Adevărul în legătură cu ceilalți. John Steinbeck, Șoareci și oameni

Șoareci și oameni. John Steinbeck

H. de Balzac – Eugenie Grandet.

In unele orase de provincie exista case a caror vedere iti inspira o melancolie egala cu aceea pe care ti-o provoaca manastirile cele mai intunecate, landele cele mai monotone sau ruinele cele mai triste. Poate ca in aceste case slasluiesc atat linistea manastirii si ariditatea landelor, cat si ramasitele ruinelor. Viata si miscarea de aici sunt atat de linistite, incat un strain le-ar crede nelocuite, daca n-ar intalni, deodata, privirea stearsa si rece a vreunei fiinte nemiscate, a carei figura, ca o schivnica, se pleaca peste pervazul ferestrei, la auzul unui pas necunoscut. O asemenea melancolie iti inspira si infatisarea unei locuinte situate in Saumur, la capatul unei strazi in panta care duce la castel, prin partea de sus a orasului. [..]5,6

Zgarcenia acestor trei batrani era atat de patimasa, incat, de amar de vreme, ei ingramadeau bani peste bani numai pentru a-i putea contempla in taina. 13

Nu se ducea niciodata la nimeni si nici nu vrea sa primeasca vizite sau sa dea mese, nu facea niciodata zgomot si parea ca economiseste totul, pana si miscarea”.

Intotdeauna femeile au mai multe prilejuri de suferinta decat barbatii si sufera mai mult decat ei. Barbatul are puterea lui si si-o exercita; el actioneaza, umbla, munceste, mediteaza, isi face planuri de viitor si isi gaseste in toate astea, o consolare. Asa facea Charles. Dar femeia sta pe loc, ramane fata in fata cu supararea de la care nimic nu o poate abate, coboara pana in strafundul abisului pe care ea l-a deschis, il masoara si adeseori il umple cu dorintele si cu larimile ei. Viata femeilor va fi alcatuita, intotdeauna, din simtire, iubire, suferinta si devotament. Eugenie avea toate calitatile unei femei, in afara de aceea ce consoleaza femeia. Fericirea sa fusese precum cuiele presarate pe un zid, dupa sublima expresie a lui Bossuet; adunate la un lco, ele nu aveau sa-i umple, intr-o zi, nici macar causul unei palme. 207

L.

LACRIMI

Lacrimile varsate pentru tine dovedesc slabiciune,Ø
cele varsate pentruØ altii sunt un semn de putere.

Mai multe lacrimi sunt varsate in salile de teatru pentru tragediileØ inscenate,
decat in Bisericile noastre in fata adevaratelor tragedii.Ø

LAUDAØ

Flatarea este arta de a spune altuia exact ceea ce gandeste el despreØ sine.

Daca nu gasesti ce sa spui bun despre cineva,Ø
spune-i ca este tipulØ care nu poate fi flatat.

Cel care lauda pe toata lumea, nu lauda de fapt pe nimeni!Ø

Grecii aveau dreptate:

Mark Twain. Un yankeu la curtea regelui Arthur.

Editura Adevarul Holding, Bucuresti, 2008.

Felul in care eram privit era ciudat, dar firesc. Stiti cum se uita publicul si gardianul menajeriei la un elefant? Ei, cam asa se petreceau lucrurile si cu mine. Sunt plin de admiratie fata de proportiile si puterea uimitoare a elefantului, spun cu mandrie ca poate savarsi o suta de minuni, care sunt cu mut mai presus de puterile lor, si vorbesc toti cu aceeasi mandrie despre faptul ca, la manie, elefantul e in stare sa puna pe fuga o mie de oameni. Dar asta-l face oare sa fie unul dintre ai lor? Nu, pana si cea mai bicisnica haimana din arena ar zambi auzind asemenea idee nastrusnica. Haimanaua n-ar putea-o intelege; n-ar putea defel sa-i intre in cap; n-ar putea nici pe departe s-o conceapa. Ei, in ochii regelui, nobililor si ai intregului popor- pana la cel din urma sclav sau vagabond- eu eram intocmai ca elefantul acela si nimic mai mult. Eram admirat si temut, dar eram admirat si temut in calitate de animal. Animalul nu e venerat si nici eu nu eram; nu eram nici macar respectat. N-aveam pomelnic de stramosi si nici un titlu mostenit, astfel ca in ochii regelui si ai nobililor eram pur si simplu o lepadatura; poporul ma privea cu mirare si teama, dar fara resprect. Datorita puterii ce o au ideile mostenite, oamenii aceia nu erau in stare sa-si inchipuie altceva demn de respect decat spita aleasa si nobletea.

