu fundu-n doua luntrii. Nu se poate. De ce? Pentru ca nu poti sa impaci si capra si varza. Alege deci! Capra sau Varza?

Vanatorii nativi din junglele din Africa au un mod interesant de a pune capcane maimutelor. Ei taie o bucata de cocos in doua, o curata, fac o gaura in una din parti atat de larga incat

Nietzsche si Dumnezeu.

Evanghelistul britanic John Blanchard a zis odata: Acum ceva timp, pe un perete din New York un graffiti  anunta: „Dumnezeu e mort. Nietzsche.” Sub aceste cuvinte a fost adaugat, „Nietzsche e mort. Dumnezeu”

Adevar sau fictiune.

Exista o povestioara spusa de marele actor englez Macready. Un predicator eminent i-a spus odata: “As vrea sa-mi explici ceva.” “Ce anume? Nu stiu daca pot explica ceva unui predicator.”

“Care e diferenta dintre mine si tine? Tu apari inaintea multimii noapte de noapte cu fictiune, si multimile vin oriunde mergi tu. Eu predic adevarul esential si neschimbabil, si multimile nu ma urmeaza deloc.”

Raspunsul lui Macready a fost urmatorul: “Ei, pai asta e destul de simplu. Pot sa-ti spun diferenta dintre noi. Eu imi prezint fictiunea de parca ar fi adevar; tu iti prezinti adevarul de parca ar fi fictiune.”

Sven Hassel – Gestapo.

Editura Adevarul Holding, 2008,

“Dindaratul nostru auziram larma si strigate. In vreme ce noi ne repezeam inainte, Micutul si Legionarul se oprira sa astepte, ascunzandu-se in frunzisul des al tufisurilor.

Cei patru ostasi rusi soseau in goana. Erau tineri de tot. Purtau petlitele verzi ale trupelor NKVD. Pe piept le atarnau decoratii. Erau soldati curajosi, dintr-aceia carora le place vanatoarea si le place sa ucida.

Se ivira acolo unde drumul face un cot. Legionarul arata cu degetul gros spre pamant. Micutul radea. Armele lor autoarmate scuipara simultan foc.

Micutul tragea, din picioare, cu pusca-mitraliera lipita de sold; tot corpul sau de urias vibra sub violenta reculului.

Legionarul fredona:

Vino, dulce Moarte, vino…

Rusii se prabusire cu capul inainte. Cand focul inceta, doi mai miscau.

Micutul le dadu lovitura de gratie. Era o practica ce dura cam de la un an, caci pana si cei grav raniti continuau sa lupte.

Dispozitie de siguranta, spuse el razand.

Bine, Micutule. Buna idee. Acum n-o sa mai poata sa ne-mpuste pe la spate.

Plutonul fusese surprins in timp ce pileam cu totii intr-o cabana. Era aniversarea lui Porta. Patrula sovietica se strecurase fara ca nimeni sa prinde de veste. Brusc, geamurile zburara in tandari si patru guri negre de pistol-mitraliera prinsera sa improaste cu foc incaperea. Ne-am trantit la pamant…

Legionarul si Porta expediara cateva grenade prin fereastra, Cum de-am scapat- nimeni n-ar putea explica.

Ne-am regrupat in cariera de piatra, pe partea cealalta a padurii. Lipseau opt oameni.

Pe doi i-am vazut eu cazand, spuse Porta.

Micutul tara dupa el un locotenent rus. Batranul spuse ca prizonierul trebuie aduc pana-n liniile noastre.

Chiar la marginea campului de mine, locotenentul scoase un tipat. Micutul rase, Batranul injura.

Cand iesi din padure, Micutul era singur.

Tampitul asta de ofiter a incercat s-o roiasca, lamuri el.

Cu totii insa bagaram de seama ca latul ii iesea pe jumatate afara din buzunar. Era un lat din sarma de otel, cu doua manere de lemn, zis si „moartea tacuta”.

- L-ai gatuit!, striga, acuzator, Batranul.

Si, ce-i cu asta? Voia s-o stearga, mormai Micutul si-si freca buzunarul pantalonilor.

Ucigasule!, striga Stege. p.5

Ii asteptau doua mari autobuze verzi, spre care ei se indreptara intr-un lung sir. Cincizeci si doi de tineri carora nu le era frica de nimic pe lumea asta.

Timp de trei zile ramasesera in cladirea de pe Stadhausbruke nr. 8.

Nu fura prea maltratati. Se gaseau insa unde se gaseau, aflasera ce sunt frica si lacrimile si devenisera barbati si femei in adevaratul sens al cuvantului, descoperind ca bravura nu-i decat o vorba goala. Brav e numai cel care tine pistolul-mitraliera de partea unde-i tragaciul.

Cu totii capatara cate-o uniforma. Unii murira in timpul instructiei. Altii preferara ei insisi moartea. Altii plangeau. Uitasera rasul.

Nu voisera sa lupte. Razboiul nu-i privea.Dar iata ca trebuiau sa se bata pentru un lucru care nu-i privea.

Dumnezeu v-a dat aripi.

Soren Kirkegaard, filozoful danez din secolul al 19-lea, are o ilustratie despre un oras in care traiau numai rate.

In fiecare duminica, ratele mergeau leganandu-se dintr-o parte in alta de la casa lor, pana la strada principala, la biserica lor. Ele intrau leganandu-se, balabanindu-se in biserica si se asezau pe locurile lor. Corul de rate leganandu-se se aseza pe locurile lor iar indata rata slujitoare apare in fata si deschide biblia pentru rate.

El le citeste…”Ratelor! Dumnezeu v-a dat aripi! Cu aceste aripi puteti zbura! Cu aceste aripi va puteti ridica spre cer si puteti plana ca vulturii. Nici nu perete nu va poate ingradi. Nici un gard nu va poate impiedica. Aveti aripi! Dumnezeu v-a dat aripi ca sa zburati ca pasarile.

Si toate ratele au inceput sa strige „Amin!” si toate, dupa ce s-a terminta serviciul s-au indreptat spre casele lor, balabanindu-se, leganandu-se intr-o parte si-n alta.