You are currently browsing the category archive for the 'Ilustrații alese...' category.
Un cowboy a vrut să-şi facă asigurare de sănătate. Ajungând la o anumită agenţie, acesta a abordat un agent de asigurări. Agentul l-a întrebat dacă a avut vre-un accident în ultimul an. Cowboy-ul a răspuns, „Nu, însă am fost muşcat de un şarpe cu clopoţei, iar un cal m-a lovit în coaste. Asta m-a pus la pat pentru o vreme”. „Păi, n-au fost astea accidente?” „Nu” a Read the rest of this entry »
1. Legea ne desparte, ne indeparteaza si ne izoleaza de Dumnezeu.
Harul ne apropie de Dumnezeu, ne uneste cu El si ne alipeste la El.
2. Legea ne obliga sa privim la noi insine.
Harul ne indeamna sa privim la Dumnezeu.
3. Legea ne obliga sa recunoastem ca suntem neputinciosi si neajutorati.
Harul ne face sa ne incredem in ceea ce Dumnezeu poate si este dispus sa faca.
4. Legea ne face preocupati de sine.
Harul ne preocupa cu Dumnezeu.
5. Legea ne arata ca suntem pacatosi, nelegiuiti si pierduti.
Harul ne descopera ca Dumnezeu este plin de indurare si de o dragoste salvatoare.
6. Legea iti spune: FA!
Harul iti spune: FACUT!
7. Legea ne ofera neliniste, insatisfactie, nesiguranta.
Harul ne ofera incheiere, odihna si siguranta.
8. Legea ne spune sa ne temem.
Harul ne spune sa nadajduim.
9. Legea ne osandeste si pretinde pedepsa, fara mila.
Harul aduce mantuire si ofera indurare.
10. Legea se asteapta la perfectiune din partea noastra.
Harul ne ofera perfectiunea lui Hristos in schimbul imperfectiunii noastre.
La fel cum uleiul nu se amesteca cu apa tot asa nici harul lui Dumnezeu nu se poate amesteca cu Legea. Nu incercati sa o faceti! Dupa cum ne-o demonstreaza realitatea peisajului nostru religios, dintr-o astfel de combinatie s-au nascut “monstrii”!! ( Dale Ratzlaff)
Intr-un aeroport statea o tanara care urma sa faca o calatorie mai lunga. Si-a cumparat de acolo o carte ca sa treaca mai repede timpul si un pachet de biscuiti.
S-a asezat pe un scaun, si-a pus bagajele langa el si s-a apucat sa citeasca. La un moment dat s-a intors sa ia un biscuit din pachetul de langa ea. A observat cu surprindere ca la mica distanta era asezat un domn care citea un ziar, si care fara sa-i ceara permisiunea a inceput sa ia si el din pachetul de biscuiti.
Cu toate ca s-a simtit indignata, politetea a impiedicat-o sa ii reproseze ca are un comportament nepotrivit. Dar pe masura ce ea lua cate un biscuit, lua si el unul si asta a facut ca pana la urma tanara sa devina foarte nemultumita.
Cand a luat din pachet penultimul biscuit, ea s-a intrebat plina de resentimente: “Oare indrazneste sa mi-l ia si pe ultimul?”
Barbatul a luat intr-adevar ultimul biscuit, l-a rupt in doua si i-a oferit zambind cald o jumatate. Simtind ca el a depasit limita bunului simt, tanara s-a ridicat furioasa si s-a indreptat spre un alt colt al salii de asteptare.
A deschis geanta ca sa puna inauntru cartea si… spre marea ei surprindere a vazut inauntru pachetul de biscuiti pe care il cumparase. In acel moment a coplesit-o un sentiment de rusine.
A inteles ca pachetul din care mancase nu era al ei, ci al barbatului care citea ziarul… El a impartit plin de bunatate chiar si ultima bucatica pe care o avea, fara sa se simta indignat, superior sau furios.
MORALA:
Oare de cate ori in viata am mancat biscuitii altcuiva? Ar fi mai bine ca inainte sa ne grabim sa-i judecam pe altii sa privim cu atentie in jur… si mai ales in sufletul nostru!
M-ati aprins si vă uitaţi gânditori la lumina mea.
Simţiţi bucurie în suflet? În mod sigur eu mă bucur, pentru că am un sens numai când ard. Nu sunt tristă, chiar dacă arzând, am devenit mai mică. De fapt eu am doar două posibilităţi:
Prima, e să rămân întreagă. Asta ar însemna să nu fiu aprinsă şi atunci nu mă micşorez, dar nici nu-mi împlinesc rostul meu.
