You are currently browsing the monthly archive for iunie 2009.
O altă descoperire fabuloasă. Arheologii de la Vatican cred că au găsit cea mai veche imagine a Sfântului Pavel, datând din secolul IV. Aceasta se află pe zidurile catacombei Santa Tecla din Roma.
Primii creştini îşi îngropau morţii în catacombe şi decorau pereţii interiori cu imagini în stil Pompenian, spun oamenii de ştiinţă, stil în care este pictată şi icoana Sfântului Pavel.
Mai mult, apostolul Pavel ar fi fost îmbrăcat în in, suflat cu aur pur. Pavel?!? Acelaşi Pavel de care ştim noi…?!?
Binenţeles… Te miri de recentele descoperiri? Nu ai de ce. Coincidenţe? Nu, cu siguranţă!
E Anno Paulino…
Anunţul vine în contextul în care 2009 a fost numit “Anno Paulino“ (Anul Sfântului Pavel la ortodocşi), Biserica Romano-Catolică celebrând 2000 de ani de la naşterea sfântului, afirmă cei de la Cotidianul. Şi, bine punctează.
Cine scoate sabia, de sabie va pieri. Cine scoate pistolul va fi împuşcat…
Nu, nu e un film western, ci doar o zi obişnuită la biserică. Ken Pagano, pastor din Louisville, Kentucky a cerut membrilor bisericii să vină cu armele la închinare pentru a promova deţinerea în siguranţă a armelor de foc. Se pare că păstorul a organizat o slujbă pentru a sărbatori dreptul de a purta arme, după ce membrii Bisericii au început să se teamă că preşedintele Obama ar putea înăspri legile în privinţa deţinerii acestora.
Mai mult: Fox News
Christos a fost împărţit? Nu! Pavel? Nici el, că e al lor acum…
Până unde se poate merge în adunarea de argumente în vederea stabilirii autorităţii eclesiale? R: Giulgiu, aşchii şi falange… ori Pavel.
Mai nou, prin probe ştiintifice, prin teste de carbon…Ap. Pavel e al lor. Adevărul scrie că Papa Benedict a declarat duminică faptul că testele de carbon făcute pe oasele descoperite sub Basilica Sfântului Pavel din Roma confirmă faptul că scheletul datează din primul sau al doilea secol.
Da…
Şi, de aici..tam-tam, normal.
Şeful direcţiei culturale al Vaticanului, Gianfranco Ravasi, a spus că descoperirile reprezintă un “eveniment extraordinar” şi o “dovadă elocventă” a creştinismului în secolul întâi.
Catolicii cred că Sfântul Paul a fost înmormântat sub altarul basilicei construită în secolul patru. Petru şi Paul sunt consideraţi ca fiind principalii propovăduitori după moartea lui Iisus Hristos.
Concluzie: X Church, the true Church.
– Ai vocaţie pentru profesorat?!?
- Ce vocaţie bre’… Iese banu’? Asta conteaza pân’ la urmă…Mai lasă-mă cu d’astea, cu vocaţii..d’astea…
Şi te mai miri de calitatea învăţământului în şcolile româneşti…
Ce naşte din pisică, şoareci mănâncă…
caricatura de Mardale
Gusturile nu se discută. Unii o fac. Astfel, în funcţie de cultură întâlnim un anumit număr de “senzaţii ale gustului”. La europeni avem patru (sărat, amar, acru, dulce), la chinezi cinci (sărat, amar, acru, dulce şi acid), la indieni şase (sărat, amar, dulce, acid, picant, astringent), la tailandezi opt (sărat, amar, dulce, acid, picant, astringent, gras, palid)etc.
Aceste senzaţii ale gustului sunt împăcate de specialişti printr-un meniu aflat la intersecţia alimentelor aproape unanim acceptate pe mapamond: pui cu orez şi o banană.
Deşi gustul nu este cel mai nobil dintre simţuri, el este cel mai util. Sf. Ieronim afirma că fără el omul nu poate trăi mult timp, în schimb poate trăi îndelungat fără celelalte simţuri.” Viaţa este scurtă când capacitatea de a te bucura de gustul alimentelor este nulă.
