You are currently browsing the monthly archive for august 2010.
Am urmărit (adică las deschis T.V.-ul în timp ce mă ocup de alte lucruri utile sau nu. n.a.) ştirile aseară pe Antena1 şi aşa, ca o introducere a 3 sau 4 ştiri înainte de ceva publicitate, se menţiona un eveniment care mi-a captat atenţia.
Trece momentul publicitar, urmează ceva ştiri banale (criză, remaniere etc. ) şi apare şi fragmentul pe care îl aşteptam, “Lupta păstorului cu stripteuzele”. Am crezut la început că este iar vorba de vreun păstor din categoria Jimmy Swaggart, Ted Haggard etc.. În ultimul timp scandalurile de acest tip parcă se înmulţesc tot mai mult, chiar si pe la noi. Dar nu. M-am înşelat. Era vorba chiar o acţiune onorabilă a acestui păstor de a se împotrivi prostituţiei, degradării, de a interveni în comunitatea sa, prin orice mijloc posibil, chiar şi prin proclamarea lui Isus Hristos la uşa unui local de striptease, în speranţa că îi va convinge pe bărbaţi să nu mai intre în acest loc.
Foarte frumos! Vroiam să pun clipul cu această ştire şi pe blog. Am căutat-o, însă nu fusese încă postata pe site. Apoi, gândindu-mă că şi alte agentii de ştiri ar fi putut-o prelua, am căutat în Google: „pastor” „striptease”. Singura ştire pe care am găsit-o a fost aceasta: “Un păstor dat disparut, găsit într-un club de striptease”
Politistii au găsit un păstor din New York care fusese dat disparut de soţia sa într-un club de striptease din Ohio, anunţa AP. FBI-ul şi autorităţile newyorkeze îl căutau pe Craig Rhodenizer care a dispărut după ce i-a spus soţiei sale că se duce să-şi ducă computerul la reparat. Rhodenizer, în vârstă de 46 de ani, s-a arătat încurcat şi le-a spus poliţistilor care l-au găsit că a Read the rest of this entry »
Un slujitor experimentat al lui Dumnezeu a spus că, în timp ce popularitatea este o capcană în care puţini sunt prinşi, totuşi o capcană mai periculoasă şi mai subtilă este să fii faimos pentru sfinţenia ta. Faima de a fi un om evlavios este o capcană la fel de mare ca faima de a fi un om învăţat sau elocvent. Este posibil să te ţii cu conştiinciozitate chiar de obiceiurile din taină ale devoţiunii pentru a câştiga un renume pentru sfinţenie. (Cât de adevărat, şi totuşi înfricoşător, este limbajul dr. Owen- citat în Lucrarea creştină, scrisă de Bridge-: Fie ca cel ce se pogoară în groapă în pace să capete o mare reputaţie pentru religiunea lui; fie ca cel ce predică şi slujeşte pentru a-i face pe alţii mai buni decât este el însuşi şi, în acelaşi timp, uită să-şi smerească inima, să umble cu Domnul în sfinţenie şi rodnicie manifestate, iar el nu va avea un sfârsit neplăcut).
Viaţa lui Robert Murray M’Cheyne, de Andrew A. Bonar, p. 166.
« Eu sunt glasul celui ce strigă în pustie. » Ioan 1 :23
Ioan a fost o voce pentru Hristos mai mult decât pentru el însuşi. Viaţa lui se potrivea cu cuvintele lui. Când căile si vorbele unei persoane sunt la fel, fuziunea este explozivă. Dar când o persoană spune una şi trăieşte alta, rezultatul este distructiv. Oamenii vor şti că noi suntem creştini, nu pentru că purtăm acest nume, ci pentru că noi trăim viaţa de creştin.
Max Lucado România.
Urmăresc plin de interes evoluţia fostului meu coleg Dumitrescu Lazăr Liviu Alexandru (foto- dreapta, canoe stânga). Împreună am început acest sport frumos şi prea puţin cunoscut, Kaiac-Canoe, la Orşova. Eu am renunţat. El a continuat. De atunci însă era cu mult înaintea celorlalţi. Ţin minte că dintre începători el a reuşit primul să stea în barcă şi să meargă şi drept. 