A doua, ar fi să răspândesc lumină şi căldură şi prin asta să mă dăruiesc chiar pe mine însumi. Asta e mult mai frumos decât să rămân rece şi fără rost.
Şi voi, oamenii, sunteţi la fel. Când trăiţi numai pentru voi, sunteţi lumânarea neaprinsă, care nu şi-a împlinit rostul. Dar dacă dăruiţi lumină şi căldură, atunci aveţi un sens. Pentru asta trebuie să daţi ceva: iubirea, adevărul, bucuria, încrederea şi dorurile pe care le purtaţi în inimă. Să nu vă temeţi că deveniţi mai mici. Asta e o iluzie. Înlăuntrul vostru e mereu lumină.
Gândiţi-vă, cu pace în suflet, că sunteţi ca o lumânare aprinsă. Eu sunt numai o simplă lumânare aprinsă. Singură luminez mai puţin. Dar când suntem mai multe împreună, lumina şi căldura sunt mai puternice. Şi la voi oamenii e tot aşa, “împreună luminaţi mai mult”.
Copilul îsi privea bunicul scriind o scrisoare. La un moment dat, întreba:
- Scrii o poveste care ni s-a întâmplat noua? Sau poate e o poveste despre mine?
Bunicul se opri din scris, zâmbi si-i spuse nepotului:
- E adevarat, scriu despre tine. Dar mai important decât cuvintele este creionul cu care scriu. Mi-ar placea sa fii ca el, când vei fi mare.
Copilul privi creionul intrigat, fiindca nu vazuse nimic special la acesta.
- Dar e la fel ca toate creioanele pe care le-am vazut în viata mea!
- Totul depinde de felul cum privesti lucrurile. Exista cinci calitati la creion, pe care daca reusesti sa le mentii, vei fi totdeauna un om care traieste în buna pace cu lumea.
Prima calitate: poti sa faci lucruri mari, dar sa nu uiti niciodata ca exista o Mâna care ne conduce pasii. Pe aceasta mâna o numim Dumnezeu si El ne conduce totdeauna conform dorintei Lui.
A doua calitate: din când în când trebuie sa ma opresc din scris si sa folosesc ascutitoarea. Asta înseamna un pic de suferinta pentru creion, dar pâna la urma va fi mai ascutit. Deci, sa stii sa suporti unele dureri, pentru ca ele te vor face mai bun.
A treia calitate: creionul ne da voie sa folosim guma pentru a sterge ce era gresit. Trebuie sa întelegi ca a corecta un lucru nu înseamna neaparat ceva rau, ceea ce este neaparat e faptul ca ne mentinem pe drumul drept.
A patra calitate: la creion nu este important lemnul sau forma lui exterioara, ci mina de grafit din interior. Tot asa, îngrijeste-te de ce se întâmpla înlauntrul tau.
Si, în sfârsit, a cincea calitate a creionului: lasa totdeauna o urma. Tot asa, sa stii ca ceea ce faci în viata va lasa urme, astfel ca trebuie sa încerci sa fii constient de fiecare fapta a ta.
- Ai vrea să-mi iei un interviu, deci… zise Dumnezeu.
- Dacă ai timp… i-am răspuns. Dumnezeu a zâmbit.
- Timpul meu este eternitatea… Ce întrebări ai vrea să-mi pui?
- Ce te surprinde cel mai mult la oameni?
Dumnezeu mi-a răspuns:
- Faptul că:
* se plictisesc de copilărie, se grăbesc să crească… iar apoi tânjesc să fie copii
* îşi pierd sănătatea pentru a face bani… iar apoi îţi pierd banii pentru a-şi recăpăta sănătatea,
* se gândesc cu teamă la viitor şi uită prezentul, iar astfel nu trăiesc nici prezentul, nici viitorul,
* trăiesc ca şi cum nu ar muri niciodată şi mor ca şi cum nu ar fi trăit.
Dumnezeu mi-a luat mâna şi am stat tăcuţi un timp. Apoi am întrebat:
- Ca părinte, care ar fi căteva dintre lecţiile de viaţă pe care ai dori să le înveţe copii tăi?