Dacă viaţa fizică este scurtă atunci când papilele tale gustative nu mai fac diferenţa dintre sărat şi amar, acru sau dulce , viaţa spirituală nu există dacă n-ai simţământul gustului divin, spiritual. Gustati şi vedeţi ce bun este Domnul (Ps. 34:8). Ce gust are Dumnezeu? Numai cei ce se înfruptă din El stiu.
În urmă cu ceva ani, Read the rest of this entry »
de Max Lucado
„Nu ştiţi că trupul vostru este templul Duhului Sfânt, care locuieşte în voi?”(1 Cor. 6:19). Pavel a scris aceste cuvinte împotriva obsesiei după sex a corintenilor. „Fugiţi de curvie” scrie în fraza anterioară. „Orice alt păcat, pe care-l face omul, este un pãcat savârşit afară din trup; dar cine curveşte, păcătuieşte împotriva trupului său.(v.18)
Ce scriptură somon! Nici un mesaj nu înoată mai în contra curentului ca aceasta. Cunoşti imnul sexual al zilelor noastre: „Fac ce vreau. E trupul meu.” Răspunsul ferm al lui Dumnezeu? „Nu, nu e. E al meu.”
Înţelege te rog, Dumnezeu nu e antisex. Îndepărtează orice noţiune cum că Dumnezeu ar fi anti-afecţiune şi anti relaţii sexuale. Până la urmă, el a dezvoltat întregul pachet. Sexul este ideea Sa. Din perspectiva Sa, sexul nu e lipsit de sfinţenie.
El vede intimitatea sexuală în felul în care văd eu Biblia familiei. Moştenită din partea tatălui, volumul are sute de ani şi e groasă de cam 30 de centimetri. Plină de însemnări, mâzgălituri, şi un arbore genealogic, care este, după estimarea mea, de nepreţuit. Deci, o folosesc cu grijă.[...]Mai mult pe Max Lucado Romania.
Tot internetul vuieşte de ştirea că Michael a plecat. Michael însă, plecase de mult…
Îmi aduc aminte ce spunea Josh McDowell când a vizitat ţara noastră. Vorbea despre relaţii. Conferinţa a avut un real impact asupra mea. „Cum vrei să-şi amintească oamenii despre tine? Un mare predicator? Un învăţător? Sau, un tata bun?” Un tată bun mi-am zis eu. Îl amintea şi pe G. W. Bush care a fost întrebat la un moment dat care este cea mai mare realizare din viaţa sa. „Copiii mei încă se întorc acasă!”, a răspuns el. Aşa zic şi eu.
Tatăl meu este un beţiv notoriu şi şi-a nenorocit familia. Dacă Christos nu mă întâlnea, probabil îi călcam pe urme. Niciodata nu am putut rosti cuvântul „tată”. Am putut însă să spun la un moment dat „Tată”. De atunci…Viaţa.
Tatăl lui Michael n-a fost nici el tocmai un tată, un tată în tot sensul cuvântului.
Michael Jackson, după cum afirma Josh, a povestit recent ce i s-a întâmplat la prima repetiţie ca şi lider al formaţiei Jackson Five, când Michael avea numai cinci anişori. În timpul repetiţiei, ceva a mers rău şi Michael s-a întors şi a strigat, “Tăticule!” Tatăl său a oprit repetiţia şi a spus sever, “Nu sunt tatăl tău! Eu sunt managerul tău! Şi, să nu uiţi asta vreodată.” Michael a spus ca niciodată nu a uitat.
Recent, în timp ce vorbea la Universitatea Oxford în Anglia la aproximativ 800 de studenţi şi profesori, Jackson specifica despre Help the Children, fundaţia pe care o începuse. După numai câteva minute, a izbucnit în plâns.
Când şi-a recăpătat puterile, după momente bune, a început să explice, “Tot ce vroiam a fost un tată. Un tată care să-mi arate dragoste. Tatăl meu niciodată nu mi-a arătat asta. Niciodată nu mi-a zis, “Michael, te iubesc”"
De aceea spun, Michael plecase de mult…
“Tata” i-a spus asta de nenumarate ori. Dacă L-ar fi cunoscut nu ar fi plecat vreodată.