Aici se vede mana infioratoarei puteri care este Biserica romano-catolica. Asa, la iuteala, in doua-trei secole, prefacuse o natiuni de oameni intr-o adunatura de viermi. Inainte de epoca suprematiei bisericii in lume, oamenii fusesera oameni intregi si-si tinusera capul sus; avusesera mandrie, judecata si independenta, iar rangul si insemnatatea se dobandeau mai cu seama prin faptul, si nu datorita nasterii. Apoi a rasarit Biserica, urmarind un manunchi de interese egoiste si ea s-a aratat iscusita si agera, cunoscand multe chipuri de a scoate sapte piei de pe un om sau de pe un popor. Ea a nascocit monarhia de drept divin, intarind-o si proptind-o de jur-imprejur cu ierarhia fericirilor harazite celor alesi, smulgand virtutile de la rostul lor si facandu-le sa sustina un scop nevrednic. Ea a predicat- dar mereu numai oamenilor de rand- umilinta, supunerea fata de mai-marii lor, frumusetea jertfei; ea a predicat oamenilor de rand sa inghita cu blandete insultele; si tot lor, mereu numai lor, rabdarea, saracia duhului si neimpotrivirea in fata impilarii; si tot Biserica a introdus rangurile ereditare si aristrocratiile si a invatat toate popoarele crestine de pe fata pamantului sa se plece in fata lor si sa le venereze.

Ileana Vulpescu. – Arta Conversatiei.

Editura Tempus,Ploiesti

Oamenii despartiti n-au prezent, nici viitor comun.Ei au un biet trecut din care, daca-l tot pigulesc, si-l tot vantura, in loc sa-l lase sa-si doarma somnul, fac un venin al prezentului. Si de venin nu duce nimeni lipsa… 19.

-ma respecta poti sa fii sigur. De altfel, nu iubesti cu adevarat decat pe cine respecti…22

Pentru un parinte nimic nu este mai important decat sa fie iubit de copilul lui. Daca nu stii sa-l faci sa te iubeasca- e o cauza pierduta. Eu as vrea ca fetele mele sa ma iubeasca asa cum am iubit-o eu pe Mama. Acum, cand am copii, imi dau seama cat a iubit-o pe Mama 23.

Casatoria e o institutie, iar lumea e nesfarsita:posiblitati de combinari cate clipe are viata. Sanziana, pe langa alte calitati, are un ape care astazi ti se poate parea fara importanta, dar pe care s-ar putea s-o regret : are o mare capacitate de a tolera defectele. SI inca o calitate, cea mai mare, cea mai profunda: e un om al datoriei, nu pune niciodata placerfea inaintea datoriei: “Maurul si-a facut datoria, maurul poate sa moara” 25

E-atata rutina pe lume si-atat de putin adevar”, dar pentru adevarul asta putin si rar, pentru acest miracol merita sa traiesti. 64.

Maria Cantacuzino- Enescu. – Umbre si Lumini.

-Amintirile unei printese moldave-
Editura Aristarc, Onesti, 2000.

Pentru ciobanii nostri, doar oile conteaza, apoi Dumnezeu, imi spunea intr-o zi un cioban din Tescani, stand sprijinit in ciomag in mijlocul turmei. p. 29

Franz Kafka. -Metamorfoza.

Franz Kafka, 1 , Opere Complete.Editura Univers, Bucuresti, 1996.