- Să înveţe că:
* durează doar căteva secunde să deschidă răni profunde în inima celor pe care îi iubesc… şi că durează mai mulţi ani pentru ca acestea să se vindece,
* un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai puţin,
* există oameni care îi iubesc dar, pur şi simplu, încă nu ştiu să-şi exprime sentimentele,
* doi oameni se pot uita la acelaşi lucru şi că pot să-l vadă în mod diferit,
* nu este suficient să-i ierte pe ceilalţi şi că, de asemenea, trebuie să ierte pe ei înşişi.
- Mulţumesc pentru timpul acordat… am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii să ştie?
Dumnezeu m-a privit zâmbind şi a spus:
- Doar faptul că sunt aici, întotdeauna.
Evanghelistul britanic John Blanchard a zis odata: Acum ceva timp, pe un perete din New York un graffiti anunta: „Dumnezeu e mort. Nietzsche.” Sub aceste cuvinte a fost adaugat, „Nietzsche e mort. Dumnezeu”
Exista o povestioara spusa de marele actor englez Macready. Un predicator eminent i-a spus odata: “As vrea sa-mi explici ceva.” “Ce anume? Nu stiu daca pot explica ceva unui predicator.”
“Care e diferenta dintre mine si tine? Tu apari inaintea multimii noapte de noapte cu fictiune, si multimile vin oriunde mergi tu. Eu predic adevarul esential si neschimbabil, si multimile nu ma urmeaza deloc.”
Raspunsul lui Macready a fost urmatorul: “Ei, pai asta e destul de simplu. Pot sa-ti spun diferenta dintre noi. Eu imi prezint fictiunea de parca ar fi adevar; tu iti prezinti adevarul de parca ar fi fictiune.”
Soren Kirkegaard, filozoful danez din secolul al 19-lea, are o ilustratie despre un oras in care traiau numai rate.
In fiecare duminica, ratele mergeau leganandu-se dintr-o parte in alta de la casa lor, pana la strada principala, la biserica lor. Ele intrau leganandu-se, balabanindu-se in biserica si se asezau pe locurile lor. Corul de rate leganandu-se se aseza pe locurile lor iar indata rata slujitoare apare in fata si deschide biblia pentru rate.
El le citeste…”Ratelor! Dumnezeu v-a dat aripi! Cu aceste aripi puteti zbura! Cu aceste aripi va puteti ridica spre cer si puteti plana ca vulturii. Nici nu perete nu va poate ingradi. Nici un gard nu va poate impiedica. Aveti aripi! Dumnezeu v-a dat aripi ca sa zburati ca pasarile.
Si toate ratele au inceput sa strige „Amin!” si toate, dupa ce s-a terminta serviciul s-au indreptat spre casele lor, balabanindu-se, leganandu-se intr-o parte si-n alta.
Daca puterea ne-ar putea scapa de frica, atunci Stalin ar fi trebuit sa fie neinfricat. Totusi, faimosului dictator rus ii era teama sa se duca la culcare. Avea sapte dormitoare diferite. Fiecare dintre acestea putea fi incuiat intocmai ca un seif. Pentru a evita tentativele de asasinat dormea in cate unul in fiecare noapte. Cinci limuzine il transportau unde mergea, fiecare cu perdelele trase pentru ca nimeni sa nu stie care il transporta. Asa de adanci erau sentimentele sale de teama incat a angajat un servitor a carui singura sarcina era aceea de a-i monitoriza si proteja pliculetele de ceai. -Ian Grey-
O legenda din India vorbeste despre un soricel care se temea, se ingrozea de pisici, asta pana cand un magician a fost de acord sa-l transforme intr-o pisica. Asta i-a rezolvat teama, pana cand a intalnit un caine. Magicianul apoi l-a transformat intr-un caine. Soricelul transformat in pisica si apoi in caine a fost destul de bucuros, asta pana cana a intalnit un tigru. Din nou, magicianul l-a transformat in ceea ce-i provoca frica. Insa cand tigrul a venit apoi, plangandu-se ca a intalnit un vanator, magicianul a refuzat sa-l mai ajute. „O sa te fac din nou soricel, fiindca, desi ai trupul unui tigru, inca ai o inima de soricel.”
Era odată o vulpe vicleană, ca toate vulpile. Ea umblase o noapte întreagă după hrană şi nu găsise nicăiri. Făcându-se ziua albă, vulpea iese la marginea drumului şi se culcă sub o tufă, gândindu-se ce să mai facă, ca să poată găsi ceva de mâncare. Şăzând vulpea cu botul întins pe labele de dinainte, îi vine miros de peşte. Atunci ea rădică puţin capul şi, uitându-se la vale, în lungul drumului, zăreşte venind un car tras de boi.
