Mark Twain. Un yankeu la curtea regelui Arthur.

Editura Adevarul Holding, Bucuresti, 2008.

Felul in care eram privit era ciudat, dar firesc. Stiti cum se uita publicul si gardianul menajeriei la un elefant? Ei, cam asa se petreceau lucrurile si cu mine. Sunt plin de admiratie fata de proportiile si puterea uimitoare a elefantului, spun cu mandrie ca poate savarsi o suta de minuni, care sunt cu mut mai presus de puterile lor, si vorbesc toti cu aceeasi mandrie despre faptul ca, la manie, elefantul e in stare sa puna pe fuga o mie de oameni. Dar asta-l face oare sa fie unul dintre ai lor? Nu, pana si cea mai bicisnica haimana din arena ar zambi auzind asemenea idee nastrusnica. Haimanaua n-ar putea-o intelege; n-ar putea defel sa-i intre in cap; n-ar putea nici pe departe s-o conceapa. Ei, in ochii regelui, nobililor si ai intregului popor- pana la cel din urma sclav sau vagabond- eu eram intocmai ca elefantul acela si nimic mai mult. Eram admirat si temut, dar eram admirat si temut in calitate de animal. Animalul nu e venerat si nici eu nu eram; nu eram nici macar respectat. N-aveam pomelnic de stramosi si nici un titlu mostenit, astfel ca in ochii regelui si ai nobililor eram pur si simplu o lepadatura; poporul ma privea cu mirare si teama, dar fara resprect. Datorita puterii ce o au ideile mostenite, oamenii aceia nu erau in stare sa-si inchipuie altceva demn de respect decat spita aleasa si nobletea.

Aici se vede mana infioratoarei puteri care este Biserica romano-catolica. Asa, la iuteala, in doua-trei secole, prefacuse o natiuni de oameni intr-o adunatura de viermi. Inainte de epoca suprematiei bisericii in lume, oamenii fusesera oameni intregi si-si tinusera capul sus; avusesera mandrie, judecata si independenta, iar rangul si insemnatatea se dobandeau mai cu seama prin faptul, si nu datorita nasterii. Apoi a rasarit Biserica, urmarind un manunchi de interese egoiste si ea s-a aratat iscusita si agera, cunoscand multe chipuri de a scoate sapte piei de pe un om sau de pe un popor. Ea a nascocit monarhia de drept divin, intarind-o si proptind-o de jur-imprejur cu ierarhia fericirilor harazite celor alesi, smulgand virtutile de la rostul lor si facandu-le sa sustina un scop nevrednic. Ea a predicat- dar mereu numai oamenilor de rand- umilinta, supunerea fata de mai-marii lor, frumusetea jertfei; ea a predicat oamenilor de rand sa inghita cu blandete insultele; si tot lor, mereu numai lor, rabdarea, saracia duhului si neimpotrivirea in fata impilarii; si tot Biserica a introdus rangurile ereditare si aristrocratiile si a invatat toate popoarele crestine de pe fata pamantului sa se plece in fata lor si sa le venereze.