Pantazi, căci aşa-i spuneam, e unul dintre cei mai faini şi mai modeşti oameni pe care i-am cunoscut.
În poza de jos sunt câteva din medaliile, cupele, premiile, de pe peretele casei sale din Stefeşti, Prahova. L-am vizitat în urmă cu aprox. un an şi am schimbat câteva vorbe cu el.
Astăzi, împreună cu Victor Mihalachi, după ce au devenit dubli campioni mondiali în urmă cu doar două saptămâni la Poznan, au cucerit zilele astea şi o medalie de aur şi una de argint la CM Universitare.
Bravo Pantazi! Fii binecuvântat! Nu uita că Dumnezeu merită toată gloria!
M-a uimit faptul că Robert Murray M’Cheyne a călcat pe meleagurile noastre. În biografia lui Andrew A. Bonar despre viaţa lui M’Cheyne, în capitolul în care vorbeşte despre misiunea sa în Palestina şi printre evrei, este menţionată şi zona noastră. Autentică constatare în doar câteva fraze.
Călătoria noastră ne-a dus prin Moldova, Valahia şi Austria- ţări pline de întuneric şi de umbra morţii. Fiind total străini de adevărul aşa cum este în Isus, oamenii acestor ţări pretind totuşi, că sunt creştini. Superstiţia şi idolatriile acestora ascund obiectul glorios al credinţei de orice ochi.
Viaţa lui Robert Murray M’Cheyne, de Andrew A. Bonar, p. 124
O anumită biserică avea în cor un individ care nu ştia să cânte. Mai mulţi oameni i-au recomandat de nenumărate ori că ar putea foarte bine să slujească în alte domenii, însă el a continuat să vină la fiecare repetiţie şi să cânte în cor. Dirijorul devenise disperat şi în final a mers cu problema sa la păstor. “Trebuie să-l scoţi pe omul acela din cor”, a spus el. “Dacă nu-l vei scoate îmi voi da demisia. Membrii corului vor renunţa şi ei. Te rog fă ceva.”
Aşa că păstorul a mers la omul respectiv şi i-a sugerat…”Poate că ai vrea să te retragi din acest cor.”
“De ce ar trebui să mă retrag din cor?”, a întrebat el.
“Ei bine, cinci sau şase persoane mi-au spus că vocea ta este jalnică.”
“Asta e nimica toată”, spuse omul râzand zgomotos. “Mie mi-au spus cincizeci de persoane că predicarea ta este jalnică!”.
Doresc ca acest blog să fie un altar. Fie că e vorba de un loc de muncă, sănătatea părinţilor tăi, vecinii sau viciile de care nu te poţi lăsa, educaţia copiilor sau propriile examene, problema ta este importantă în ochii lui Dumnezeu. Implică-L în problemele şi în bucuriile tale.
Atât eu, cât şi Laura ne vom ruga pentru tine. De altfel, mulţi din cei ce mai vizitează această pagină înţeleg cât de mare este puterea rugăciunii, a mijlocirii sincere înaintea lui Dumnezeu. Aceştia vor înălţa şi ei o rugăciune către Dumnezeu pentru tine. Dacă doreşti ca cererea ta să nu fie făcută publică, îţi voi respecta decizia. Oricum, nu eşti singur în problema ta şi întotdeauna aici vei găsi oameni care se vor ruga pentru tine.
…Iată de ce, zic, îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Hristos, din care îşi trage numele orice familie, în ceruri şi pe pământ, şi-L rog ca, potrivit cu bogăţia slavei Sale, să vă facă să vă întăriţi în putere, prin Duhul Lui, în omul dinăuntru, aşa încît Hristos să locuiască în inimile voastre prin credinţă; pentru ca, având rădăcina şi temelia pusă în dragoste, să puteţi pricepe împreună cu toţi sfinţii, care este lărgimea, lungimea, adâncimea şi înălţimea; şi să cunoaşteţi dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoştinţă, ca să ajungeţi plini de toată plinătatea lui Dumnezeu.
Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi, a Lui să fie slava în Biserică şi în Hristos Isus, din neam în neam, în vecii vecilor! Amin.