— Bun! gândi vulpea. Iaca hrana ce-o aşteptam eu. Şi îndată iese de sub tufă şi se lungeşte în mijlocul drumului, ca şi cum ar fi fost moartă.
Carul apropiindu-se de vulpe, ţăranul ce mâna boii o vede şi, crezând că-i moartă cu adevărat, strigă la boi: Aho! Aho! Boii se opresc. Ţăranul vine spre vulpe, se uită la ea de aproape şi, văzând că nici nu suflă, zice: Bre! da’ cum a murit vulpea asta aici?! Ti!… ce frumoasă caţaveică am să fac nevestei mele din blana istui vulpoi! Zicând aşa, apucă vulpea de după cap şi, târând-o până la car, se opinteşte ş-o aruncă deasupra peştelui. Apoi strigă la boi: “Hăis! Joian, cea! Bourean”. Boii pornesc. Ţăranul mergea pe lângă boi şi-i tot îndemna să meargă mai iute, ca s-ajungă degrabă acasă şi să ieie pelea vulpii.
Însă, cum au pornit boii, vulpea a şi început cu picioarele a împinge peştele din car jos. Ţăranul mâna, carul scârţâia, şi peştele din car cădea. După ce hoaţa de vulpe a aruncat o mulţime de peşte pe drum, bine…şor! sare şi ea din car şi, cu mare grabă, începe a strânge peştele de pe drum. După ce l-a strâns grămadă, îl ia, îl duce la bizunia sa şi începe a mânca, că ta…re-i mai era foame!
Tocmai când începuse a mânca, iaca vine la dânsa ursul.
— Bună masa, cumătră! Ti!!! da’ ce mai de peşte ai! Dă-mi şi mie, că ta…re! mi-i poftă! — Ia mai pune-ţi pofta-n cuiu, cumătre, că doar nu pentru gustul altuia m-am muncit eu. Dacă ţi-i aşa de poftă, du-te şi-ţi moaie coada-n baltă, ca mine, şi-i avea peşte să mănânci. — Învaţă-mă, te rog, cumătră, că eu nu ştiu cum se prinde peştele.
Atunci vulpea rânji dinţii şi zise: Alei, cumătre! da’ nu ştii că nevoia te duce pe unde nu-ţi e voia şi te-nvaţă ce nici gândeşti? Ascultă, cumătre: vrei să mănânci peşte? Du-te desară la băltoaga cea din marginea pădurei, vârâ-ţi coada-n apă şi stăi pe loc, fără să te mişti, până despre ziuă; atunci smunceşte vârtos spre mal şi ai să scoţi o mulţime de peşte, poate îndoit şi-ntreit de cât am scos eu.
Ursul, nemaizicând nici o vorbă, aleargă-n fuga mare la băltoaga din marginea pădurei şi-şi vâră-n apă toată coada!… În acea noapte începuse a bate un vânt răce, de îngheţa limba-n gură şi chiar cenuşa de sub foc. Îngheaţă zdravăn şi apa din băltoagă, şi prinde coada ursului ca într-un cleşte. De la o vreme, ursul, nemaiputând de durerea cozei şi de frig, smunceşte o dată din toată puterea. Şi, sărmanul urs, în loc să scoată peşte, rămâne făr’ de coadă! Începe el acum a mornăi cumplit ş-a sări în sus de durere; şi-nciudat pe vulpe că l-a amăgit, se duce s-o ucidă în bătaie. Dar şireata vulpe ştie cum să se ferească de mânia ursului. Ea ieşise din bizunie şi se vârâse în scorbura unui copac din apropiere; şi când văzu pe urs că vine făr’ de coadă, începu a striga:
— Hei cumătre! Dar ţi-au mâncat peştii coada, ori ai fost prea lacom ş-ai vrut să nu mai rămâie peşti în baltă?