Mult zgomot pentru nimic săptămâna trecută pe la ştiri. Rebeliuni în Iran din pricina alegerilor, problema nucleară în Coreea de Nord, au fost nimicuri pe lângă ştirea săptămânii: preşedintele Obama a doborât o muscă, afirmă Chuck Colson într-un articol recent. Ce a facut preşedintele a fost mult prea mult pentru cei ce militează pentru un tratament etic al animalelor (People for the Ethical Treatment of Animals). Aceştia au trimis o scrisoare preşedintelui exprimându-şi dezaprobarea. Ei speră ca pe viitor Obama să trateze muştele într-o manieră mult mai umană. I-au trimis chiar şi un dispozitiv de prins muşte, pentru ca apoi sa fie eliberate afară vii şi nevătămate. După cum se pare PETA şi-a schimbat şi direcţia, înglobând nu numai animale, ci şi insecte în lista lor de priorităţi.
Te amuză, întocmai cum precizează şi Colson, însă ridică o problemă destul de importantă. Oameni care preţuiesc animalele, insecte mai mult decât pe alţi oameni. Şi, nu este greu de observat în societate acest lucru. Mini-hoteluri pentru câini şi pisici, pachete de vacanţă pentru patrupede, hăinuţe în funcţie de sezon. Un simplu search pe Google şi descoperi o lume cu totul ciudată, nu departe de tine. Read the rest of this entry »
- “Părinte, vreau să-mi mărturisesc păcatele”.
-“Nu e nevoie fiule să-mi spui nimic: ţi-am citit blogul!”
Ierihon, Israel. O enormă carieră de piatră din era Imperiului Roman a fost descoperită în Valea Iordanului, afirmă oamenii de ştiinţă. Cercetătorii de la Departamentul de Arheologie din cadul Universităţii din Haiafa spun că peştera a fost folosită pe post de mănăstire ori ascunzătoare timp de sute de ani, specifică cei de la Jerusalem Post.
Peştera a fost gasită în Martie în nordul Ierihonului şi este cea mai mare peşteră făcută de om, gasită vreodată în Israel, afirmă ziarul. Locul principal este susţinut de 22 de stâlpi, pe care sunt inscripţionate simboluri specifice Legiunilor Romane, cruci şi diferite simboluri asemănătoare cu cele ale zodiacului.
Mai mult pe România Liberă, Evenimentul, Ziare.ro/Realitatea
Unele lucruri pur şi simplu mă depaşesc. Credeam că nu văd bine. La fel şi în cazul cu ctitoria…
La margine de drum, having fun, relaxing, doi tipi se omenesc cu o bericică… Imagine comună în spaţiul românesc.
Si totusi, care-i problema? Păi,…dacă ţi-aş spune că e pe panoul de la intrare de la o biserică, biserică evanghelică chiar, oare nu s-ar schimba semnificativ abordarea? Şi, dacă adaugi că biserica e destul de mare, cunoscută, dintr-un oraş la fel, mare şi emblematic, iară, poate că ţi-ai pune probleme…
Pe deasupra…comentariu. Reciteşte dacă nu înţelegi la prima încercare. În dreapta- băiat botezat şi pierdut în lume. Ha?!?…Cum?!? Exact! Asta a fost şi reacţia mea.
Care-i scopu’ pân’ la urmă?!? Are gestul vre-o conotaţie morală, spirituală, didactică ? Puţin probabil. Inconştienţă mai degrabă. Pe acolo, oare nu s-a găsit nimeni să vadă o asemenea absurditate ?!?
Da, mă rog..nu mă lungesc cu comentarii. După cum ţi-am spus,…mă depăşesc anumite lucruri.
Prin peregrinările mele ocazionale prin ţărişoară am avut ocazia să dau de o ctitorie baptistă. Drept să-ţi spun, e singura pe care am întâlnit-o…
Felicitări iubiţilor enoriaşi…
Nefericiţii eclipsaţi de sustinătorii examenului de Bac sunt cei ce îşi dau zilele astea licenţa. Examenul de licenţă. Examenul ăla puţin important, la sfârşitul celor 3, 4 ani de studii universitare. Nu e atâta stres ca la Bac, ca doar te-ai călit anii ăştia, dar nu e nici très facile te asigur.
