IMG_3417        Crucii i-au fost atribuite in istorie puteri supranaturale. De-a lungul timpului acest element controversat si mult discutat a capatat diferite semnificatii si forme, fiind preluat ca emblema pentru diferite sisteme socio-religioase. In crestinism, odata cu oficializarea sa, crucea a devenit emblema a sacrificiului hristic, primind diferite valente spirituale. Acest lucru a fost posibil datorita influentei altor religii ce considerau ca diferitele obiecte care au apartinut zeilor sau unor eroi erau inzestrate cu puteri supranaturale care se manifestau la incantatia sau cererea preotului.

     Prin cruce, cat si prin ramasitele martirilor, cum ar fi oasele  sau alte obiecte, a fost creat un intreg sistem religios si s-a desavarsit prin aparitia liturghiei si a inchinarii la moaste, icoane si sfinti. Lucrurile au degenerat, si acum vorbim de “inchinarea inaintea cinstitului lant al sfantului apostol Petru” sau sfanta lance care ar fi apartinut soldatului roman care L-a strapuns pe Mantuitorul.

 

I- Crucea- Scurt istoric.

    Pentru a intelege semnificatia si importanta crucii in crestinism necesara o analiza asupra rolului la popoarele precrestine si la iudei. Semnul crucii avea o semnificatie diferita in functie de civilizatia si cultura acestor popoare. A fost intrebuintata uneori ca simbolul focului sacru si simbolul desavirsirii cugetarii omenesti.

    Cercetarile arheologice au dat la iveala multe vestigii ale civilizatiilor vechi, purtand pe ele cruci de tot felul, dintre care unele au avut cu siguranta caracter simbolic religios. Dintre acestea cele mai importante sunt: a) „crucea cu brate egale”, zisa si „crucea greceasca”; b) „crucea cu toarta”, intilnita mai ales la egipteni, si c) „crucea gamata”, sau cu numirea indiana, „svastica”

    Crucea si-a avut originea printre babilonienii din Caldeea antica si a fost folosita ca simbol al zeului Tamuz. Pentru egipteni crucea in forma de T era socotita semn cosmic si era numita „cheia Nilului”.

    In orice carte despre Egipt ce arata templele si monumentele antice, se poate vedea folosirea crucii. Pe masura ce simbolul crucii s-a raspandit in diferite natiuni, folosirea lui s-a dezvoltat in diferite moduri. Un simbolism asemanator cu cel egiptean s-a gasit la vechile popoare din America, linia orizontala a crucii reprezentind bolta cereasca, iar cea verticala ploaia.

    Printre chinezi, crucea este recunoscuta a fi una dintre cele mai vechi reprezentari artistice. In India a fost un simbol sacru timp de secole. In partea central a Indiei, au fost descoperite doua cruci grele de piatra care dateaza cu mult inaintea erei crestine. Budistii si alte secte, ii insemnau pe adeptii lor pe cap cu semnul crucii. Pe continentul Africa, la Susa, bastinasii infing o cruce in raul Gitche. Femeile Kabile, desi mohomedane, isi tatueaza o cruce intre ochi. Cand spaniolii au ajuns pentru prima data in Mexic, nu si-au putut retine uimirea, spuse Prescott, cand au vazut crucea, simbolul sacru al propriei credinte, inaltata ca obiect de inchinare in templele lui Anahuac. Spaniolii nu stiau ca simbolul inchinarii din cea mai indepartata antichitate…a unor natiuni pagane asupra carora lumina credinismului nu stralucise niciodata, era crucea.

    La Pelemque in Mexic, se afla un templu pagan cunoscut sub numele de Templul Crucii. In vremuri stravechi, mexicanii s-au inchinat unei cruci cu numele de totav (tatal nostru).

    Cu multe secole inainte, in Italia, oamenii au crezut in cruce ca simbol religios. Ea era considerata protectoare si era pusa pe morminte. Monede romane din anul 46 i.Hr. il arata pe Jupiter tinand un sceptru lung care se termina cu o cruce. Grecii au pictat cruci pe panglica pe care o aveau in jurul capului zeul lor, care corespundea lui Tamuz al babilonienilor. Isis era reprezentata avand o cruce pe frunte. Deasupra templului lui Serapis din Alexandria se afla o cruce. Persanii aveau stindarde in forma de cruce in timpul luptelor lor cu Alexandru cel Mare.