Ursul, auzind că încă-l mai ia şi în râs, se înciudează şi mai tare şi se răpede iute spre copac; dar gura scorburei fiind strâmtă, ursul nu putea să încapă înlăuntru. Atunci el caută o creangă cu cârlig şi începe a cotrobăi prin scorbură, ca să scoată vulpea afară, şi să-i deie de cheltuială… Dar când apuca ursul de piciorul vulpei, ea striga: “Trage, nătărăule! mie nu-mi pasă, că tragi de copac…” Iar când anina cârligul de copac, ea striga: “Valeu, cumătre! nu trage, că-mi rupi piciorul!” În zadar s-a năcăjit ursul, de-i curgeau sudorile, că tot n-a putut scoate vulpea din scorbura copacului.
Şi iaca aşa a rămas ursul pâcâlit de vulpe!
Într-o seara de ajun, un adolescent dintr-o familie de fermieri, era foarte suparat pentru ca nu gasise nici un cadou pentru tatal sau. Desi cautase peste tot, n-a gasit nimic prin care sa-si poata exprima dragostea asa cum ar fi dorit.
În timp ce se framânta ca sa gaseasca un dar pentru tatal sau, i-a venit însa o ideie: „ce-ar fi daca în ziua de Craciun s-ar trezi mult mai devereme decât tatal sau si-ar face curatenie în grajduri, ar hrani si-ar mulge vacile, fara ca tatal sau sa stie?”
Pregatit pentru aceasta surpriza, la ora patru dimineata el era deja îmbracat, si în mai putin de o ora, toate lucrurile la ferma erau deja aranjate. Dupa ce a terminat totul, copilul s-a culcat din nou, ca si cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Când tatal sau a venit dimineata ca sa-l trezeasca, el s-a prefacut ca doarme, întorcându-se pe partea cealalta. Fiindu-i mila de copil, tatal l-a lasat sa doarma, si-a plecat spre grajd hotarât ca în acesta zi de sarbatoare să împlineasca toate treburile singur!
Când tatal a plecat spre grajduri, inima copilului a început însa sa bata foarte tare, pentru ca se gândea cum are sa reactioneze tata. În numai câteva minute însa, tatal s-a reintors în casa si a venit direct în camera copilu sa. Era asa de coplesit de emotie încât nici nu mai putea sa vorbeasca.
În acele momente, tatal si-a luat copilul în brate, l-a sarutat si i-a repetat mereu si mereu: „Acesta-i cel mai frumos dar de Craciun !” „Acesta-i cel mai frumos dar de Craciun!”
Dragostea este cel mai frumos dar, pe care fiecare dintre noi ar trebui sa-l oferim la sarbatori, pentru ca indiferent de modul în care va fi exprimata, aceasta va pregati atmosfera pentru „Cel mai frumos Craciun!”
Cu putin timp in urma incepusem sa ies cu “o alta femeie”, in realitate fusese ideea sotiei mele.
“Tu stii ca o iubesti !” – imi zise intr-o zi, luandu-ma prin surprindere.
“Viata este foarte scurta, dedica-i timp “…
- “Dar eu te iubesc pe tine “, am protestat.
-”Stiu, dar o iubesti si pe Ea, deasemenea”.
Cealalta femeie pe care sotia mea dorea sa o vizitez era Mama mea, vaduva de niste ani, dar serviciul si copiii mei faceau ca sa o vizitez numai ocazional.
In seara asta am chemat-o sa o invit la cina si la film.
- “Ce s-a intamplat ? Esti bine ?” m-a intrebat.
Mama mea este tipul de femeie pe care, o chemare seara tarziu, noaptea, sau o invitatie surpriza este un indiciu de veste rea.
- “Am crezut ca ar fi placut sa petrec ceva timp cu Tine”, am raspuns, “amandoi, singuri…ce parere ai ?”.
Reflectand un moment la asta, zise:
- “Mi-ar place foarte mult”…
Vinerea asta, in timp ce conduceam, dupa serviciu, sa o iau, ma simteam nervos, nervozitatea care precede o intalnire…
Si, pentru Dumnezeu !, cand sosi la casa ei, am vazut ca si Ea era foarte emotionata !
Ma astepta in poarta, imbracata in vechiul ei palton, isi incretise parul si imbracase o rochie cu care sarbatorise ultima aniversare de nunta, fata ei radea si iradia lumina ca un inger.
“Le-am spus prietenelor mele ca o sa ies cu fiul meu si au fost foarte emotionate” – imi povesti urcand in masina.
Am fost la un restaurant nu foarte elegant, dar foarte primitor.
Mama mea se sprijini de bratul meu ca si cum era “Prima Doamna a Natiunii”.
Cand ne-am asezat a trebuit sa-i citesc meniul. Ochii ei vedeau numai figurile mari.