Cu teancul de cărţi pe mese, apelând la alţii pentru diferite traduceri, lucrări date la corectat, discuţii interminabile cu profesorii coordonatori, predări târzii, puncte scăzute, emoţia ultimelor clipe petrecute cu colegii, rectificări peste rectificări şi Cola, foarte multă Cola, Pepsi sau Mountain Dew, uneori cafea..multă cafea, cu puţin lapte de preferinţă. De ce? Pai, să te ţină în priză, de aia… It’s not something to LOL about!
Cos aka eXeGeTu(Cosmin Andone) este unul din ei. I-am facut o poză recent…destul de sugestivă de altfel. Drumul i-a fost pavat cu multă rugaciune şi rauri de cofeina anul ăsta. Hai că poti! Incă putin. Mult succes mâine. The final countdown…
Statisticile pot fi folosite pentru a informa sau pentru a induce în eroare. Uneori pot şoca. Oare nu e şocantă urmatoarea statistică: În al patrulea trimestru al lui 2008 adolescenţii americani trimiteau şi primeau în medie 2, 272 de sms-uri pe lună.
Statisticile provin de la The New York Times în “Texting May Be Taking a Toll. Aceste date au fost discutate de Al Mohler într-un articol recent. Tot acesta prezenta părerea reporterului Kaie Hafner ce oferea o perspectivă a vieţii tinerilor americani. „ Tastează noaptea târziu când părinţii dorm. Tastează în restaurante şi în timp ce trec străzi aglomerate. Tastează în clasă cu mâinile la spate. O fac atât de mult încât au dureri de degete”
Pe Realitatea, recent, o stire de genul ăsta mi-a captat atenţia. Click aici. „Fac parte din generaţia SMS şi sunt mândri de asta. Au dovedit-o cu prilejul celei de-a treia ediţii a Campionatului Naţional de Tastare a Textelor pe celular, desfăşurată la New York.” Câştigătorul? Binenţeles, o puştoaică de 15 ani.
Oare noi cum stăm la capitolul ăsta… N-avem statistici, nici campionate, olimpici,…însă nu este greu să observi trend-ul…până şi copilaşii de la grădiniţă au telefonul legat de gât. Din leagăn, până-n băncile claselor primare şi chiar si-n aula universităţilor…suntem o generaţie de semeseişti profesionişti, proprietate a culturii digitale.
Expansiunea internetului în China, posibilitatea de exprimare publică pe această cale, aduce cu sine, la fel ca şi în offline,…cenzura.
Un astfel de caz este relatat de ASSIST News Service. După cum informează aceştia, saitul Bisericii Shouwang a fost închis de catre Websites Surveillance Section din cadrul Biroului de Securitate Publică Municipală din Beijing.
Pe 13 aprilie, oficiali ai guvernului au ajuns la concluzia că saitul aparţine unei “organizaţii creştine ilegale”, şi a cerut ca un agent să-l închidă.
“Chiar dacă s-a plătit pentru încă un an , saitul a fost închis fără vre-o notificare sau vre-o explicaţie oficială”, a spus un purtător de cuvânt pentru ChinaAid. “Saitul era înregistrat pe numele unei persoane, fiind folosit în general de membrii bisericii pentru a comunica în privinţa diferitelor activităţi ale bisericii şi în scop informativ.”
Dupa examenul de BAC …se numara bobocii. Institutul Teologic Baptist din Bucuresti poate fi o optiune viabila pentru tine daca ai ganduri serioase in a intra in paine, cum spun fratii, pe ogorul Evangheliei.
90.60.90., Miss & Mister…. Femei precum Cleopatra, Elena din Troia, Marlin Monroe, Shakira…au dat şi dau tonul, stabilind idealuri şi ţeluri de frumuseţe. Copii cărora li se sugerează linii concrete de mititei prin păpuşi precum Barbie & Ken. Industrie de miliarde de euro. Vogue, Cosmopolitan etc ce oferă principii în privinţa asta. Sunt puse în balanţă tehnici de chirurgie plastică, lifting-uri faciale, implanturi de şi cu diferite chestii, aplatizări ale abdomenului, liposucţiuni etc …
Trăieşti acest tăvălug?