    Crucea a mai fost folosita ca simbol religios de catre aborigenii din America de Sud in vremuri stravechi. S-a descoperit olarie antica in Peru, marcata cu semnul crucii ca simbol religios. Niste cruci erau reprezentate si pe vesmintele Rot-n-no, si anume in secolul 15 inaintea erei crestine.

Crucificarea a fost practicata de fenicieni, de cartaginezi si mai tarziu a fost folosita pe scara larga de romani. Numai sclavii, provincialii si infractorii de teapa cea mai joasa erau crucificati, iar cetatenii romani foarte rar. Astfel traditia potrivit careia Petru a fost crucificat, la fel ca Isus, dar Pavel a fost decapitat, este in armonie cu obiceiul antic.

 

    In spatiul romanesc, crucea a fost atestata in orizontul cultural al paleoliticului, raspandit in epipaleolitic si neolitic. O gasim inscriptionata pe tablita circulara descoperita la Tartaria. Tablitele de la Tartaria apartin stravechiului complex cultural timpuriu Turdas-Vincea, propriu  neoliticului sud-est european, datat in mileniul al VI-lea, in jur de 5300–5200 i.Hr. si face parte din scrierea Vechii Civilizatii Europene/Old European Civilization, dovada certa a aparitiei scrierii in sud-estul Europei.

    In acest sens chiar si The Catholic Encyclopedia recunoaste ca, semnul crucii, reprezentat in forma lui cea mai simpla prin incrucisarea a doua linii in unghiuri drepte, exista cu mult inainte de crestinism, atat in E, cat si in V. Este intalnita in trecutul foarte indepartat al civilizatiei umane.

 

    Un punct de referinta in aceasta istorie l-a constituit convertirea la crestinism a lui Grigorie Taumaturgos (Ciudatul) prin Origen in jurul anului 240. El s-a nascut intr-o familie pagana dar foarte bogata. Acesta a lucrat cu mult zel, ajunge episcop in Pont si pentru a atrage pe pagani la crestinism a substituit sarbatorile in cinstea zeilor cu sarbatori in cinstea martirilor crestini. Tot in aceasta perioada potrivit lui Ioan Bunaciu, trebuie sa cautam si cultul moastelor, pentru ca dupa o prigoana ce s-a abatut asupra Pontului in care au murit multi crestini, dupa ce a trecut prigoana, el a adunat ramasitele pamantesti a celor ce au murit in prigoana si le-a adus o deosebita cinstire. Si, deasemenea in aceste imprejurari s-a introdus si cultul crucii. 

 


II- Crucea- Obiect de tortura. 

    Crucificarea ca metoda a mortii a fost folosita in antichitate pentru pedeapsa in cazul crimelor oribile, atat in Egipt, Asiria, Persia, Palestina, Cartagina, Grecia cat si in Roma. Tradia atribuie unei femei, regina Semiramida, introducerea pedepsei cu moartea pe cruce.  Crucea deasemenea a fost folosita in antichitate ca obiect de tortura. Cruzimea acestei forme de pedeapsa capitala consta in rusinea pe care condamnatul si-o atragea asupra sa si in tortura fizica aplicata intr-un mod foarte incet. Partial, ca avertisment pentru ceilalti, condamnatul trebuia sa-si duca singur crucea, parcurgand de obicei un drum destul de lung, strabatand drumuri publice pana la locul executiei, care de obicei se afla, la fel, intr-un loc public. Acolo era dezbracat de haine. Pe cruce condamnatul nu putea sa se ingrijeasca de nevoile trupesti si era batjocura si motivul indignarii trecatorilor.

    Dupa ce infractorul era condamnat, era obiceiul ca victima sa fie biciuita cu flagellum, un bici de piele care, in cazul Domnului Isus, L-a slabit mult si fara indoiala i-a grabit moartea.