Cand Gregor Samsa se trezi intr-o dimineata din vise nelinistite, se regasi in patul sau metamorfozat intr-un gandac urias. p.64

Rana grava a lui Gregor, de pe urma careia el suferi mai bine de o luna de zile- si marul ii ramasese, pentru ca nimeni nu indraznise sa-l ia de acolo, infipt in carnea lui ca o aducere aminte vizibila- paru sa-i fi amintit chiar si tatalui ca Gregor, in ciuda infatisarii sale actuale atat de intristatoare si dezgustatoare, era mai departe un membru al familiei, ca nu trebuia tratat ca un dusman, ci ca unul fata de care era o datorie de familie sa-si infranga repulsia si sa-l rabde acolo, nimic altceva decat sa-l rabde. p. 94,95

Ernest Hemingway. -Batranul si marea.

Literatura clasica universala, editura fundatiei Romania de maine, vol 4, Bucuresti, 1994.

Singur intr-o barca pescuia batranul pe Gulf- Stream si trecusera optzeci si patru de zile fara sa-i cada vre-un peste. In prímele patruzeci de zile ii tinuse tovarasie un baiat. Dar cand s-a implinit sorocul acesta si peste tot n-au prins, parintii i-au spus baiatului, fara doar si poate, batranul e un salao, adica un om mai ocolit de noroc nici ca se mai afla si, la porunca lor, baiatul a trecut pe alta barca ce din prima saptamana a prins trei pesti mari. Tare se intrista baiatul vazandu-l pe batran ca vine zi de zi cu barca goala, si de aceea ii iesea de fiecare data inainte sa-i ajute sa duca fie colagii de saula, fie cangea si harponul, fie panza infasurata in jurul catargului. Vela era peticita cu panza de sac de faina si, asa infasurata, parea flamura nestramutatei infrangeri. p. 122

-Atunci noapte buna! Dimineata am sa te trezesc.
– Dumneata esti ceasul meu desteptator- spuse baiatul.
-Al meu e varsta- ii intoarse vorba batranul. Oare de ce s-or mai trezi batranii asa de devreme? Ca sa le fie ziua mai lunga?
– Un stiu- facu baiatul. Stiu doar ca tinerii dorm pana tarziu si dorm bustean.
– Imi mai aduc si eu aminte- spuse batranul. Te trezesc la timp, n-ai grija.
– Un-mi place s ama trezeasca el. E ca si cum as fi mai prejos decat el.
-Stiu
– Somn usor, mosule!p 130

Cu toata bezna, batranul putu sa desluseasca aproprierea zorilor, si cum vaslea el asa, deodata auzi zgomotul tremurat al pestelui zburator ce tasnea din apa si suieratul aripilor lui intinse cand isi lua zborul in imparatia intunericului. Ii erau tare dragi pestii zburatori, caci pe tot intinsul oceanului nu avea prieteni mai buni decat ei. Il cuprindea mila si de pasari, mai ales de micile randunele de mare, firave si cu pene mohorate, care zboara tot timpul incoace si incolo, tipand si cautand zadarnic. Isi zise in gand: “pasarile au o viata mai aspra decat noi, afara doar de pasarile rapitoare si de cele mari si puternice. De ce or fi oare pasarile atat de gingase si de minunat plamadite, cum sunt bunoara randunelele astea de mare, pe cata vreme oceanul poate fi atat de neindurator? Marea o fi ea buna si frumoasa, dar poate fi si atat de cruda. p. 133.

(Despre mare…) Baranul se gandea insa intotdeauna la ea ca la o femeie, ca la ceva ce daruieste sau tainuieste mari binefaceri, iar daca vreodata se arata salbatica ori rea, isi zicea ca pesemne un poate fi altfel. “Luna o inraureste ca si pe femeie” – isi spunea in sinea lui. p.134

Se uita jur imprejur si isi dadu seama cat era de singur.
Putea sa vada insa curcubee in adancul apei intunecate si funia intinsa deasupra lor, precum si ciudata unduire a marii linistite. Norii se inaltau in vazduh, vestind alizeul, iar batranul privi in apa, unde profilandu-se pe cer, deasupra oceanului, un stol de rate salbatice, care dispareau si apoi se aratau iarasi, si intelese ca pe mare omul nu-i niciodata singur. p. 152

In sfarsit, batranul se trezi.
– Nu te da jos! Ii spuse baiatul. Bea asta!
II turna putina cafea intr-un pahar. Batranul il lua si bau.
-M-au infrant, Manolin! Incepu el. M-au infrant!
– Nu el te-a infrant! Nu pestele!
– Nu. Sigur ca nu! Asta s-a intamplat pe urma. p.187

Sus, la capatul drumului, in coliba lui, batranul adormise iarasi. Dormea tot cu fata in jos, iar baiatul sedea langa el si il veghea. Dormea batranul si visa lei. p. 189.