Pe la mijlocul intrarilor, mi-am ridicat privirea spre ea, Mama mea,asezata pe partea cealalta a mesei, doar ma privea. Un suras nostalgic se vedea pe buzele ei.
-”Cand erai micut, eu eram cea care iti citea meniul. Iti amintesti?”.
- “Atunci, e momentul sa te relaxezi si sa-mi permiti sa-ti inapoiez favoarea”, am raspuns.
In timpul cinei am avut o conversatie agreabila, nimic extraordinar, doar ne-am pus la zi unul cu viata celuilalt. Am vorbit atata, ca am pierdut filmul.
- “Voi iesi cu tine altadata, dar numai daca ma lasi sa te invit eu”, spuse mama mea.
Cand am dus-o acasa imi parea rau ca ne desparteam, am sarutat-o, am imbratisat-o si i-am spus cat o iubesc.
- “Cum a fost intalnirea?” a vrut sa stie sotia mea cand m-am intors in noaptea aceea.
- “Foarte placuta, iti multumesc”, am privit-o recunoscator spunandu-i, mult mai mult decat mi-am imaginat”.
Cateva zile mai tarziu Mama mea muri de un infarct , totul a fost atat de rapid, ca nu am putut face nimic.
Dupa putin timp am primit un plic dela restaurantul unde cinasem cu Mama.
Continea o nota care spunea :
Cina este platita anticipat, eram aproape sigura ca nu voi putea fi aici, oricum am platit pentru tine si sotia ta…., niciodata nu vei putea intelege ce a insemnat noaptea aceea pentru mine…. TE IUBESC !
Mama ta.
In acest moment am inteles importanta de a spune la timp TE IUBESC si sa le dam fiintelor noastre dragi spatiul pe care il merita. Nimic in viata nu este mai important decat Dumnezeu si Familia ta, da-le timp pentru ca ei nu pot astepta.
Daca Mama ta traieste…. distreaz- o ! Daca nu….aminteste- ti-o !
Dumnezeu iarta, dar Timpul nu iarta niciodata.
NICI NU SE POATE INTOARCE !!!!!!
Într-un film de televiziune a fost prezentat viata unui tînar numit Eric, care se lupta cu o adânca stare de disperare cauzata de faptul ca era bolnav de cancer.
Într-o scena emotionanta, Eric era prezentat împreuna cu tatal sau pe o plaja din fata casei lor de vacanta. „ Taty ;„ a intervenit Eric. Îti amintesti de timpul când am încercat sa înotam împreuna si sa traversam golful? Am ajuns la jumatatea distantei si ti-am spus ca nu mai pot sa înot. Atunci te-ai apropiat de mine, m-ai pus pe umerii tai si împreuna am ajuns de partea cealalta !
Acum nu cred ca as mai putea sa ajung nici macar pâna la jumatata lacului ! Dupa aceste cuvinte emotionante a urmat o tacere îndelungata….. Dupa aceste momente, tatal lui Eric s-a apropiat din nou de fiul sau, l-a îmbratisat si i-a spus: „ vreau sa te tii bine de gâtul meu, pentru ca vreau ca împreuna sa trecem dincolo înca o data ! „
Asemenea acestui parinte, Dumnezeu ne iubeste atât de mult încât nu ne lasa nici un moment singuri. Aceasta dovada a dragostei Lui, trebuie sa ne motivezesa ne încredem deplin în El, indiferent de circumstantele prin care trecem.
Intr-o zi un sofer de autobuz a mers ca de obicei la serviciu. Si-a pornit bus-ul si a plecat pe traseu. Nimic deosebit la primele cateva statii. Cativa oameni care au urcat, cativa care au coborat si totul a fost ok.
La urmatoarea statie insa, un tip enorm a urcat in bus. Cam 1.90m cu o constitutie de luptator categoria grea. S-a uitat spre sofer zicand:”Big John nu plateste!” si s-a asezat pe un scaun.
V-am spus ca soferul avea cam 1.60m, era slabanog si genul de om bland? Asa ca nu s-a certat cu Big John dar nu i-a convenit chestia asta deloc. Urmatoarea zi se intampla acelasi lucru- Big John a urcat iar in bus, a spus tare ca el nu plateste si s-a asezat. Urmatoarea zi iarasi … si-n zilele urmatoare la fel.Pana cand soferul n-a mai rezistat. Deja avea insomnii din cauza lui Big John care-si batea joc de el. Asa ca-ntr-un final s-a inscris la niste cursuri de body-building, karate, judo si arte martiale.