    Condamnatul era dezbracat de haine si era intins gol pe pamant, cu barna transversala sub umeri iar bratele sau mainile ii erau legate sau pironite de barna. Aceasta barna transversala era ridicata si prinsa de stalpul vertical  in asa fel incat picioarele victimei, ulterior legate sau pironite, erau ceva mai sus de nivelul pamantului si nu la inaltime cum sunt zugravite adesea. Cea mai mare parte a greutatii trupului era sustinuta de obicei pe tarusul putin iesit in afara (sedile), pe care statea victima. Condamnatul era lasat sa moara pe cruce de foame si de epuizare. Uneori moartea era grabita prin crurifragium, ruperea, zdrobirea picioarelor, ca in cazul celor doi talhari, dar nu si pentru Domnul nostru, deoarece El era deja mort. Se pare ca metoda de crucificare era diferita in diverse parti ale Imperiului Roman. Scriitorii laici ai vremii ezita sa dea relatari detaliate ale acestei  forme de pedeapsa care era cea mai cruda si mai injositoare.

    O lumina noua asupra acestui subiect a fost adusa de de lucrarile arheologice din Iudea. In vara anului 1968 un grup de arheologi condus de V Tzaferis a descoperit patru morminte evreiesti  la Giv’atha-Mivtar, Dealul Amunitiei, in apropriere de Ierusalim, in care s-a aflat un osuar continand oasele unui barbat crucificat, datand probabil intre 7 si 66 d. Hr., daca facem datarea pe baza vaselor de lut caracteristice perioadei irodiene gasite acolo.  Descoperirile privind moartea prin crucificare sunt ingozitoare. Chiar si scriitorii contemporani o descriu ca pe o moarte extreme de chinuitoare. Tinut imobilizat, condamnatul nu se putea feri de frig ori de caldura, ori insecte. Moartea venea tarziu, dupa cateva zile ca rezultat al crampelor muscular, foame, sete, durere. Uneori, victimei i se administra un drog, pentru a calma durerea.

    Crucifiarea este de departe una dintre cele mai groaznice nascociri ale omului.

 

III- Crucea-  Simbol.

    In antichitate, un rol important in istoria omenirii l-au avut cele patru simboluri considerate fundamentale: centrul, cercul, crucea si patratul. Crucea este semnul compus din doua linii intretaiate. Crucea este cea care a stabilit relatia dintre celelalte simboluri fundamentale: la intersectia celor doua drepte se afla centrul; crucea se inscrie in cerc impartindu-l in patru; prin unirea extremitatilor bratelor se obtine patratul, care la randul lui  impartit in doua prin diagonala da nastere triunghiului. Aceste simboluri au dat nastere unui limbaj universal complex. Ca cel mai totalizant dintre simboluri, crucea simboliza pamantul, numarul patru si al patratului, statea la baza tuturor simboluri de orientare raportate la punctele cardinale ceresti. Orientarea spatiala se facea pe directia est-vest (rasaritul si apusul soarelui), iar orientarea temporala pe directia sud-nord (axa de rotatie a lumii), iar prin incrucisarea axelor se ajunge la crucea de orientare totala.

    Cercetand istoria, putem foarte bine realiza ca fiecare religie ori ideologie are un anumit simbol vizual ce zugraveste un aspect semnificativ al istoriei ei si al crezurilor ei. Floarea de lotus, de exemplu, cu toate ca a fost folosita in antichitate de catre chinezi, de egipteni si de indieni, este acum asociata in special cu religia budista. Iudaismul antic a evitat semnele si simbolurile vizuale de frica de a nu incalca porunca a doua care interzice confectionarea chipurilor. Dar iudaismul modern a adoptat asa numitul Scut sau Stea a lui David, o stea in sase colturi, formata prin combinarea a doua triunghiuri echilaterale. Mahomedanismul, este simbolizat printr-o semiluna, cel putin in partea de vest a Asiei.