În frecventele mele plimbări prin Bucureşti,cu ceva timp în urmă am observat un banner gigantic, n-aveai cum să-l pierzi… O reclamă pentru Nivea. “Frumuseţea este mai mult decât un ideal. Frumuseţea este unică, bogată, şi minunată, la fel ca şi viaţa. Este în fiecare din noi şi între noi. Frumuseţea e iubire, viaţă, îngrijire. Frumuseţea e Nivea.“
Să fie asa…? Propun un alt standard, ideal de frumusete. Christos! Ce-ar fi dacă ai răsfoi Biblia, nu Avantaje pentru a observa cu adevărat ce înseamnă sa fii frumoasă. Pe bune… doar, ce-i frumos şi lui Dumnezeu îi place. Da, îi place …dacă începe cu Christos.
Cine s-ar uita la crucea lui Christos şi ar spune, “Treabă bună, Isus. Îmi pare rău că nu ai terminat-o, însă o sa iau eu frâiele.“?
Îndrăznim să punem la îndoiala încoronarea lucrării lui Dumnezeu? Îndrăznim să gândim că cerul are nevoie de ajutorul nostru pentru a ne mântui? Legalismul îl micşorează pe Dumnezeu şi în procesul acesta, încurcă lucrurile cu noi.
Pentru oricine doreşte să câştige cerul, Pavel întreabă, “cum va întoarceţi iarăşi la acele învăţături începătoare, slabe şi sărăcăcioase, cărora vreţi să vă supuneţi din nou?… Unde este, deci, fericirea voastră?”(Galateni 4:9, 15).
Legalismul este lipsit de fericire pentru că legalismul este fără sfârşit. Întotdeauna este un alt curs de frecventat, persoană de învăţat, gură de hrănit. Deţinuţii încarceraţi în mântuire-proprie găsesc de lucru dar niciodată fericire. Cum ar putea? Ei nu ştiu niciodată când se termină. Legalismului i se scurge fericirea.
Harul, pe de altă parte, oferă pace. Creştinul se încrede într-o lucrare încheiată.
Harul oferă odihnă. Legalismul niciodata nu o face. Atunci de ce îl îmbrăţisăm? „Cine se încrede în inima lui este un nebun”(Proverbe 28:26). De ce ne încredem în noi înşine? De ce adăugăm la lucrarea încheiată a lui Dumnezeu?
Adevărul este că nu o facem. Dacă credem că o facem, am pierdut mesajul.[...]Mai mult pe Max Lucado Romania.
Piatra de educaţie a unui om este comportamentul său la masă, afirma doamna Marinescu în a sa carte, Codul bunelor maniere astăzi. Omul de obicei mănâncă în compania celorlalţi. Chiar acest cuvant,companie, se pare că este derivat din latină şi semnifică tocmai actul de a împărţi pâinea, a împărţi masa cu cineva. Astfel, a manca împreună cu devine un simbol relational, dar şi o oglindă a valorilor culturale existente.
Oare cata educatie aveau tipii din evu’ mediu…
Iata ce spune J.L. Flandrin:
„în Evul Mediu, îţi întindeai mâna în farfuria comună, îţi sorbeai fiertura în doi sau în trei din acelaşi blid, îţi mâncai bucata de carne de pe acelaşi fund de lemn, îţi muiai buzele în aceeaşi cupă care circula de jur împrejurul mesei, te lipseai de cuţite, de linguri, pe care nu şi le însuşise încă nimeni, îţi înmuiai bucata de pâine sau de carne în solniţe sau în castronaşe cu sos comune.”