Dupa cateva luni, deja era foarte puternic si devenise foarte increzator in sine asa ca ziua urmatoare cand Big John urca in autobus si spuse “Big John nu plateste!” soferul s-a ridicat, i-a aruncat o privire crunta si-a zbierat la el:
“Si de ce nu?”
Big John l-a privit foarte uimit si i-a replicat:”Big John are abonament!”
Morala: Asigura-te ca exista o problema inainte de a face eforturi uriase sa o rezolvi!
Odata, mai demult, un pui de vultur a cazut pe pamant din cuibul sau care se afla pe o stanca inalta.
In timp ce, orbit fiind, se tara pe jos, micutul pui de vultur a fost gasit de catre un card de curcani salbatici. Fiind creaturi dragute, generoase, curcanii au hotarat sa-l ia pe puiusorul de vultur sub aripile lor si sa-l invete toate lucrurile de care avea nevoie pentru a putea supravietui. Curcanii, avand inima buna, l-au invatat pe micul vultur sa scormoneasca dupa ghinda atunci cand simtea ca burtica ii este goala. Totusi, dupa ce manca pana se satura, exista in inima lui o foame ciudata, nesatisfacuta.
Dupa ce si-a pierdut primele pene, el a inceput sa dea din aripi si sa cada cand intr-o parte cand intr-alta. Binenteles ca arata ca un prostut, iar curcanii abia se abtineau sa nu rada de el. Cand aripile i-au crescut extrem de mari si voluminoase, nu le putea tine stranse impreuna ca si ceilalti curcani. De fapt, cu cat crestea, semana tot mai putin cu ei. Intre timp, femelele-curcan, in maternitatea lor, erau ingrijorate cu privire la ciudateniile lui, facandu-l sa se simta si mai jenat si confuz.
In cateva ocazii, in curgerea timpului, puiul de vultur a privit in sus si a vazut multi vulturi maturi ca si el, zburand mult deasupra pamantului. Mica sa inima i-a batut cu tarie, dorind sa zboare si el, dar un batran curcan a tipat la el: „Nu, nu! Tu nu vrei sa fii ca ei! Cei de acolo sunt vulturi!” Zdrobit si infrant, puiul de vultur a ajuns matur fara sa paraseasca macar o singura data pamantul. A incercat din rasputeri sa fie un curcan bun, dar era nefericit si nu stia de ce.
Intr-o zi, in timp ce vulturul scormonea pamantul din padure, tragandu-si trupul dupa el, fara sa-si foloseasca aripile, o bufnita inteleapta, care sta cocotata pe o ramura, a privit in jos si a zis vulturului: „Cineeee esti tu? Si ce faci aici?”
Vulturul i-a raspuns: „Sunt un curcan rau. Am incercat din rasputeri, dar nu pot face nimic cum trebuie. „ Batrana bufnita i-a raspuns: „Problema ta este ca nu stii cine esti. Tu ai fost curcanizat! De fapt, tu esti vultur, iar vulturii sunt destinati pentru cer. Niciodata nu vei fi fericit atata timp cat vei trai pe pamant.”
Ochii vulturului s-au deschis. A vazut cine era cu adevarat. A inteles pentru ce anume a fost creat si a gasit curajul sa faca ceea ce nu facuse niciodata. In uimirea lor, curcanii buni au inceput sa strige. Le-a fost teama ca va cadea. Dar vulturul si-a ridicat aripile si s-a inaltat purtat de curentii de aer.
Niciodata nu a trebuit sa mai priveasca inapoi. Acum, vulturul putea face acel lucru pentru care a fost creat… pentru ca acum stia cine este cu adevarat.
Cand il primesti pe Isus Hristos ca Domn si Mantuitor personal, Dumnezeu iti da o noua identitate. Cand Duhul lui Dumnezeu, locuieste in tine, ai o identitate cereasca, esti fiul lui Dumnezeu. Nu te lasa curcanizat de lumea aceasta…Traieste pentru cer, si indiferent de parerile celorlalti despre tine, indiferent ce zici u despre tine, pana la urma conteaza ce zice Dumnezeu despre tine. Ai valoare, semnificatie, esti pretios in ochii Lui.
Fii ceea ce Dumnezeu a intentionat sa fii.
comentarii recente