    Diferitele ideologii au avut si ele simbolurile lor. Simbolul Marxist cu secera si ciocanul, reprezinta industria si agricultura. Svastica, isi are inceputul in urma cu 6000 de ani. Desi simbol al miscarii soarelui pe cer, ori al ciclului celor patru anotimpuri, al creativitatii si prosperitatii, acest simbol a fost preluat de catre germani ca simbol al rasei ariene, iar apoi de Hiter, devenind simbol nazist.

    Crestinismul nu a facut exceptie, avand si el un simbol vizual. Simbolurile pentru a ilustra crestinismul sunt multe, insa reprezentativ, atunci cand faci referire la crestinism este crucea. Cele doua bare ale ei erau inca din antichitate un simbol cosmic al axei dintre cer si pamant. Ca aspect central al intelegerii lor despre Isus, primii crestini nu au dorit sa comemoreze nasterea, ori tineretea ori orice altceva, ci moartea, crucificarea Sa.

    In afara de stalpul de stalpul vertical (crux simplex) pe care victim era legata sau trasa in teapa, existau trei tipuri de cruci. Crux commissa (Crucea Sfantului Anton) avea forma literei “T” de tipar, iar unii cred ca era derivate de la simbolul zelului Tammuz, litera taw; Crux decussate (Crucea Sfantului Andrei) avea forma literei “X”; Crux immisa era crucea obisnuita, alcatuita din doua barne in forma de (+) si potrivit traditiei, Domnul Isus a murit pe o asemenea cruce (Irineu, Haer.2.24.4). Lucrul acesta este intarit de referirile din cele patru evanghelii (Matei 27:37; Marcu 15:26; Luca 23:38; Ioan 19:19-22) la titlul pironit pe cruce deasupra capului lui Hristos.

   Insa de-a lungul timpului acest simbol s-a dezvoltat enorm. Astfel putem identifica o multime de tipuri de cruci si anume: crucea latina,crucea in forma de τ (tau), sau franciscana, crucea sfantului Andrei, sau cruce in forma de X ,crucea sfantului Petru, sau cruce intoarsa, crucea basca, crucea celtica, crucea sau carja papala, crucea greaca, cu bratele egale, crucea egipteana sau ankh, crucea furcata, in forma de Y, crucea cu varfuri, crucea cvadrupla, crucea ancorata, crucea slava, crucea cu trifoi, crucea patriarhala, sau lorena, crucea malteza, crucea ierusalimiteana, crucea occitana, crucea gamata, sau svastika, Mundolsheim, crucea hughenota, crucea scandinava.

   Astazi, insa aceste forme diferite, sunt expuse pe varful acoperisurilor si turnurilor, pe altare, mobilier, vesminte. Pretutindeni, crucea este vizibil onorata si adorata, in sute de moduri. Un scriitor afirma: Dintre mai multe feluri de cruci care sunt la moda ca blazoane, sau steme nationale si bisericesti, diferentiate prin diferite denumiri si forme, nu exista nici una dintre ele a carei existent sa nu poata fi trasata pana in timpul cel mai indepartat din antichitate!”

 

IV- Crucea- Perspective & contraargumente.

   Daca privim istoria omenirii de la origini pina in zilele noastre putem observa doua lemne care au marcat intreaga ei dezvoltare. Primul este pomul cunoasterii binelui si raului din rai, iar al doilea este Crucea pe care a fost rastignit Mintuitorul nostru Iisus Hristos; primul, pare a avea viata, dar aduce moarte, al doilea, pare a fi mort, dar aduce viata. Lemnul pomului din rai a adus moartea pentru om, l-a indepartat din rai pe Adam si tot neamul omenesc, l-a facut pe om sa-si cunoasca trupul si toate placerile care sint legate de el, l-a facut pe om sa inteleaga ce inseamna vitregie, suferinta, durere. Lemnul Crucii, insa, i-a adus viata vesnica, l-a adus inapoi in rai, l-a facut pe om sa-si lepede “haina din piele” si sa inteleaga ca si trupul poate fi transfigurat, l-a facut pe om sa inteleaga si sa pretuiasca dragostea lui Dumnezeu, la care se ajunge prin efort, suferinta, renuntare. Aceasta afirmatie este facuta de catre un preot ortodox si este total nebiblica, viata fiind adusa de Cel ce a murit pe cruce si nu prin acest obiect al torturii.  Crucea in teologia ortodoxa este privita ca unealta de mantuire, iar semnul crucii este o ceremonie religioasa ca si ingenunchierea sau matania. Deheleanu in cartea lui spune ca “acest semn (semnul crucii), exprima o tinta religioasa, o stare sufleteasca de evlavie la adresa lui Dumnezeu”.