Da, ma intreb de cata educatie dam dovada noi azi…cand ne ospatam cu fast-food-u’ la KFC, MacDonald’s, BurgerKing’ sau orice alt tip de restaurant de gen. Prin meniuri de tipul take-out, take-away, semi-preparate, grab’n go, junk food, mai pe larg, ne indreptam cu siguranta inspre zona evului mediu …
Manualele de conduită specifică reguli destul de clare în aceasta privinţă. De pildă, lingura şi cuţitul se ţin în mâna dreaptă. Nu există nici o excepţie de la această regulă. Chiar şi pentru stângaci. Furculiţa este ţinută în mâna stângă când se utilizează cuţitul în acelaşi timp cu ea. Când terminam de tăiat cu cuţitul bucăţica pe care vroiam s-o mâncăm, trecem furculiţa în dreapta; dacă suntem îndemanatici, putem mânca şi cu stânga. La sfarşitul unui fel de mancare, în farfuria care trebuie luată paralel cuţitul şi furculiţa, cu dinţii în jos. În timp ce mâncam, ţinem tacâmul deasupra farfuriei, fără să-l ridicam prea mult în aer şi fără să gesticulăm cu el. Cuţitul se ţine între degetul mare şi cel mijlociu, arătătorul sprijnindu-se pe spatele mânerului. În nici un caz nu se pune arătătorul pe spatele lamei. Când folosim fuculiţa, o întoarcem cu dinţii în jos pentru a o înfinge în bucata din farfurie. Brânza se duce la gura cu furculiţa (dar fără ca dinţii acesteia să fie infipţi în ea! ), nu cu cuţitul. Când bem, păstrăm tacâmul în farfurie: furculiţa la stânga, cu dinţii în jos, şi cuţitul la dreapta, cu lama sprijinită de marginea farfuriei. Dacă farfuria este goală şi punem tacamurile încrucişate, este semn că dorim să fim serviţi înca o data din felul respectiv.
Eh..viaţă..
Furculiţa, atât de uzuală astăzi era un element de repudiere în anumite sfere in evul mediu. După cum afirmă istoria, sau, cel putin legendele, o prinţesă bizantină din sec. al XII-lea este responsabilă cu introducerea furculiţei. Prinţesa le-a adus-o veneţienilor însă aceştia au respins-o cu violenţă. Un călător britanic, în sec. XVI Thomas Coryate preluând obiceiul mâncatului cu furculiţa, pentru ca mai apoi să-l aducă în Anglia, scrie că a ajuns să fie făcut de râsul lumii. „Unul din prietenii mei apropiaţi (…) nu s-a sfiit, la o cină, de faţă cu alţii să-mi aplice epitetul furcifer ” detaliază acesta.
Chiar şi francezii au preferat multă vreme în locul vârfurilor ascutite ale furculiţei, degetele, rotunjite, cărnoase şi familiare, făcute să mângâie şi nu să rănească. Aceştia, chiar şi cei din cele mai bune familii, după o altă mărturie, a englezului Smollet în 1763, „îşi înmoaie degetele şi le bălăcesc în farfuria plină de tocană”.
Istoria zbuciumato-falso-contopită de alţii, relieful specific, spaţiul combat pentru diferiţi nănaşi, invazie, cruzimi, cuceriri, revolte, deturnări, violenţă, rivalitate, râcă etnică, religiozitate teatrală, fragmentare, instabilitate, imprevizibilitate, toate aceste s-au uniformizat în istorie într-un brand în definirea „balcanismului”, brand ce înglobează şi „românismul” în diferite contexte. Acesta a făcut carieră binenţeles în Occident, cu efecte notorii în privinţa percepţiei spaţiului românesc, ataşându-i-se astfel nenumarate atribute peiorative. Herman von Keyserling în 1928, decreta spiritul Balcanilor în sine ca „spiritul vrajbei eterne. Populaţii de rase primitive (între care îi include şi pe români), ei ne înfăţişează imaginea originară a luptei dintre toţi şi toate”. 65 de ani mai târziu George Kennan vorbea în cazul balcanicilor de un „naţionalism agresiv provenind din nişte trăsături de caracter mai profunde, moştenite, probabil, dintr-un trecut tribal îndepărtat”. Mărturia unui călător suedez, Marcus Ehrenpreis în 1927 e la fel de tranşantă. „Balcanicii („aceste creaturi”) nu sunt nici orientali, dar nici europeni. Nu s-au eliberat de viciile Estului şi nici nu s-au deprins de virtuţile Vestului”. Daca această caracterizare nu era suficientă, pătura comunismului, apoi, a întregit această imgine.