David Lodge. – Terapia.

Polirom, 2003,ed. a II-a.

Terapie. Tratarea tulburarilor sau a maladiilor fizice, mintale sau sociale. Collins English Dictionary

“Stii ceva, Soren? N-ai patit nimic, atata doar ca ai obiceiul asta prostesc de-a sta garbovit. Indreapta-te de sale, ridica-te si-o sa vezi ca s-a zis cu boala ta” Christian Lund, unchiul lui Soren Kirkegaard

“Scrisul este o forma de terapie.” Graham Greene

Care-i diferenta dintre un psihiatru si un terapeut prin comportament cognitive? Pai, din cate am inteles, pshiatrul incearca sa descopere cauza ascunsa a nevrozei pacientului, pe cand terapeutul prin comportament cognitive trateaza simptomele care te fac nefericit. p. 24

Cica in fiecare grasan se afla cate-un slabanog care se lupta sa iasa la lumina, iar eu unulii aud strigatele inabusite ori de cate ori ma uit in oglinda. p. 28

Insa in adancul inimii, Jake cred in continuare in mottoul lui Ollie: “Arta pentru arta, dar, bani, pentru DUmnezeu”. p. 101

Nu m-am considerat niciodata o persoana religioasa. Intr-un fel, cred in Dumnezeu. Cred, altfel spun, ca exista Cineva(mai degraba decat Ceva) dincolo de orizontul intelegerii noastre care explica- sau ne-ar explica, daca am fi in stare sa-l intrebam- care-I rostul nostru pe lume si toate cele. Si am un soi de convingere ca traim si dupa moarte, ca sa aflam raspunsul la intrebarile acelea, pur si simplu fiindca e de netolerat sa credem ca n-o sa o facem niciodata, ca in clipa mortii constiinta o sa ne dispara ca un bec pe care-l stingi din comutator.

A. J. Cronin- Citadela.

Traducere Nicolae Minei-

Editura Orizonturi, Bucuresti

Dar, de fapt cand se simtea jignita si ignorata, era mai curand ingrijorata penru Andrew. Stia ca oamenii bogati nu erau crutati de boli, deopotriva cu cei saraci, ca Andrew putea fi un doctor la fel de bun, atat in strada Green din cartierul Mayfair, cat si in strada Cefan din Aberalaw. Nu-I cerea sa faca in continuare eforturiii atat de eroice ca in zilele cand, aparand in jambiere, pornea la drum pe vechea motocicleta Red Indian. Totusi simtea in adancul sufletului ei ca, in acele vremuri trecute, idealismul sau fusese curat si minunat, iluminand vietile amandurora cu o flacara albastra si limpede. Acum flacara se facuse galbena si sticla lampii era afumata. p.324

Andrew zambi iar cu superioritate.

– Dupa ce ani de zile am umblat pe jos prin toate noroaiele, dupa ce am mancat carnati si scrumbii marinate si am inghitit obraznicii cu duiumul din partea dobitocilor din comitet, dup ace am ingrijit neveste de mineri in dormitoare murdare, propun sa mai schimbam si sa ne imbunatatim soarta. Ai vre-o obiectie?

– Nu glumi cu asta, iubitule. Inainte nu vorbeai asa. Nu vezi, nu-ti dai seama ca esti pe cale sa cazi victima sistemului pe care il combateai, sa ajungi in situatia de care iti era atat de sila? Pe chipu-i indurerat se citea o adanca emotie, Nu-ti mai amintesti cum vorbeai despre viata? Spuneai ca este un atac impotriva necunoscutului, un asalt spre inaltimi…ca si cum ar trebui sa cuceresti o fortareata pe care n-o vezi, dar despre care stii ca este acolo, pe culme…