Sf. Apostol Pavel, Ep. catre Efeseni 3:14-21
Salut apariţia fostei mele diriginte în blogosferă. Absolventă a Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul Universităţii “Al. I. Cuza” din Iaşi, Cristina Romandaş este consilier şcolar la Colegiul Sportiv “Nadia Comăneci” din Oneşti.
Fie ca sfaturile dumneavoastră competente să-şi găseasca loc în cât mai multe inimi. Bun venit!
În ciuda persecuţiei, păstorii afirmă că musulmanii din Orientul Mijlociu se convertesc la creştinism într-un mod fără precedent în istorie şi pe căi supranaturale. „Probabil, în ultimii 10 ani, mai mulţi musulmani au ajuns să creadă în Hristos decât în ultimele 15 secole de Islam”, a spus Tom Doyle, directorul e3 Partners pentru Asia Centrală, o agenţie misionară din Texas. Potrivit Charisma Magazine, mai mult de 200 de foşti musulmani au fost botezaţi luna trecută în Europa, de către evanghelistul iranian Lazarus Yeghnazar. Radioul, televiziunea şi programele de pe internet pot fi acum accesate de milioane de musulmani. Însă Doyle afirmă că mulţi musulmani ajung totuşi la credinţă prin diferite vise şi vedenii despre Isus. „Nu vă pot spune câţi musulmani am întâlnit şi câţi din ei mi-au spus: „Eram mulţumit. Eram musulman. Deodată însă am avut un vis în care L-am văzut pe Isus. Plin de dragoste mi-a spus Vino, urmează-Mă! ”
„Că musulmanii sunt convertiţi la creştinism m-a pus mult pe gânduri pentru că sunt misionari care au lucrat în lumea arabă ani de zile fără prea multă roadă”, spunea Ajamian, şi el un fost misionar în Orientul Mijlociu. „Dumnezeu insa lucrează printre musulmani”, întărea acesta. Iar Doyle preciza si el ca “supranaturalul este destul de important în Islam. În timpul vieţii sale, Mahomed a pretins că a avut vedenii şi tot felul de apariţii. Dumnezeu lucreaza în context!”
Am vazut aseară, 23 August, pe TVR1 un film documentar „Condamnaţi la fericire: Experimentul comunist în România”, în regia lui Dinu Tănase, documentar scris şi prezentat de Vladimir Tismăneanu.
Prezenta domnul Tismăneanu istoria unui regim în diferitele sale ipostaze, de la Ana Pauker şi Gheorghe Gheorgiu-Dej la Ceauşescu. Imaginile necenzurate, perspectiva pe care sistemul dorea s-o transmită, manipularea, servilismul faţă de ruşi ( a fost amintit si textul sadoveanian „Lumina vine de la Răsarit!” ), linguşeala faţă de orice/oricine straluceşte din Occident, lagărul de la Sighet, Gulagul românesc, mi-au vorbit şi amintit de ceea ce părinţii noştri doar povesteau în frânturi.
Dictatura, mecanismul diabolic de represiune, teroarea în masa, ideologia urii de clasă, a urii faţă de fiinţă şi demnitatea umana, exacerbarea propagandei anticreştine şi au xenofobiei, interzicerea cugetului liber, a dreptului de asociere, a liberei iniţiative, exterminarea şi marginalizarea intelectualităţii, lichidarea proprietăţilor private, confiscarea bunurilor materiale ale ţăranilor şi colectivizarea satului, prigoana împotriva Bisericii şi a slujitorilor ei, închiderea, profanarea şi demolarea locaşurilor de cult etc. întrun cuvânt, toate acestea sunt câteva din trăsăturile „fericirii” de altădată, COMUNISMUL!
Ce mă irită cel mai mult sunt indivizii pe care de multe ori îi aud afirmând… „Era mai bine pe vremea comunismului!” Nu prietene, nu era! E suficient sa priveşti un filmuleţ de genul ăsta pentru a-ţi stimula memoria.