Această asociere a Vestului pentru balcani a determinat ca atitudinea românilor să fie una de respingere, de revoltă. Nu am dorit vreodată ca popor această asociere. Reacţiile asupra acestui fenomen au fost juste. Maria Todorova a ajuns astfel să exprime ca „Regiunea [Balcanilor] nu deţine monopolul absolut asupra barbariei!” Nici geografic nu ne-am definit vreodată ca balcanici. Alecsandri opunea în Balcanul şi Carpatul spaţiul românesc de cel balcanic, „sălbatic”, „crud”. Nicolae Iorga susţinea şi el asocierea balcanică cu românismul ca fiind „o eroare, atât din punct de vedere geografic, cât şi istoric”. Cioran prezenta această situatie ca „blestemul balcanic”. Vedea situatia ca un stigmat, un demon al identităţii noastre ce trebuia exorcizat. Alexandru Paleologu afirma şi el că, noi românii considerăm balcanismul drept, ghiuleaua de picior care ne trage în jos, nepermiţându-ne să fim „integrabili” în Europa.
În prezent, registrul s-a schimbat simţitor. Deşi perceptiile în privinţa balcanismului de către lumea civilizată nu au suferit transformări majore, totuşi Read the rest of this entry »
Cererea a venit când aveam douăzeci de ani. „Poţi să vorbeşti tinerilor bisericii noastre?” Nu vorbim de evanghelizări ample aici. Gândeşte mai ales în termeni de câţiva copii adunaţi în jurul unui foc de tabăra din vestul Texasului. Eram nou în credinţă, deci, nou în privinţa puterii credinţei. Mi-am spus povestea, şi, minunează-te, au ascultat! Unul chiar s-a apropiat de mine după şi a spus ceva de genul, „Ce ai spus, m-a mişcat Max!” Pieptul mi s-a ridicat şi picioarele mi s-au miscat cu un pas în direcţia centrului atenţiei.
Dumnezeu m-a ghiontit mereu de atunci.
Unii dintre voi nu fac legatura. Lumina reflectoarelor nu te atrage pe tine. Tu şi Ioan Botezătorul cântaţi aceaşi melodie: „Trebuie ca El să crească iar eu sa ma micşorez”(Ioan 3:30). Dumnezeu să te binecuvânteze. Te-ai putea ruga şi pentru noi ceilalţi. Noi dependenţii de aplauze le-am făcut pe toate: asocieri cu nume mari, cântat puternic, îmbrăcare pentru a arăta de primă clasă, ori pentru a arăta cool, citări de autori pe care nu i-am citit vreodată, vorbit din greacă, pe care n-am studiat-o vreodată. În ce priveşte viaţa mea, cred că satan antrenează batalioane de demoni pentru a ne şopti o întrebare în urechi: „Ce cred oamenii despre tine?”[...]Mai mult pe Max Lucado Romania.
Un om a cazut intr-o groapa si nu putea sa iasa de acolo..
Un drumet a trecut pe acolo. El i-a spus omului sa mediteze ca sa-si purifice mintea iar cand va atinge Nirvana toata suferinta va inceta. Omul a facut ce i s-a spus dar a ramas in groapa..
Un alt om a aparut. El i-a explicat ca groapa nu exista si ca de fapt, nici omul nu exista, totul era doar o iluzie. Omul “care nu exista” era inca prins in groapa “care nu exista”..
Un alt vizitator a sosit. El l-a sfatuit pe om sa faca fapte bune spre a-si imbunatati Karma si chiar daca va muri in groapa, s-ar putea reincarna in ceva minunat..
Un alt om a privit in jos. El l-a invatat pe om sa se roage de 5 ori pe zi cu fata spre Rasarit si sa urmeze 5 reguli importante. Daca este credincios poate ca intr-o zi Cel Sfant il va elibera. Omul s-a rugat cat i-a stat in putinta dar isi pierdea puterile si a ramas tot in groapa..
A aparut alt OM. Era ceva diferit la El.. Acesta a strigat la omul din groapa si l-a intrebat daca vrea sa fie liber. OMUL acesta s-a coborat El insusi in groapa, l-a luat pe om si l-a adus la lumina, iar omul din groapa care nu putea sa iasa a fost salvat..
traducere: Simona Ghenea (Samuel Chiriluta)
Comentarii recente.