    Modul cum se executa semnul crucii ar arata  Sfanta Treime deoarece semnul crucii se face in numele Tatalui, al Fiului si al Duhului Sfant.  Ion Brie scrie despre Sf. Ignatie care spune ca ”Biserica isi are radacina in lemnul Crucii, crestinii fiind ramurile crucii”  In cultura ortodoxa, venerarea Crucii este nedespartita de lauda invierii: Crucii Tale ne inchinam Hristoase, in Sfanta invierea Ta o laudam si o marim” Aceasta perspectiva este iarasi total nebilica, deoarece, evlavia, inchinaciunea sunt stari total spirituale, acestea neputand fi materializate decat prin fapte, iar nu prin diverse simboluri ori obiecte.

    Este binecunoscuta povestea gasirii crucii pe care a fost crucificat Mantuitorul de catre Elena, mama lui Constantin. Legenda spune ca ea a gasit trei cruci si a identificat-o pe cea pe care a fost crucificat Domnul dupa faptul ca facea minuni. Credibilitatea acestei legende este pusa la idoiala de un eveniment semnificativ. Aceasta se leaga de evenimentul isoric al calatoriei care ar fi avut loc in jurul anului 326, dar epocala descoperire nu a fost anuntata decat dupa sinodul de la Niceea din anul 431. Acest lucru arunca o serioasa umbra asupra adevarului despre descoperirea Elenei. In realitate, aceasta perioada din secolul al V-lea a fost marcata de inceputul cautarii relicvelor sfinte, ramasite ale lucrurilor care au apartinut Domnului, apostolilor sau altor sfinti, despre care se considera ca au nu numai  o “valoare” inestimabila, ci si puteri supranaturale.

    Legenda moralizatoare despre batalia de la podul Milvius, ne ingaduie sa afirmam ca ceva s-a petrecut si ca imparatul s-a considerat din acel moment crestin pleaca. In ciuda laudelor aduse de Eusebiu, Constantin nu va fi niciodata un model de crestin, afirma Dr. Ioan Bunaciu. Va primi botezul numai pe patul de moarte. Numeroasele lui victime dovedesc moravuri foarte putin crestine. A fost calaul propriei familii, poruncind uciderea socrului, a trei dintre cumnati, a unui fiu si a sotiei sale.

    Exista doua marturii in aceasta privinta: Eusebiu si Lactantius. Primul scrie foarte vag ca imparatul i-a declarat sub juramant ca a vazut cu ochii lui o cruce de lumina pe cer deasupra soarelui. Actanius care a scris la trei ani de la aceasta intamplare spune ca toate acestea s-au petrecut numai in vis. Probabil Eusebiu l-a inteles gresit pe Constantin. Pe de alta parte stim ca dupa asa zisa vedenie ce a vazut-o Constantin pe cer, el a poruncit sa se faca steaguri cu semnul crucii, aceste steaguri au fost numite in latina “latarum” care se trage de la cuvantul celtic “lavar” care inseamna comanda. Ori istoricul Meyers in cartea sa “Ancient History” spune ca pe aceste steaguri erau scrise monograma numelui lui Isus in greaca X si P. Deci asta inseamna ca semnul pe care l-a vazut Constantin pe cer (daca l-a vazut) nu era crucea de astazi ci numele lui Isus Hristos, potrivit Dr. Bunaciu.