Asta credeau şi altădată evreii care îl respingeau pe Dumnezeu din treburile lor. Rătăcind prin deşert şi uitând de biciurile supraveghetorilor, evreii s-au întrebat şi ei: „De ce oare n-am rămas să murim în Egipt?” Pentru ei, acelea erau vremurile bune de odinioară. Câteva secole mai târziu, în exil, urmaşii lor se întrebau: „Cum să cântam cântările Domnului pe un pământ străin?” Gândurile lor se îndreptau spre Ierusalim şi apoi spre vremurile bune de altădată. Şi aşa trăiesc unii în trecut şi nu se încred în Dumnezeu pentru prezent.
Deşi este corect şi drept să ne întoarcem înapoi şi să-i multumim lui Dumnezeu pentru îndurările revărsate peste noi chiar şi în acele vremuri, Hristos este Cel care merge înaintea noastră şi împreună cu noi în călătoria pe care o parcurgem în prezent. Şi chiar dacă este greu, este criză, chiar dacă sunt atâtea lipsuri, Hristos este împreuna cu noi şi nu ne va dezamăgi.
Poate că prezentul nu e atât de frumos. Fără Dumnezeu însă este îngrozitor! Şi fără Dumnezeu e normal ca umbrele sfăşietoare ale trecutului să treacă drept oaze de apă în deşert. În scurt timp îţi vei da seama că e doar o iluzie. Fata Morgana.
“Încrede-te în Domnul (astăzi) din toată inima ta, şi nu te bizui pe înţelepciunea ta! Recunoaşte-L în toate căile tale şi El îţi va netezi cărările!” Prov. 3:5-6
Ioan ne spune că atunci când a avut viziunea, erau cer şi pământ, dar nu a văzut nici o mare. Ce înseamnă asta? Are ceva Dumnezeu împotriva mării? Ce se-ntâmplă cu oamenii cărora le place să navigheze?
În zilele lui Ioan, marea era în primul rând o expresie a pericolului. El ne vorbeşte că la un moment dat marea va da înapoi pe morţii din ea. Chiar Ioan fusese exilat pe o insulă, aşa că tot marea îl despărţea de cei pe care îi iubea. În fiecare zi poate că se uita la apă şi-i întrevedea, dincolo de nemărginirea ei, pe cei dragi pentru care ar fi dat orice să-i poată îmbrăţişa şi să discute cu ei plin de dragoste. Ioan era un prizonier al mării.
De aceea, când scrie că nu vor mai exista mări se referă la faptul că vine ziua în care nu vom mai fi despărţiţi şi înstrăinaţi unii de alţii. Vom fi izbăviţi, nu doar de barierele fizice, ci şi de cele spirituale. Nu vor mai fi copii abandonaţi, nu vor mai fi familii destrămate, nici cluburi ale inimilor singuratice.
John Ortberg, Toţi oamenii sunt normali până ajungi să-i cunoşti. p. 263.
Sărut care nu era necesar o expresie a afecţiunii; era doar o recunoaştere a venirii oaspetelui. Acest sărut putea avea diferite variante, în funcţie de statutul părţilor implicate. Dacă persoana invitată era de un rang social egal, gazda îl săruta pe obraz. Dacă un copil îl întâmpina pe părintele său, sau un student pe un rabbi, era sărutată mâna celui mai în vârstă (În grădina Ghetsimani, Iuda trebuie că a sărutat mâna Învăţătorului. Tocmai de aceea, scena trădării este atât de dureroasă. A săruta mâna implica o declaraţie de loialitate pe care ucenicul o făcea învăţătorului său. Iuda transformă aceasta într-un gest de bătaie de joc şi de trădare).
A neglija acest ritual însemna a ignora chiar persoana invitată.
John Ortberg, Toţi oamenii sunt normali până ajungi să-i cunoşti. p. 239
„Nu vrem să nu ştiţi, fraţilor, despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi care nu au nădejde”(1 Tesaloniceni 4:13).
Biserica tesaloniceană își îngropaseră partea sa de persoane îndrăgite. Și apostolul a dorit ca membrii care rămăseseră să aibă pace în privința celor care au luat-o înainte. Mulți dintre voi au îngropat de asemenea persoane dragi. Și tot așa cum le vorbiseră Dumnezeu lor, El îți vorbește și ție.
Dacă celebrezi aniversarea căsătoriei singur anul acesta, îți vorbește și ție.
