Scrisoare catre mama mea. Iti sunt dator…

de ziua ta, mama mea

Iți sunt dator…

Mama … primul cuvânt. Ce cuvânt!  Greutatea acestui cuvânt…

L-ai putea descrie vreodată ? În fiecare limbă, în fiecare națiune, cuvântul care te înalță, care te copleșește, cuvântul care exprimă viața în esența sa.

Este ziua ta…ziua când o altă mamă te-a adus pe lume.

Îi sunt dator ei și-ți sunt dator ție, mama mea.

Da, îți sunt dator…

Îți sunt dator pentru că… ai ales să mă naști. Într-o lume în care milioane de mame aleg să n-o facă, tu ai făcut-o. Ți-ai asumat responsabilitatea pentru mine chiar înainte de a fi și bine știu că până în ultima clipa eu voi fi în gândul tău.

Îți sunt dator pentru că… m-ai crescut. Atâtea mame aleg să n-o facă. Sunt atâția copii în orfelinate, prunci lăsați în stradă, singuri, abandonați pentru că mame, mame ca și tine, au fost prea speriate, prea înspăimântate, atât de înfricoșate, încât… au renunțat. Tu nu ai facut asta! Tu m-ai primit în casa ta. M-ai hrănit. Ai fost acolo…  Nopți târzii, nedormite și zile lungi, încărcate. M-ai ingrijit chiar și când iți răsplăteam prin plâns, scâncet, zgomot amețitor, scutece murdare…

Îți rămân dator pentru că… m-ai iubit. Pentru multe mame copii sunt o povară. Nu și pentru tine! Dacă are mai mulți copii, o mamă poate să-și împartă dragostea și totusi s-o dăruiască fiecăruia întreagă. Tu m-ai avut doar pe mine. M-ai iubit cu toată ființa, cu toată pasiunea! Așa de mare a fost dragostea ta încât atunci când tata m-a abandonat, chiar și atunci,… tu ai rămas. N-ai plecat. M-ai îmbrățișat, m-ai sărutat, mi-ai acordat toată atenția. Nu am rămas singur în noapte ci ai stat langa mine și împreună am pășit prin văi adânci.

Îți sunt dator pentru că …mi-ai zâmbit, m-ai încurajat, m-ai sfătuit cu cuvinte pline de înțelepciune, ai avut răbdare cu mine, m-ai așteptat întotdeauna cu masa pusă, ai rupt din tine ca să-mi fie bine.

Îți sunt dator pentru că… mi-ai dat libertatea să aleg. Nu am luat cele mai bune decizii. Am greșit de multe ori, însă tu ai rămas lângă mine. M-ai acceptat, m-ai înțeles, m-ai sprijinit, m-ai mângâiat, m-ai provocat, m-ai iertat…

Îți sunt dator pentru că… m-ai făcut să mă simt important. Prin importanța pe care mi-ai dat-o am învățat să prețuiesc pe cei din jurul meu. Ai fost mai mult decât o mamă, ai fost un prieten drag. Un prieten la care pot veni în zile senine și în vremuri de răscruce și la care pot găsi ajutor.

O floare, un mulțumesc frumos… nu pot plăti datoria ce ți-o datorez.

Mama, fă din ziua aceasta o zi a bucuriei…

Îți sunt dator să-ți spun… despre Hristos. El îți poate oferi atâta frumusețe. Mai mult decât ar putea cineva s-o facă.  El te poate cuprinde cu totul. El vrea să-I fii totul.

El nu ți-a fost dator și totuși… a dat totul, a făcut totul pentru tine. Doar pentru tine.

Tu ai facut ca viata mea să fie posibilă. Ești frumoasă, unică, incomparabilă, deosebită. Te admir.

Ești mama mea…

8 gânduri despre „Scrisoare catre mama mea. Iti sunt dator…

  1. Crede ca intr-o zi, mama ta va intelege cel mai minunat act de iubire! il vede activ in tine si stiu ca asta nu o lasa indiferenta! Domnul sa’ti binecuvinteze mama cu multi ani fericiti in El si cu o viata vesnica! La multi ani mama lui Marius!! 🙂

    Apreciază

  2. Felicitari!Este ceva cu adevarat emotionant,educativ si intelept cu multa iubire.O felicit si pe mama ta pt ce a facut pt tine si pe restul mamelor care s-au gandit mai intai la copilul lor si dupa la ele.

    Apreciază

  3. Foarte frumos, superb chiar, trist este ca unii copii incep sa nu isi mai pretuiasca parintii, in special mama, pentru ca prin simplul fapt ca sunt atrasi de un anume anturaj, sunt indepartati de parinti si sunt impinsi inspre o alta lume, o lume rea, o lume distrugatoare care ii invata sa faca ceea ce auzim astazi la stiri si la tot pasul. EU cred ca cei care inca mai au o mama, un tata in viata sa ii pretuiasca, pentru ca atunci cand nu mai sunt te gandesti la ceea ce puteai sa faci cand ei traiau. Eu sper ca toti tinerii vor stii sa isi pretuiasca mama si vor sti sa respecte familia asa cum il respecta pe Dumnezeu, care la fel doreste ca noi sa ne respectam parintii.

    Apreciază

  4. e superba scrisoarea si e foiarte trista incat am inceput sa plang cand am citit-o…. ai o imaginatie foarte buna si cred ca mama ta chiar a fost asa….!

    Apreciază

Lasă un comentariu