    Insa daca cercetam viata acestui om,  Constantin cel Mare putem observa ca de fapt, acesta n-a vazut nimic pe cer si probabil numai ca sa imbarbateze armata in care stia ca se afla multi crestini a inventat aceasta vedenie, sau cum spune Lactanius a visat. El s-a botezat numai la 337 cu putin timp inainte de a muri si dup ace a dat libertate religiei crestine si s-a ocupat de rezolvarea problemelor ei ca al treisprezecea apostol cum ii placea sa se numeasca a continuat sa poarte titlul de Pontifex Maximus, mare preot pentru pagani. Si chiar daca ar fi avut aceasta vedenie ea nu ne oblige sa facem din cruce obiect de inchinaciune. Admitem ca pe vremea  lui Constantin crestinii au folosit semnul crucii ca semn pentru a se recunoaste unii pe altii. Si noi o acceptam ca semn al crestinismului, de aceea pe unele biserici baptiste, evanghelice gasim cruci. Nu punem la indoiala ca crucea s-a impus in lume ca semn al crestinismului, dar asta nu implica faptul ca sa facem din ea obiect de inchinare.

    Crucea mai este asemanata cu sarpele de arama si asa cum sarpele de arama a adus vindecare la toti cei ce au privit la el tot asa si crucea aduce mantuire pentru toti cei ce o cinstesc (Numeri 21:9). Asemanarea aceasta nu este potrivita deoarece Ioan in Evanghelia sa aseamana pe Isus cu sarpele de arama (Ioan 3:14-15) si nu cu prajina pe care a fost atarnat sarpele. Dar chiar daca am accepta asemanarea crucii cu sarpele de arama si atunci nu trebuie sa ne inchinam in fata crucii, pentru ca evreii au inceput sa se inchine inaintea sarpelui de arama si Dumnezeu a oprit aceasta inchinare prin regale Ezechia (2Imparati 18:4). Sarpele la care se referea VT este un obiect de arama ridicat pe o prajina, iar unealta pe care a fost  rastignit Domnul era formata din doua bucati de lemn. Si n-a fost  confectionata la porunca lui Dumnezeu ci exista ca unealta de tortura.

    O alta perspectiva este data de cea a lui Moise cand s-a rugat, radicand mainile ca Israel sa biruiasca (Exod 17:11-12). Pozitia  lui Moise la rugaciune nu era sub forma de cruce, mainile lui nu erau intinse lateral ca sa formeze crucea in raport cu trupul sau, ci erau ridicate si cand a venit Aron si Hur si i-au sprijini mainile. De fapt evreii aveau obiceiul sa se roage cu mainile ridicate spre cer in semn de implorare si asa a facut si Moise (plangeri 3:41, 1Tim 2:8)

    Crucea este asemanata cu altarul de la Templul din Vechiul Testament, crucea fiind altarul pe care a fost rastignit Domnul Isus. Deci ca oricare altar si crucea trebuie tinuta in mare cinstire. Textele aduse in sustinerea aceasta sunt:Exod 29:37, MAtei 23:19, in textul din Matei insusi Isus a apreciat valoarea altarului si crucea este mai mare ca si altarul de la Templu pt ca pe ea a fost jertfit Isus. Dar in Noul Legamant nu mai este nevoie de altar pentru ca Isus a fost jertfit odata pentru totdeauna. Necesitatea altarului a aparut din jertirea zilnica in Vechiul Legamant. In Noul a incetat aceasta jertfire. Si chiar daca am admite ca crucea este altarul Domului si atunci nu mai avem nevoie de ea in Biserica din moment ce nu se mai repeat jertirea lui Hristos. Nu trebuie sa uitam ca in Israel exista un singur altar la Templu, Hristos deasemenea a fost rastignit pe o singura cruce, apoi daca ar fi sa cinstim crucea trebuie sa o cinstim pe aceea pe care a fost rastignit Domnul, ori aceasta este o imposibilitate pt ca ea a disparut in negura vremurilor, probabil tocmai pt ca oamenii sa n-o zeifice, cum au idolatrizat evreii sarpele de arama.

