Ernest Hemingway. -Batranul si marea.

Literatura clasica universala, editura fundatiei Romania de maine, vol 4, Bucuresti, 1994.

Singur intr-o barca pescuia batranul pe Gulf- Stream si trecusera optzeci si patru de zile fara sa-i cada vre-un peste. In prímele patruzeci de zile ii tinuse tovarasie un baiat. Dar cand s-a implinit sorocul acesta si peste tot n-au prins, parintii i-au spus baiatului, fara doar si poate, batranul e un salao, adica un om mai ocolit de noroc nici ca se mai afla si, la porunca lor, baiatul a trecut pe alta barca ce din prima saptamana a prins trei pesti mari. Tare se intrista baiatul vazandu-l pe batran ca vine zi de zi cu barca goala, si de aceea ii iesea de fiecare data inainte sa-i ajute sa duca fie colagii de saula, fie cangea si harponul, fie panza infasurata in jurul catargului. Vela era peticita cu panza de sac de faina si, asa infasurata, parea flamura nestramutatei infrangeri. p. 122

-Atunci noapte buna! Dimineata am sa te trezesc.
– Dumneata esti ceasul meu desteptator- spuse baiatul.
-Al meu e varsta- ii intoarse vorba batranul. Oare de ce s-or mai trezi batranii asa de devreme? Ca sa le fie ziua mai lunga?
– Un stiu- facu baiatul. Stiu doar ca tinerii dorm pana tarziu si dorm bustean.
– Imi mai aduc si eu aminte- spuse batranul. Te trezesc la timp, n-ai grija.
– Un-mi place s ama trezeasca el. E ca si cum as fi mai prejos decat el.
-Stiu
– Somn usor, mosule!p 130

Cu toata bezna, batranul putu sa desluseasca aproprierea zorilor, si cum vaslea el asa, deodata auzi zgomotul tremurat al pestelui zburator ce tasnea din apa si suieratul aripilor lui intinse cand isi lua zborul in imparatia intunericului. Ii erau tare dragi pestii zburatori, caci pe tot intinsul oceanului nu avea prieteni mai buni decat ei. Il cuprindea mila si de pasari, mai ales de micile randunele de mare, firave si cu pene mohorate, care zboara tot timpul incoace si incolo, tipand si cautand zadarnic. Isi zise in gand: “pasarile au o viata mai aspra decat noi, afara doar de pasarile rapitoare si de cele mari si puternice. De ce or fi oare pasarile atat de gingase si de minunat plamadite, cum sunt bunoara randunelele astea de mare, pe cata vreme oceanul poate fi atat de neindurator? Marea o fi ea buna si frumoasa, dar poate fi si atat de cruda. p. 133.

(Despre mare…) Baranul se gandea insa intotdeauna la ea ca la o femeie, ca la ceva ce daruieste sau tainuieste mari binefaceri, iar daca vreodata se arata salbatica ori rea, isi zicea ca pesemne un poate fi altfel. “Luna o inraureste ca si pe femeie” – isi spunea in sinea lui. p.134

Se uita jur imprejur si isi dadu seama cat era de singur.
Putea sa vada insa curcubee in adancul apei intunecate si funia intinsa deasupra lor, precum si ciudata unduire a marii linistite. Norii se inaltau in vazduh, vestind alizeul, iar batranul privi in apa, unde profilandu-se pe cer, deasupra oceanului, un stol de rate salbatice, care dispareau si apoi se aratau iarasi, si intelese ca pe mare omul nu-i niciodata singur. p. 152

In sfarsit, batranul se trezi.
– Nu te da jos! Ii spuse baiatul. Bea asta!
II turna putina cafea intr-un pahar. Batranul il lua si bau.
-M-au infrant, Manolin! Incepu el. M-au infrant!
– Nu el te-a infrant! Nu pestele!
– Nu. Sigur ca nu! Asta s-a intamplat pe urma. p.187

Sus, la capatul drumului, in coliba lui, batranul adormise iarasi. Dormea tot cu fata in jos, iar baiatul sedea langa el si il veghea. Dormea batranul si visa lei. p. 189.