Dacă copilul tău a ajuns în Ceruri înainte să ajungă la grădiniță, îți vorbește și ție.
Dacă ai pierdut o persoană dragă într-un mod violent, dacă ai învățat mai mult decât ai vrut să știi despre boală, dacă visurile tale au fost îngropate în timp ce coborau sicriul, Dumnezeu îți vorbește.
El vorbește tuturor celor care au stat sau vor sta pe pământul proaspat al unui mormânt deschis. Și nouă, El ne oferă acest cuvânt plin de încredere: „Nu vrem să nu ştiţi, fraţilor, despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi care nu au nădejde. Căci dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu îi va aduce împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El”(1 Tes. 4:13,14).
Dumnezeu transformă durerea noastră fără speranță într-o durere plină de speranță. Cum? Prin faptul că ne spune că vom vedea iarăși pe cei dragi.[...] Mai mult pe Max Lucado România
Imaginea pe care sociologul Mircea Kivu o are despre practicarea religiei la români este mai degrabă a unui „troc cu divinitatea”. „La noi, sentimentul religios este mai degrabă mistic, seamănă cu cel al popoarelor primitive care se roagă la Zeul Lup să facă sau să nu facă”, spune acesta. Şi asta din cauză că „gradul de cultură teologică este extrem de redus”.
„Majoritatea adulţilor de acum au avut timp de mulţi ani o relaţie destul de precară cu religia. Nici acum, chiar dacă se predă în şcoli, nu am prea mare încredere în tipul de religie care se învaţă acolo”, adaugă sociologul.Mircea Kivu limitează influenţa factorului economic, deoarece „românii au aceleaşi practici religioase şi în vremuri de prosperitate, şi în vremuri de criză”.
Din întâmplare, făcându-mi drum spre British Museum, am cunoscut zilele astea un pastor baptist din Singapore. Studia prin zonă istoria misionarilor care au plecat din Anglia spre acele zone. Astăzi ar trebui să se inverseze rolurile, mi-a spus el. Anglia este o ţară care îl respinge din ce în ce mai mult pe Dumnezeu.
Cu altă ocazie, pe podul de lângă London Eye, doi bărbaţi treceau pe lânga mine ţinându-se de mână. De atunci am tot avut ocazia nefericită să observ mai multe cupluri de acest/acelaşi gen. Mama lucreaza chiar pentru un cuplu de medici sodomiţi.
Pe lângă Westminster Cathedral se putea observa un protestatar cu o pancardă în mână pe care puteai citi… Ca semn al victoriei, musulmanii construiesc moschei în locul bisericilor, pe teritoriile cucerite. Sunt peste 1500 de geamii musulmane în prezent pe teritoriul Regatului. Le vezi la tot pasul. La fel şi hindusii şi templele lor.
Biserica este lipsită de viaţă şi seamănă mai mult a club social. Am fost întro duminică la o biserică baptistă, Cafe Church. Cafea la discreţie şi prăjituri cam jumătate de program. În cealaltă jumătate, ceva rugăciuni standard, câteva contemporary christian songs şi ceva ce semăna cu o predică. Pe duminica următoare, fiindcă avea să lipsească, păstorul s-a filmat şi urmau să-l asculte în format digital.
La televiziunea publică făceau glume pe tema că ţara lor este pe primul loc în topul celor mai jalnici părinţi de pe glob…
Şi când te gândeşti că astea sunt doar câteva chestii pe care le poţi observa în numai câteva zile pe aici. Aici, pe pământul reformei şi a puritanilor, a trezirilor spirituale ce au schimbat chiar faţa Europei, a revăsărilor Duhului Sfânt ce aveau să modeleze gândirea a generaţii de creştini din întreaga lume nu se observă decât umbre reci ale gloriei trecute.
La un moment dat, un sat l-a respins pe Isus şi mesajul Său (ca și pe aici) iar ucenicii Săi (crezând că au o judecată neprihănită şi sănătoasă) au cerut Domnului ca foc din cer să vina peste acei locuitori.
Sentimentele mele au fost cam la fel. Doream mai degrabă ca mânia Lui să vină peste această generaţie păcătoasă. Dorim mai mult Read the rest of this entry »
Comentarii recente.