    Se credea ca imaginea crucii il pazea pe om de duhurile rele si de muscatura scorpionilor, devenind in scurt timp un adevarat talisman. Nu este de mirare ca ea a fost oficializata si impusa ca o norma de credinta. Perspectiva aceasta oferita de Ioan Bunaciu este deosebit de interesanta. Ba, mai mult el isi continua argumentul afirmand ca si astazi se mai pastreaza multe din superstitiile legate de imaginea crucii. Deseori se spune ca a purta o cruciulita la gat e un semn de credinta. Pe casele multora se vede semnul crucii, insa acesta nu este o garantia trairii unei vieti de credinta, ci este doar o superstitie ca aceasta imagine ii poate proteja de rele. Deseori putem vedea vrajitoare ce practica ghicirea si vrajitoria fie folosind o cruce, fie avand o cruce la gat. Multe prostituate fac ce fac avand la gat un lantisor cu o cruce, dar nici vrajitoarele nici prostituatele nu-l poarta ca urmare a credintei in Dumnezeu, ci din superstitie.

 

V- Crucea-  Perspectiva biblica.

    Din punct de vedere teologic, cuvantul “cruce” a fost folosit ca o descirere sumara a evangheliei mantuirii, ca Isus Hristos, “a murit pentru pacatele noastre”. Astfel, “propovaduirea Evangheliei” este ”cuvantul crucii”, “predicarea lui Hristos cel crucificat” (1 Cor.1:17) De aceea apostolul se lauda cu “crucea Domnului nostru Isus Hristos” si spune ca a suferit persecutia “pentru crucea lui Hristos” . Este clar ca in aceste pasaje cuvantul cruce reprezinta toata vestea buna a rascumpararii noastre prin moartea ispasitoare a lui Isus Hristos.

    Cuvantul crucii este si cuvantul impacarii (2Cor. 5:9) Aceasta tema reiese clar din Epistola catre Efeseni si cea catre Coloseni. Prin cruce Dumnezeu a impacat pe evrei si pe cei dintre neamuri surpand zidul de la mijloc, legea poruncilor. Prin sangele crucii Dumnezeu a facut pace, impacand toate lucrurile cu Sine (Col 1:20) Aceasta impacare este in acelasi timp personala si cosmica. Ea are loc pentru ca Isus Hristos a inlaturat actul de acuzare care statea impotriva noastra cu cerintele Sale legale,“pironindu-l pe cruce.”

    In Noul Legamant crucea este un simbol de rusine si umilire, dar si un simbol al intelepciunii si gloriei lui Dumnezeu revelate prin ea. Treapta cea mai de jos a umilirii Domnului nostru a fost faptul ca a indurat moartea de cruce.

    Crucea este semn al unirii noastre cu Hristos, nu doar in virtutea faptului ca noi urmam exemplul Lui, ci in virtutea a ceea ce a facut El pentru noi si in noi. In moartea Lui, noi am murit in El, si “omul nostru cel vechi este rastignit impreuna cu El”, pentru a umbla intr-o viata noua.

    Propovaduirea crucii, propovaduirea mortii Domnului Isus Hristos pe acea cruce este tocmai miezul si nucleul Evangheliei crestine si al mesajului crestin. Subiectul central, lucrul care conteaza mai presus de orice altceva si ceea ce arata clar crucea, moartea pe cruce a Domnului nostru Isus Hristos.

    In Gal. 6:14 deasemnea este amintita crucea intr-un mod figurat.  Pavel este “crucificat fata de lume”. In Filipeni 3:18 deasemeni cuvantul “cruce” e in sens spiritual. Pavel vorbeste aici de oameni care se poarta ca si dusmani ai crucii lui Hristos si vina lor nu era ca daramau cruci din lemn sau din piatra pentru ca in timpul acela nici nu existau, ci ca ei propovaduiau pe Hristos dar nu traiau invataturile Lui. Fil 1:15

    Desi sensul cuvantului “cruce” in Noul Testament este spiritual si se refera la suferinte. Intr-un singur loc avem in insemnarea materiala pentru cuvantul “cruce”. In Ioan 19:17: “Isus ducandu-Si crucea …”este vorba aici de crucea din lemn pe care a fost rastignit, care in vremea aceea era unealta de tortura pentru raufacatorii pedepsiti la moarte prin rastignire. Si probabil ca pe crucea Domnului  au mai fost rastigniti si alti raufacatori, dupa ce a fost luat trupul Sau de pe ea.

 

    Este o adevarata nebunie de a considera sfinte tot felul de obiecte, de lucruri si de a le atribui puteri supranaturale.

   Biserica primara nu a interzis folosirea simbolurilor, nici nu le-a incurajat, pentru ca sa nu se alunece in panta accentuarii simbolului, iar importanta Domnului si Salvatorului Isus Hristos sa scada, asa cum s-a intamplat cu simbolul crucii. Nu este potrivit ca unealta de tortura a Domnului, crucea sa devina obiect de adoratiune, pt ca adoratia si inchinaciunea noastra nu trebuie s-a dam obiectelor materiale oricare ar fi fost rolul lor in viata Mantuitorului. Inchinaciunea I se cuvine numai lui Dumenzeu si lui Isus Hristos. Daca cinstim crucea pentru ca a fost rastignit Domnul pe ea de ce n-am cinsti si piroanele si cununa de spini si biciul cu care a fost biciuit? Apoi daca veneram crucea ar trebui sa o veneram numai pe aceea pe care a fost rastignit Domnul ori aceasta este o imposibilitate pt ca aceasta cruce a disparut in negura vremurilor, tocmai ca sa nu devina obiect de adoratiune si inchinaciune, afirma fratele Bunaciu.

    Primii crestini, chiar au vazut in crucea pe care a murit Isus, un lemn blestemat, un mijloc al mortii si al rusinii. Credinta lor era in ceea ce s-a indeplinit pe cruce. Nu au vorbit niciodata apostolii despre cruce ca despre o bucata de lemn pe care ar putea-o atarna cineva de un lantisor in jurul gatului sau pe care ar purta-o la mana ca talisman.

    Crucea, in sensul mortii Mantuitorului, calvarul, durerea, este poarta catre Imparatia lui Dumnezeu. Este calea mantuirii. Este tocmai modul prin care suntem salvati. Pavel afirma ca el predica aceasta, pentru ca ceea ce s-a intamplat acolo, cand Domnul nostru a murit pe acea cruce, este tocmai ce ne mantuieste. Este faptul prin care salvarea noastra este indeplinita. De aceea Isaac Watts spune: Cand cercetez coplesitoarea cruce. Este ceea ce ne mantuieste si fara de care nu am mai fi salvati deloc.

   Sf. Ambrozie a spus pe drept: “Sa ne inchinam lui Hristos, Regele nostru, care a atarnat pe lemn, si nu lemnului”

 

Bunaciu, Ioan. Exegeza textelor biblice controversate, Bucuresti: Editura Universitatii din Bucuresti, 1999. Brie, Ion. Dictionar de teologie ortodoxa, A-Z, (Bucuresti: Editura Institutului biblic si de misiune al bisericii ortodoxe romane, 1994. Buttrick, George Arthur. The interpreter’s Dictionary of the Bible, New York, Abingdon Press, 1962.  Comby, Jean. Sa citim Istoria Bisericii,vol. I, Bucuresti: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucuresti, 1999. Dictionar biblic, Editura“Cartea Crestina” Oradea, 1995.  FIlip, Cornel. Paganizarea crestinismului apostolic, Fagaras:Editura Agape, 2004. Stott.  John R. W. Crucea lui Hristos, Societatea Misionara Romana, Wheaton, Illinois. 1992.  Woodrow, Ralph Edward. Religia tainica a Babilonului, Fagaras:Editura Agape. http://md.altermedia.info/piatra-din-capul-unghiului/semnificatia-sfintei-cruci-in- ortodoxie_95.html 

http://www.dacii.ro/congres2005/lucrari/horia_taru_crucea.htm  

About these ads
Comentarii
  1. ana maria spune:

    Este foarte bine documentat articolul tau….ar fi fost grozav daca ai fi luat fiecare tip de cruce si sa-l caracterizezi putin….multumim

    Like

  2. theologos spune:

    In 431 nu a fost Conciliu la Nicaea, ci la Efes. La Nicaea au fost doua: 325 si 787. De corectat. Felicitari pentru restul!

    Like

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s